De ce unele femei se blochează exact când au mai multă nevoie de curaj. Ce spune un profesor român din SUA

Când intri într-un examen, un interviu sau o discuție grea deja convinsă că nu vei reuși, mintea se blochează înainte să apuce să caute soluții. Asta spune Daniel Onofrei, profesor la Universitatea din Houston, după peste două decenii petrecute în Statele Unite, unde predă atât în Departamentul de Matematică, cât și în Departamentul de Inginerie Electrică.

Adaugă Revista Ioana ca sursă preferată în Google

În practică, ideea lui e foarte simplă și foarte utilă pentru viața de zi cu zi: felul în care te vorbești pe tine însăți înaintea unei provocări poate decide dacă rămâi înghețată sau dacă măcar începi. Iar diferența nu stă într-o siguranță zgomotoasă, ci într-un curaj liniștit, de tipul: încerc, mă uit, văd ce pot face.

Blocajul mental apare când pornești la drum cu un verdict negativ

Daniel Onofrei spune că lipsa încrederii în propriile forțe este unul dintre cele mai mari obstacole în fața succesului. Din experiența lui, acest blocaj apare des atunci când omul intră într-o problemă cu frică și cu sentimentul că este deja depășit.

Profesorul a explicat foarte concret ce vede la studenți, dar observația lui merge mult dincolo de sala de curs. Poate fi despre un proiect nou, o schimbare de carieră sau chiar o conversație pe care o tot amâni.

„Am observat că dacă un student abordează o problemă, și de fapt e valabil pentru oricine în viață, o problemă cu frică, cu situații, cu mental nepregătit, dacă abordează o problemă în contextul în care se simte neajutorat, «nu îmi iese, n-am șanse să o fac, s-au ocupat alții mai mari decât mine, cine sunt eu, să-mi pun problema asta?», în momentul ăla îngheață, nu mai are nicio idee, nu mai poate face nimic”.

Aici este, de fapt, primul pas practic: observă formula interioară cu care începi. Dacă în capul tău apare deja „nu are rost” sau „nu sunt eu de nivelul ăsta”, merită să te oprești puțin. Nu ca să te judeci, ci ca să schimbi intrarea în problemă. Pentru multe femei ocupate, care jonglează muncă, familie și puțin timp pentru ele, tocmai această replică interioară face diferența dintre amânare și acțiune.

Curajul nu înseamnă certitudine, ci disponibilitatea de a încerca

Daniel Onofrei nu vorbește despre o încredere rigidă, în care trebuie să știi sigur că vei reuși. Vorbește despre curajul de a te apropia de problemă chiar și atunci când nu ai toate răspunsurile. Numai că tocmai aici multe persoane se opresc: așteaptă să se simtă complet pregătite. Iar asta nu se întâmplă mereu.

În imaginile de mai jos, profesorul detaliază această idee și felul în care dialogul interior poate muta accentul de la frică la încercare.

„În momentul în care abordează problema cu curaj, chiar câteodată naiv, «încerc și eu», «cum să nu?», «hai să mă uit, să văd» (…). Curajul ăsta, care vine doar din discuții cu tine însuți și din credința că tu poți, că și tu poți, mută munții”.

Dacă vrei să traduci asta într-o rutină simplă, poți începe cu trei întrebări înaintea unei provocări: ce pot face azi, care e primul pas mic și ce știu deja că pot duce. Nu îți garantează rezultatul, dar îți scoate mintea din blocaj. Și exact asta contează la început.

Încrederea sănătoasă nu te pune deasupra, ci te ține în joc

Un detaliu foarte valoros din mesajul lui Daniel Onofrei este diferența dintre încredere și aroganță. Pentru multe femei, mai ales în spații profesionale competitive, apare teama că dacă spun clar „pot” vor fi citite greșit. Profesorul face însă o separare limpede: încrederea în sine nu este despre a te crede mai mult decât ceilalți, ci despre a nu te micșora înainte să începi.

Potrivit Mediafax, Daniel Onofrei a desfășurat de-a lungul carierei activități de cercetare în matematică aplicată și inginerie, inclusiv în proiecte finanțate de Departamentul Apărării al SUA. Tocmai de aceea, observația lui are greutate: vine dintr-un mediu în care presiunea performanței este reală, nu teoretică.

„Cred foarte mult în puterea încrederii în sine. Fără aroganță, încrederea în sine devine un motor pentru a deveni un caracter mai bun”.

Dar cum vezi asta în viața reală? Încrederea spune: „mă pregătesc și încerc”. Aroganța spune: „știu deja tot”. Încrederea te lasă să înveți, să ceri ajutor și să corectezi. Aroganța te închide. Dacă vrei un reper simplu, uită-te la disponibilitatea ta de a asculta și de a te adapta. Dacă există, e foarte probabil să fii în zona sănătoasă a încrederii.

Ce faci când ai crezut în tine și totuși nu ți-a ieșit

Asta este partea care contează cel mai mult, fiindcă încrederea în sine nu este o promisiune că totul va merge perfect. Daniel Onofrei spune clar că există și momente în care dai tot ce poți și nu reușești. Iar lecția nu este să te desființezi, ci să te repoziționezi.

Profesorul rezumă foarte direct această idee: „Din experiența mea, condiția numărul unu ca să reușești în fața unei probleme, în fața unui examen, în fața unei provocări. Este să crezi în tine, că poți reuși”. Dar adaugă și reversul matur al acestei credințe: „Se întâmplă să crezi în tine și să nu reușești. (…) Ai dat tot ce ai putut, ai făcut cât de bine ai putut, n-ai reușit. Înseamnă că așa e bine să fie. Atunci trebuie să fii înțelept să te repoziționezi.”

Iar asta te poate ajuta enorm în perioadele în care un plan nu merge. Repoziționarea poate însemna să schimbi strategia, ritmul, contextul sau chiar direcția. Nu este abandon. Este o formă de inteligență emoțională (adică abilitatea de a înțelege ce simți și de a răspunde util, nu impulsiv).

Dacă iei ceva cu tine din mesajul lui Daniel Onofrei, poate fi atât: înaintea următoarei provocări, schimbă fraza din capul tău. Din „nu sunt în stare” în „mă uit, încerc, văd ce pot face”. Este un pas mic, dar exact de acolo începe mișcarea.