Glicemia a crescut mai puțin la masa cu partenerul decât la cea luată singur, într-un experiment

Publicat: 4 octombrie 2026, 03:41Actualizat: 4 octombrie 2026, 03:41

La aceeași porție de pâine albă, glicemia participanților a crescut mai puțin când au mâncat alături de partenerul de cuplu decât atunci când au mâncat singuri. Și revenirea spre nivelul inițial a fost mai rapidă. Comparația vine dintr-un experiment în care fiecare persoană a trecut prin ambele situații.

Cercetarea a fost publicată în septembrie 2026 în revista Science Advances, potrivit Adevărul.ro. Experimentul privind glicemia a inclus 108 persoane, fiecare consumând 102 grame de pâine albă, echivalentul a 50 de grame de carbohidrați. Cercetătorii au urmărit răspunsul organismului timp de două ore.

Rezultatul nu înseamnă că prezența cuiva la masă poate înlocui alimentația echilibrată, mișcarea sau îngrijirea medicală. Pentru prânzul pe care îl iei la laptop, o altă explicație relevantă privește atenția acordată mâncării, descrisă separat de psihoterapeutul Victor Toriani.

„Reglarea glicemiei nu ține doar de ceea ce mâncăm, ci și de persoana alături de care mâncăm”, explică Shir Atzil, de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, într-o declarație redată de Adevărul.ro.

Experimente separate au urmărit reacțiile la frig și la stres. În ambele situații, prezența unei persoane apropiate a fost asociată cu o reglare mai eficientă a funcțiilor organismului. Cercetătorii numesc această posibilă influență a apropierii dintre oameni fiziologie socială.

„Masa luată împreună nu e doar un obicei social, ci pare să aibă un efect măsurabil, biologic”, a declarat pentru Adevărul.ro doctorandul Victor Toriani, psihoterapeut.

El precizează că efectul observat în cercetare nu a putut fi explicat doar prin atingerea dintre parteneri sau prin diferențele dintre markerii de activare a sistemului nervos, adică indicatorii urmăriți pentru a evalua activarea acestuia. În interpretarea sa, mesele luate mereu în grabă și în singurătate pot însemna și pierderea unei părți din sprijinul fiziologic oferit de apropierea cuiva.

Lucrul în timpul mesei poate face sațietatea mai greu de recunoscut

Când mănânci și continui să lucrezi, atenția se împarte între farfurie și sarcinile profesionale. Toriani explică faptul că, în aceste condiții, creierul primește semnale mai slabe despre ce și cât ai mâncat. Fenomenul se numește alimentație distrasă și este asociat în literatura de specialitate cu recunoașterea mai slabă a sațietății, senzația că te-ai săturat. Frecvent, apare și tendința de a mânca mai mult ulterior, ca o compensare inconștientă, spune psihoterapeutul.

Un caz din practica sa privește o persoană care lucra de acasă și petrecea mare parte din zi izolată social. Prânzul era consumat mecanic, în câteva minute, în fața laptopului, după care apărea nevoia de a lua constant gustări.

„Simpla schimbare de a lua masa la o masă, fără telefon sau laptop, timp de 15-20 de minute, a redus semnificativ nevoia de gustat ulterior – pentru că, de data asta, creierul a avut timp să înregistreze efectiv masa”, a explicat Toriani despre schimbarea făcută în acest caz.

Poți încerca o pauză de prânz fără ecrane, așezată la masă, pornind de la exemplul descris de psihoterapeut. Reducerea nevoii de gustări descrie însă experiența acelei persoane; nu știm dacă ai observa același efect.

Contează și relația cu persoana de lângă farfurie. Psihoterapeutul explică faptul că mesele repetate într-o atmosferă caldă și relaxată pot face ca prezența cuiva să fie asociată cu siguranța. Dacă mesele au fost tensionate sau însoțite de critici, aceeași prezență poate diminua pofta de mâncare, chiar și într-o relație în general bună.

Toriani descrie persoane care spuneau că nu puteau mânca normal lângă un anumit membru al familiei, pe fondul unei tensiuni vechi, dar își regăseau pofta de mâncare și starea de bine alături de prieteni apropiați. În aceste cazuri, primul pas a fost recunoașterea legăturii dintre relația respectivă și disconfortul digestiv, înaintea unei discuții mai ample despre relație.

În grup poate apărea și imitația socială: cantitatea consumată sau ritmul mesei se apropie de comportamentul celor din jur, explică el.

O altă situație este mâncatul emoțional. Potrivit psihoterapeutului, acesta apare când mâncarea servește mai ales la calmarea unei stări neplăcute, oferind distragere și plăcere imediată, în loc să răspundă foamei fizice.

În practică, el întâlnește persoane care își controlează strict alimentația ziua, dar seara mănâncă mult peste senzația de foame. Toriani leagă acest moment de nevoia de a elibera tensiunea acumulată prin autocontrol: mâncarea devine temporar singura relaxare permisă. Pe termen lung, spune el, se poate forma un ciclu de restricție și pierdere a controlului care întreține disconfortul inițial.

Transformarea meselor are și o componentă socială. Într-un articol anterior din Adevărul.ro, sociologul Alex Dincovici, lector asociat la SNSPA și Universitatea din București, descria trecerea de la gătitul care implica întreaga familie la consumul individual facilitat de platformele de livrare. În observația sa, posibilitatea de a comanda permanent reduce participarea la pregătirea hranei și componenta familială a mesei, iar mâncarea gătită devine o marfă.

În același articol, psihoterapeutul cognitiv comportamental Laura Găvan explica rolul afectiv al gătitului pentru altcineva. Supa pregătită pentru un copil bolnav, pâinea frământată de bunică și mirosul sarmalelor într-o casă plină de oameni erau exemplele sale despre felul în care pregătirea mesei exprimă grija și păstrează legături emoționale.

„Chiar și o singură masă pe zi luată fără ecran, așezat la masă, alături de cineva, pare să facă o diferență reală, atât pentru digestie, cât și pentru starea generală de bine”, a mai spus Victor Toriani.