Ai simțit vreodată că trăiești o viață care parcă nu îți aparține în totalitate? După 27 de ani de experiență și mii de ore petrecute alături de oameni aflați în căutarea echilibrului, experta Laura Ghiță aduce în prim plan o realitate emoțională tulburătoare. Cifrele și anii de practică ascund de fapt povești profunde despre regăsire.
Locul neasteptat unde se ascunde linistea ta
Dar hai să fim sincere cu noi însene. Ne petrecem o mare parte din timp alergând după o validare continuă. Într-un interviu profund publicat recent de Psychologies, Laura explică exact cum a decurs propria ei transformare interioară. „Am început această călătorie intenţionată de regăsire, doar pentru mine și știu că nu am avut nici cel mai mic gând că voi ajunge să lucrez cu oamenii. Dar, după 27 de ani și mii de oameni cu care am lucrat direct, cel mai profund lucru pe care l-am descoperit e că sunt mult mai mult decât știu şi îmi pot imagina.”
Și totuși, noi unde căutăm fericirea în viața de zi cu zi?
„Eu am căutat mult timp liniștea în exterior, în relaţii, în realizări, în schimbare, dar liniștea nu vine de acolo. Atunci când am avut curajul să privesc realitatea exact așa cum este, fără să îmi doresc să o ajustez, atunci a apărut liniștea.”
Multe dintre noi se simt pur și simplu epuizate de atâtea roluri asumate. „M-am găsit și regăsit pe mine, în diferite experienţe şi am ajuns să înţeleg că tot ceea ce căutăm, siguranţă, iubire, apartenenţă, se află deja în noi și avem nevoie să reînvăţăm să recunoaștem ceea ce este al nostru.”
Cum te eliberezi de presiunea perfectiunii
Până la urmă, e al naibii de greu să fii mereu puternică și să le rezolvi pe toate. „În acest proces personal pe măsură ce, pas cu pas, te redescoperi se schimbă tonul interior. Apare blândeţea, conștientizezi monologul dur, cu judecată, începi să îl înţelegi şi treci la ceva mai blând, un dialog cu sens.”
Iar aici lucrurile devin cu adevărat interesante pentru psihicul nostru. „Când oamenii reușesc să reducă gălăgia așteptărilor, ce ar trebui să fie, ce ar fi trebuit să facă altfel, și privesc cu adevărat înăuntru, văd că fiecare comportament dificil sau blocaj a avut, la un moment dat, un rost protector. Și această protecţie a fost acolo pentru a depăși anumite momente dificile. Și această privire corectă, reală, înmoaie.”
Nimeni nu este stricat, pe bune.
„Omul realizează că nu este defect şi nu mai simte nevoia să se repare. Începe, pur și simplu, să se includă pe sine. E o trecere subtilă, dar imensă, de la luptă la observare, observarea sa, a realităţii. Și abia de aici începe adevărata călătorie de aflare de sine.”
Adevarul incomod despre bagajul familiei tale
Te-ai întrebat vreodată de ce repeți anumite greșeli fără să vrei? Răspunsul stă ascuns în constelațiile familiale. „Primul este că aparţinem sistemului nostru de familie și că nu suntem conștienţi de faptul că acest lucru determină o mare parte din viaţa noastră personală. Sistemul familial funcţionează după o logică proprie, nimeni nu poate fi exclus, nici cel care a adus rușine familiei, nici cel care a murit prea devreme, nici cel cu care nu mai vorbim din diferite motive, fie că nu a respectat regulile familiei, fie că a comis acte grave, imorale, a ucis, a furat, nimeni nu poate fi exclus fără ca altcineva din sistem să preia, inconștient, locul sau povara acelei persoane.”
„Al doilea adevăr e cel al ordinii, viaţa curge mai ușor când respectăm ierarhia generaţiilor. Nu e vorba de supunere oarbă faţă de părinţi. E vorba că ei au venit înaintea noastră și asta contează pentru că, dacă nu respectăm asta, înseamnă că nu suntem de acord cu existenţa noastră, nu respectăm viaţa pe care am primit-o prin ei. Purtăm destinele lor prin noi, fără să știm. Și onorarea lor, nu idealizarea, ci onorarea, e singura cale spre propria noastră libertate.”
Stai puțin, cum vine asta cu loialitatea față de suferință?
