Un sfert dintre copiii evaluați acuză dureri de spate, o cifră care, acum două decenii, era specifică vârstei adulte. Această realitate îngrijorătoare trage un semnal de alarmă asupra posturii celor mici, mai ales în intervalul de vârstă 6-11 ani, o perioadă de dezvoltare pe care părinții nu își permit să o ignore. Fizioterapeutul Bogdan Stroie, implicat în programul #StaiDrept, explică de ce intervenția timpurie este esențială.

Fereastra critică de la 6 la 11 ani

De ce este atât de important acest interval? Între 6 și 11 ani, corpul unui copil se află într-o etapă de plasticitate maximă. Scheletul crește rapid, iar sistemul nervos fixează tipare de mișcare care îl vor însoți toată viața. Specialistul avertizează: „O postură asimetrică repetată zilnic în această perioadă nu rămâne doar un obicei, ea modelează din punct de vedere structural corpul.”

Iar după pubertate, lucrurile se complică. Recuperarea nu devine imposibilă, dar este mare mai dificilă, mai lungă și, clar, mai costisitoare. Mobilitatea coloanei scade natural, iar obiceiurile proaste se cimentează, nu se corectează de la sine. Părinții pot juca un rol decisiv acum, asigurând un spațiu de lucru corect acasă (scaun și birou la înălțimea potrivită) și fiind ei înșiși un model de postură corectă.

Semne pe care părinții le ignoră

V-ați uitat atent la copilul dumneavoastră cum stă pe scaun sau cum merge? Există indicii clare ale unei probleme, dar care par adesea banale: un umăr sau un șold ușor mai ridicat, capul aplecat constant în față sau plângeri de dureri de gât și spate. De multe ori, părinții pun aceste simptome pe seama creșterii.

Cea mai des întâlnită reacție, conform fizioterapeutului, este: „lasă că va crește el și își va da seama singur.” E drept că sună liniștitor, numai că este o abordare complet greșită din punct de vedere medical. Corpul fixează ceea ce repetă, iar un tipar postural incorect devine tot mai greu de schimbat cu fiecare lună în care este ignorat.

Cât de gravă este situația, pe bune?

Datele confirmă o tendință îngrijorătoare, cauzată direct de stilul de viață modern: sedentarism, ore prelungite în fața ecranelor și utilizarea dispozitivelor de la vârste fragede. Dacă prevenția nu are loc, dezechilibrele funcționale se pot transforma în modificări structurale, cum ar fi scolioze sau hipercifoze, care pot deveni ireversibile după încheierea perioadei de creștere.

La întrebarea pe care o aude cel mai des, „se poate recupera complet?”, răspunsul specialistului este sincer: „depinde de momentul intervenției.” Înainte de pubertate, marja de îmbunătățire este semnificativ mai mare. Dar tabloul consecințelor nu este doar fizic. Un copil cu dureri cronice obosește mai repede, se concentrează mai greu și dezvoltă o relație dificilă cu propriul corp.

Durerea nu este niciodată o problemă izolată.

Igiena posturală, la fel ca igiena dentară

Ce este de făcut, până la urmă? Bogdan Stroie le propune părinților o analogie simplă. „Gândiți postura așa cum gândiți igiena dentară.” Nimeni nu se așteaptă ca dinții să fie sănătoși fără periaj zilnic. La fel și cu postura, este o rutină zilnică, nu o corecție făcută o dată pe lună la cabinet.

Această rutină are trei componente esențiale:

  • Mișcare activă: minim o oră pe zi, preferabil în aer liber, cu activități care implică întregul corp.
  • Poziționare conștientă: la birou sau în bancă, regula de bază este simplă – tălpile pe sol, spatele lipit de spătar, mâinile pe masă și privirea înainte.
  • Somn odihnitor: pe o saltea și o pernă adecvate vârstei, care să susțină coloana într-o poziție naturală.

Coloana unui copil nu trimite semnale de alarmă până când problema nu este deja instalată. Până atunci, singura protecție reală este un părinte informat și implicat.

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră