De ce ajung frații să lupte pentru iubirea părinților. Ce poți face azi ca să nu ducă rana și la maturitate

Publicat: 15 iunie 2026, 20:36Actualizat: 15 iunie 2026, 20:36

Conflictele dintre frați nu pornesc mereu din diferențe de personalitate. Psihoterapeutul Tamara Ulmean spune că, de multe ori, miza reală este atenția: atunci când fiecare copil nu simte clar că are locul lui în familie, începe lupta pentru a fi văzut, auzit și confirmat.

Timpul individual oferit fiecărui copil este, în explicația ei, unul dintre cele mai simple lucruri care pot schimba atmosfera din casă. Nu ca răsplată și nu doar când apare o problemă, ci ca rutină care îi transmite copilului că nu trebuie să concureze cu fratele sau sora lui pentru afecțiune.

Un copil care primește atenție separată are mai puțin motiv să intre în competiție

Pentru un părinte ocupat, ideea poate părea greu de pus în practică. Numai că mesajul emoțional contează mai mult decât durata. Tamara Ulmean, psihoterapeut, a explicat foarte clar care ar fi primul pas:

„Atunci când vine vorba de părinți, ce i-aș invita să fac ar fi să ofere timp individual cu fiecare dintre copiii lor.”

Ce înseamnă, concret, acest timp? O plimbare scurtă doar cu unul dintre copii, o discuție fără telefoane, un drum împreună până la magazin, cititul unei povești doar cu el sau cu ea, ori 10-15 minute în care alegerea activității îi aparține copilului. Ideea de bază este simplă: copilul să simtă că nu trebuie să facă mai mult zgomot, să fie mai cuminte sau mai „bun” decât fratele lui ca să primească atenție.

Și mai e ceva important. Dacă într-o familie unul devine mereu „cel mare și responsabil”, iar altul „cel mic și jucăuș”, copiii pot ajunge să trăiască în etichete, nu în propriile nevoi. Asta poate părea util pe moment, dar în timp îi fixează în roluri greu de lăsat jos.

Rolul primit în copilărie nu rămâne în casă, îl duci și la serviciu

Felul în care te-ai format între frați nu influențează doar mesele de familie sau vacanțele din copilărie. Tamara Ulmean atrage atenția că acele roluri ajung mai departe, în prietenii, în cuplu și chiar în felul în care lucrezi.

„Familia este primul sistem din care copilul face parte. Iar modul în care învață să se dezvolte și să crească în acel sistem este modul pe care îl ia ulterior cu el în viață și îl aplică inclusiv în job.”

Asta înseamnă că un copil care a învățat să facă pe mediatorul poate deveni adultul care împacă mereu pe toată lumea, chiar și când îl costă liniștea lui. Iar copilul care a trebuit să fie „puternic” poate ajunge să ceară foarte greu ajutor. Nu e o etichetă definitivă, dar e un indiciu util: dacă anumite tipare se repetă în viața ta, merită să te uiți de unde au pornit.

Potrivit Observatornews, una dintre cele mai sensibile poziții din această dinamică este cea a copilului din mijloc. Nu pentru că ar fi mai puțin iubit, ci pentru că se adaptează atât de bine, încât riscă să nu se mai întrebe ce își dorește el cu adevărat.

Copilul din mijloc se adaptează ușor, dar poate pierde contactul cu propriile dorințe

Tamara Ulmean folosește o imagine foarte clară pentru copilul din mijloc: apa. Se mulează repede, găsește forma necesară, face loc, se potrivește. Dar aceeași calitate care îl ajută în familie îl poate încurca mai târziu, dacă ajunge să trăiască mai ales după așteptările altora.

„Atunci când un copil este în mijloc și este, așa cum spuneam, ca apa, partea pozitivă este că poate să ia orice formă, se poate adapta în orice împrejurare, însă partea negativă este că nu și-a pus niciodată întrebarea el ce formă și-ar dori să aibă cu adevărat.”

Dacă te regăsești aici, semnul cel mai clar nu este neapărat conflictul cu frații. Poate fi faptul că îți vine ușor să te pliezi pe nevoile tuturor, dar greu să spui ce vrei tu. Iar dacă ești părinte, merită să observi dacă unul dintre copii cedează mereu primul, nu cere aproape nimic și pare „cel mai ușor”. Uneori, copilul care nu face probleme e exact cel care are nevoie să fie văzut mai atent.

O relație tensionată cu fratele sau sora ta se poate repara și la maturitate

Vestea bună este că rivalitatea din copilărie nu trebuie să decidă toată viața adultă. Dar repararea nu începe, de obicei, cu o discuție perfectă, ci cu o înțelegere mai sinceră a locului pe care l-ai avut în familie.

Dar primul pas nu este să cauți vinovați. E mai util să te întrebi: ce rol am jucat eu? Cine trebuia să fie cuminte, cine era lăsat deoparte, cine primea validare când reușea ceva și cine se adapta? Din această claritate poate începe o conversație nouă între frați, mai puțin defensivă și mai puțin încărcată de vechile comparații.

Tamara Ulmean spune că procesul acesta poate fi făcut și singur, deși recomandarea ei merge spre ajutor specializat, tocmai pentru că un psiholog-psihoterapeut te poate ghida să separi lipsa de atenție de valoarea personală. Cu alte cuvinte, faptul că nu ai fost văzut suficient într-un moment nu spune că ai valorat mai puțin.

„E ca și cum ți-ai imagina că ești în casa în care ai crescut, la masă cu familia ta și vezi rolul pe care l-ai jucat și cu ajutor sau singur, deși aș recomanda cu ajutorul unui psiholog-psihoterapeut, îți înțelegi rolul pe care l-ai avut, înțelegi că nu valoarea ți-a lipsit în acel moment, ci atenția din partea părinților, după care începi să-ți oferi și începi să ocupi spațiul pe care ai dreptul să-l ocupi în lume.”

Dacă vrei să începi fără terapie, poți porni de la un exercițiu simplu: notează ce rol ai avut în familie și unde îl repeți astăzi. Apoi încearcă o discuție mică, fără reproșuri, cu fratele sau sora ta, despre cum ați trăit diferit aceeași casă. Uneori, vindecarea începe exact de aici: din faptul că vezi mai clar că nu ai dus lipsă de valoare, ci de atenție.