Skip to main content

„Iubitule, mă doare capul!” Aceasta este una dintre cele mai folosite replici pe care femeia o dă bărbatului când nu are chef de o noapte romantică. Situația este absolut ironică, pentru că studii recente au relevat că o migrenă trece aproape imediat… cu sex.

Cercetătorii nu pot să explice cu exactitate procesul în care sexul calmează durerile de cap, dar cred că un rol important îl au endorfinele produse în timpul excitației și al orgasmului. Endorfinele sunt calmante naturale ale creierului și acționează ca opioidele (substanțe chimice naturale sau sintetice înrudite cu morfina și utilizate în scop terapeutic, în vederea stopării durerii).

Studiile arată că, astfel, creșterea nivelului de endorfine are capacitatea de a opri atacurile migrenoase, dar și durerile de cap. În mod evident, specialiștii susțin că pot fi și alte procese fiziologice implicate. Cercetătorii de la Universitatea din Münster din Germania au descoperit că activitatea sexuală a avut succes în tratarea migrenelor la 60 la sută din cei suferinzi și la o treime din pacienții cu dureri de cap. „Datele noastre sugerează că activitatea sexuală poate duce la atenuarea parțială sau completă a migrenelor“, au declarat pentru CBS oamenii de știință.

Diferența dintre migrenă și durerea de cap

Există multe tipuri diferite de dureri de cap, pe care experții le-au clasificat în două grupe principale – primară și secundară. Durerile de cap primare se referă la afecțiuni independente care provoacă dureri în cap, față sau gât. Durerile de cap secundare apar ca urmare a unei alte afecțiuni medicale, cum ar fi o infecție, stres sau consumul excesiv de medicamente.

O migrenă este un tip de tulburare care poate provoca dureri severe și alte simptome. Persoanele cu migrenă pot prezenta simptome recurente pe care medicii le numesc episoade sau atacuri. Migrena poate provoca dureri de cap intense, pulsatile, care durează de la câteva ore până la câteva zile și afectează, de obicei, doar o parte a capului.

Efectul invers

Înainte de a te bucura de noul tratament, care este de o mie de ori mai plăcut decât să înghiți niște pastile, trebui să știi că pentru unii sexul poate agrava sau chiar poate declanșa dureri de cap. De ce se întâmplă asta nu se știe, însă cercetătorii sunt de părere acest aspect poate avea de-a face cu implicarea țesutului muscular al spatelui și gâtului atunci când te angajezi într-o relație sexuală.

O altă explicație posibilă este relația dintre stres, excitabilitate și dispoziție. Dacă observi că, în mod frecvent, percepi simptome ale migrenei la scurt timp după ce ai făcut sex, ele sunt un indicator destul de bun că pentru tine amorul nu funcționează ca tratament. Durerile de cap sexuale sunt, de asemenea, destul de intense și se declanșează în momentul cel mai nepotrivit, de obicei aproape de punctul culminant. De aceea, fii atentă dacă simți o durere surdă în cap ce se intensifică pe măsură ce excitația sexuală crește sau o durere severă, pulsatilă chiar înaintea sau în timpul orgasmului. Durerea severă asociată cu activitatea sexuală poate dura de la un minut până la aproximativ 24 de ore, urmată uneori de durere mai ușoară, care poate ține până la 72 de ore. Spre deosebire de migrenă, de regulă, durerile de cap sexuale nu provoacă simptome de aură, ptrcum tulburări ale vederii sau greață.

Teorii posibile

Există două teorii pe care oamenii de știință le iau în considerare când vorbesc de migrene: prima se referă la faptul că sexul poate distrage atenția oamenilor de la durere. A doua este că sexul, în general, și orgasmul, în special, eliberează endorfine, care pot ajuta la diminuarea durerii.