„Fără un proces de explorare, un procent imens din ceea ce facem e condus de loialităţi pe care nici nu le vedem. Dacă tu ai suferit, nu am dreptul eu să fiu fericit, aceasta este dinamica ascunsă. Alegerea conștientă apare abia când facem vizibilă această dinamică, când trecem de la trăiesc așa pentru că nu știu altfel la, văd ce a fost, onorez preţul plătit de voi și aleg să fac ceva bun cu viaţa mea.”
Semnalele pe care corpul tau ti le trimite
Corpul știe absolut totul.
Când apare acel moment de claritate (un fel de iluminare interioară), reacția fizică este imediată. „Da. Îl recunoști, îl simţi, e o liniște care se lasă brusc. Respiraţia se schimbă, devine mai lentă, mai adâncă. Corpul se așază alt fel în scaun. Nu e un văzut cu ochii fizici, e ceva care cuprinde toată fiinţa. Omul nu mai caută explicaţii. Pur și simplu, recunoaște. E ca o capitulare blândă în faţa adevărului. În secunda aceea, ceva din greutatea de pe umeri se topește și altceva se deschide. Și asta e suficient.”
„Suntem oameni și suntem parte dintr-un întreg viu, cu tot ceea ce poate însemna aceasta dincolo de tot ce știm acum din punct de vedere știinţific și, fie că suntem conștienţi și de acord cu asta, fie că negam, suntem conectaţi foarte puternic și profund.”
Când ești la locul tău, totul se schimbă radical. „Înseamnă să încetezi să mai fii părintele propriilor tăi părinţi. Sau salvatorul partenerului. Sau cel care rezolvă tot, pentru toţi. Înseamnă să te întorci la locul tău de cel mic în raport cu cei care ţi-au dat viaţă și să fii cel mare în propria ta existenţă, cu responsabilitate. A-ţi ocupa locul înseamnă să ai demnitatea de a-ţi purta propriul destin, lăsând celorlalţi responsabilitatea pentru ale lor. Când ești la locul tău, nu mai risipești energie. Pur și simplu, ești acolo pentru tine şi cu cine ești tu.”
De ce vindecarea nu are o linie de sosire
„Eu prefer să nu folosesc cuvântul vindecare în sensul în care este înţeles, ca fiind un punct terminus unde totul e rezolvat. Nu există un capăt. Prefer să vorbesc de integrare, de reîntregire. E procesul prin care nu mai respingi nicio parte din tine, din istoria ta, niciun membru al familiei, nicio experienţă trăită. Când ajungi să primești tot ce a fost ca pe o resursă, nu ca pe o condamnare, atunci se schimbă ceva fundamental. E un mod de a trăi, o călătorie continuă de așezare în propriul tău centru.”
Numai că mintea ne joacă adesea feste zgomotoase. „Se simte în corp. Am lucrat cu oameni care nu știau că sunt furioși până când corpul lor a arătat-o, tensiunea în maxilar, pumnii strânși fără să-și dea seama. Ceea ce ar trebui să simţim vine din cap, e zgomotos, vine cu justificări, cu vinovăţie. Sentimentul autentic e direct, simplu, și chiar dacă e durere, aduce liniște și o formă de claritate. Adevărul are o vibraţie pe care fiecare persoană o recunoaște atunci când îl atinge, nu are nevoie de argumente ca să fie recunoscut.”
Mesajele fizice sunt imposibil de ignorat pe termen lung. „Corpul este cel mai bun prieten al nostru. Corpul nu minte niciodată. Mintea construiește povești, justifică, amână. Corpul doar arată. Tensiunea din umăr, respiraţia care se oprește, tremur, palpitaţii, picioarele care vor să fugă, acestea sunt mesaje, răspunsuri. Învăţăm să le citim și totul devine mai clar.”
„Le-aș spune că noi nu suntem aici să împlinim cine știe ce misiuni. Că suntem toţi aici să ne reamintim, să învăţăm să trăim conștient, să explorăm viaţa pentru a crește şi a ne îmbogăţi ca fiinţe. Este un proces continuu, este un drum care trece întotdeauna prin rădăcini. Nu te poţi găsi cu adevărat dacă fugi de cei prin care ai venit. Întoarce-te cu blândeţe spre părinţii tăi, nu ca să îi justifici sau să îi idealizezi, ci ca să îi privești cu ochi noi. Respectă viaţa pe care ai primit-o prin ei și dă-ţi permisiunea să o trăiești pe deplin. Ești deja întreg. Doar privește și recunoaște realitatea.”
