Sunt o mamă bună? Sunt rea? Fac ceea ce trebuie pentru copilul meu? Este nevoie să mă schimb? Și dacă da, ce să schimb? Acestea și încă multe alte întrebări trec prin mintea tuturor mamelor. Înainte de orice analiză, ele trebuie să știe că sunt mame bune, dar că nu există mama perfectă.
Nu există mame rele, după cum nu există mame perfecte. Există mame conservatoare, mame exagerat de autoritare sau protectoare și omniprezente, mame mai indiferente sau mai implicate. Toate sunt mame bune, perfect normale, cu o singură condiție: să fie adaptate nevoilor reale ale copilului, este ideea centrală a cărții lui Gerard Decherf „Dragoste, ura și tiranie în familie”.
Idealul matern îl reprezintă cea capabilă să se evalueze corect pe sine, cea care se poate adapta rațional situațiilor în față cărora este pusă și cea care acceptă că menținerea deschisă și încurajarea comunicării este mai mult decât o necesitate.
Mama are un rol fundamental în viață copilului, aproape indiferent de vârstă acestuia, iar lucrul esențial în atitudinea și comportamentul mamei trebuie să fie adaptabilitatea. Este important că mama în special, părinții, împreună, să-i acorde copilului ce are nevoie cu adevărat. Evaluarea reacțiilor materne și părintești trebuie puse în contextul situației.
Există mai multe tipuri de mame. Dar, de cele mai multe ori, aceste caractere sunt împletite.
Mama distantă
Este mama despre care se poate spune că așază o granița între ea și copil. Dar este la fel de bine și mama care își protejează copilul de o serie de probleme, în ideea de a-l apară. Cele mai multe mame din această categorie au o încredere infinită în copiii lor, atitudine care nu este pe deplin justificată.
În categorie intră mamele foarte ocupate, dar și cele care pot delega responsabilitățile lor tatălui sau altor persoane (bunici, bone), precum și cele care sunt de părere că experiență proprie este cea mai bună cale prin care lecțiile vieții sunt înțelese de copii.
Pot fi acuzate de o anume superficialitate, deși cele mai multe dintre ele înțeleg perfect tot ce este legat de copilul lor. Copilul mic se poate simți lipsit de afecțiune, iar adolescentul se poate consideră independent și să ia decizii imature, pripite, care uneori l-ar putea pune în pericol.
Mama paradoxală
Este mama care are o atitudine inconstantă, în egală măsură exagerată, omniprezentă, distanță și indiferență. Este poate cea mai neplăcuta situație pentru că, una dintre nevoile fundamentale ale copilului, indiferent de vârstă, este un mediu cât mai constat.
Acest gen de mama transmite copilului mesaje contradictorii. Copilul va fi frustrat pentru că reacția mamei față de el nu este determinată de nevoile lui, ci de cele ale mamei și de atitudinea de moment a acesteia.
Mama corectă
Este o combinație între toate tipurile descrise anterior, reacția ei fiind aplicată în funcție de necesități. Este mama care lasă în egală măsură autonomie, dar care reușește să impună și reguli, în condițiile în care poate fi și detașată, și implicată.
De cele mai multe ori mamele ideale nu funcționează după un tipar prestabilit, ci în funcție de nevoile de moment ale copilului, ele adoptând o atitudine proprie. Mama corectă este mama care reușește să fie prezența, să se impună și să fie recunoscută că prieten și consilier al copilului, chiar de către acesta.
Abordarea proprie – cea mai bună soluție
În meseria de părinte, mama trebuie să înțeleagă că nu este singură. Nu trebuie să-și asume toate obligațiile și toate responsabilitățile. Este necesar și benefic pentru copil că rolul de părinte să fie împărțit cu tatăl, a cărui poziție este la fel de importantă, chiar dacă dintr-o perspectiva diferită.
Este foarte important pentru copil să aibă posibilitatea de a dezvoltă relații proprii cu ambii părinți, iar comunicarea între aceștia, indiferent de tipul de familie (cuplu sau monoparentală) să existe în beneficiul celui mic.