Durerea cervicală a devenit o problemă tot mai frecventă, afectând adulții activi indiferent de vârstă. Statul prelungit la birou și folosirea excesivă a telefonului pun o presiune constantă pe zona gâtului, ducând la rigiditate și disconfort. Fizioterapeutul drd. Alexandru Ilie propune o soluție rapidă și eficientă: o rutină de exerciții de doar două minute, care, practicată zilnic, poate aduce îmbunătățiri vizibile.
Conceptul simplu din spatele exercițiilor
La prima vedere, două minute par prea puțin pentru a avea un impact real. Numai că lucrurile stau puțin diferit atunci când mișcarea este făcută corect și, mai ales, constant. Nu e vorba de efort intens, ci de disciplină. Iar specialistul Alexandru Ilie explică exact acest principiu.
„Conceptul este clar: mișcări scurte, controlate, executate corect și repetate zilnic. Nu este vorba despre antrenamente intense sau programe complicate, ci despre activarea musculaturii și reducerea tensiunii acumulate. Durerea de cervicală este, de multe ori, rezultatul unor obiceiuri zilnice greșite, iar corectarea acestor obiceiuri începe cu gesturi mici.”
Ce presupune rutina de două minute
Programul recomandat este compus din trei mișcări simple, menite să corecteze postura și să relaxeze musculatura. Primul exercițiu vizează repoziționarea capului. Stând cu spatele drept, capul se trage ușor înapoi, pentru a-l alinia cu restul coloanei, o mișcare subtilă care contracarează tendința de a-l împinge în față. Se menține câteva secunde, apoi se revine lent.
Al doilea pas constă în înclinări laterale ale capului. Se apropie urechea de umăr, fără a ridica umărul, se menține poziția câteva secunde, apoi se repetă pe partea cealaltă. În final, se fac rotații controlate ale capului, mișcări ușoare, realizate într-un interval confortabil. V-ați gândit vreodată cât de important este controlul mișcării? Alexandru Ilie subliniază că executarea rapidă sau incorectă poate chiar accentua durerea, de aceea fiecare gest trebuie să fie conștient și fără grabă.
Postura zilnică, la fel de importantă
Dincolo de exerciții, postura de zi cu zi joacă un rol esențial. La birou, ecranul ar trebui să fie la nivelul ochilor, iar umerii relaxați. Hai să fim serioși, câți dintre noi respectă asta? Chiar și suportul lombar și poziția picioarelor (corect așezate pe podea) influențează indirect tensiunea din zona gâtului.
Și telefonul mobil este un factor de risc. Privitul în jos pentru perioade lungi pune o presiune uriașă asupra vertebrelor cervicale. O soluție simplă este ridicarea telefonului la nivelul ochilor. Pauzele regulate sunt, si, vitale. După 45-60 de minute petrecute pe scaun, câteva mișcări simple pot preveni acumularea tensiunii.
Cheia succesului este consecvența
Specialistul atrage atenția și asupra legăturii strânse dintre stres și durerea cervicală, tensiunea emoțională acumulându-se frecvent în zona gâtului și a umerilor. Însă, pentru ca orice metodă să funcționeze, este nevoie de repetiție. „Durerea de cervicală nu apare brusc și nu dispare instant. Este rezultatul unui cumul de factori, iar soluția trebuie să fie la fel de constantă. Două minute de exerciții făcute corect, în fiecare zi, pot schimba mare modul în care te simți”, explică Alexandru Ilie.
E drept că e greu să fii constant.
Dar, până la urmă, tocmai aici stă secretul. „Pentru mulți oameni, problema nu este lipsa soluțiilor, ci lipsa consecvenței. Exercițiile pentru durerea de cervicală devin eficiente doar atunci când sunt integrate în rutină, nu tratate ca o soluție de moment. Schimbările mici, repetate zilnic, au efecte mai stabile decât intervențiile sporadice. Nu trebuie să complici lucrurile. Corpul are nevoie de mișcare constantă, nu de efort ocazional. Dacă înțelegi asta și aplici zilnic programele mele, rezultatele apar”, conchide fizioterapeutul.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetBryan Cranston plănuia un prânz cu RJ Mitte cu doar câteva săptămâni înainte de moartea lui
LylaFemeile ar putea naște cu o persoană de sprijin alături, în maternitățile publice și private
FinanciarulCât înseamnă ROBOR și IRCC pentru ratele din 13 octombrie 2026. Patru calcule comparate cu dobânzile de acum un an
News24Casa Albă îi solicită lui Kimberly Guilfoyle să renunțe la postul de ambasadoare în Grecia
Dolce SportGetafe l-a adus pe Dani Carvajal, dar fostul căpitan de la Real Madrid lipsește din lotul pentru Craiova
GetPonyTesla trece la Assisted Driving după discuțiile cu Germania. Funcțiile din România depind în continuare de aprobări


