Theo Rose a povestit pe rețelele de socializare o experiență de coșmar, petrecută în toiul nopții. Artista s-a trezit la ora două dimineața cu bucătăria inundată, totul pornind de la un sunet bizar care nu i-a dat pace și care, în final, a condus la o intervenție în forță a familiei.

Un țiuit suspect în miez de noapte

Iar totul a început de la un zgomot ciudat, pe care artista l-a auzit în timp ce încerca să adoarmă. Intuiția i-a spus că ceva nu este în regulă, deși a încercat inițial să ignore semnalul. „Să vă zic cum funcționează intuiția mea. Eu sunt într-o luptă, eu ascult în cele din urmă, dar, mai întâi mă lupt, mă pun împotriva ei. Acum două nopți, ora două și ceva, supărată că nu mă ia somnul și se anunța o zi plină, trebuia să mă trezesc devreme a doua zi, urechile mele încep să perceapă un țiuit, ca un cântecel, dacă știți cum e cântecelul de la finalul de program de la mașina de spălat. Dar, se auzea atât de încet încât am spus că o fi ceasul lui bărbată-miu, hai că se oprește dacă e ceasul. Nu s-a oprit.”

Numai că insistența sunetului a făcut-o să se ridice din pat, chiar dacă nu avea niciun chef. Prima ipoteză a fost una banală. „Opa, nu am închis ușa de la frigider, dar dacă nu mă duc să o închid, ce se întâmplă? Și așa nu am mare mâncare, maxim nu mai răcește. Nu se mai oprea și am zis că mă duc totuși să închid ușa de la frigider”, a povestit Theo Rose pe Instagram.

Bucătăria, sub ape

Când a ajuns la fața locului, a avut parte de un șoc. Realitatea era mult mai gravă decât o simplă ușă de frigider lăsată deschisă. „Când ajung în bucătărie, bucătăria era inundată, oameni buni. Apa de pe jos ca apa de jos, era caldă, se ducea așa frumos, o luase în stânga spre terasă. Mașina de spălat vase scoatea acel sunet, pe care eu nu o folosisem cu o zi înainte, nu am deschis-o, mi-am spălat vasele la mână. Avea o eroare, făcea urât.”

Și cum vine asta, să pornească mașina singură? Artista a încercat să rezolve problema discret, fără să-l trezească pe partenerul ei, apelând la o soluție modernă. „Eu, ca să nu îl trezesc pe bărbată-miu, am zis că cu ChatGPT am rezolvat multe chestii când am fost singură acasă, îi dau o poză cu eroarea și mi-o zice el ce e. I-am trimis, mi-a zis pe ce să apăs, să o restartez, cum să o închid altfel că nu mergea pe buton. Prima dată am încercat să o închid eu, vă dați seama. În fine, nu se oprea mașina de spălat vase, tot dădea erorile alea.”

Lucrurile, însă, au luat o turnură neașteptată.

ChatGPT, salvatorul de la miezul nopții?

Mașina de spălat vase părea de neoprit. „Ceva se întâmpla cu ea, o luase razna. Zici că eram într-un coșmar, începuseră să vorbească electrocasnicele din casă”, a mai spus artista. Disperată, Theo a cerut din nou ajutorul inteligenței artificiale, care de data aceasta a venit cu un avertisment de-a dreptul alarmant. „În fine, acum i-am scris lui ChatGPT că nu se oprește, ce mă fac? Aolo, ‘du-te, trezește-l pe bărbat și pune-l să închidă, de la panoul de curent, curentul din bucătărie ca să nu luați foc, mi-a scris ChatGPT.”

Panica s-a instalat pe bune. „M-am dus, l-am trezit, l-am luat pe bărbată-miu ca din oală din pat ‘Vino repede, ai grijă la copil să nu-l trezești. Haide, că s-a inundat bucătăria.” Odată trezit, partenerul ei a încercat să găsească o soluție rapidă, dar găsirea prizei s-a dovedit o misiune imposibilă (o problemă cu care mulți ne confruntăm). „A venit, eu am zis să încerc să o scot din priză, nu găseam priza că nu am umblat în viața mea prin spate pe acolo. Am scos frigider, am scos orice altceva, numai aia nu. A oprit el de la panoul de curent, am găsit și eu până la urmă priza”, a continuat artista.

Misterul apei care nu se oprea

Dar nici după oprirea curentului, coșmarul nu s-a terminat. Zgomotul apei care curgea încontinuu a determinat-o pe artistă să-și sune fratele. „A dat iar drumul la curent, l-am sunat pe fratele meu, și el adormise, i-am spus să vină repede că mi s-a inundat bucătăria, nu știam de unde curge. Deci, se oprise totul și încă era sunetul, părea că de undeva curge multă apă, prin tot peretele, de sus până jos. Am crezut că e de la vecini. Bărbată-miu s-a dus la ei, i-a trezit și pe oamenii ăia degeaba că nu era de la ei. Tot peretele tremura. A reușit fratele meu să intre prin spate, pe la coșul de gunoi de sub ghiuvetă, și să constate că era problema de la țeava de apă caldă, care era fisurată, s-a spart și în perete ceva. A curs ca la balamuc, și în parcare, peste tot.”

În cele din urmă, problema a fost remediată temporar. „Au oprit băieții apa caldă cu totul la noi și a doua zi au venit oamenii și au reparat.”

Diagnosticul robotului

Dincolo de spaima trasă, Theo Rose s-a amuzat copios de dialogul ulterior cu inteligența artificială. După ce i-a explicat robotului că apa tot curgea, chiar și cu curentul oprit, a primit un răspuns neașteptat, care a făcut-o să râdă. „Ce m-a amuzat pe mine a fost ChatGPT-ul meu, că eu am continuat să îi scriu după ce am văzut că am oprit curentul și tot se auzea apa cum curge. I-am dat toate detaliile și i-am spus că nu se oprește. Și acum, ChatGPT îmi spunea: ‘Respiră, te-ai panicat și ești prea atentă la sunetele din jurul tău. Este posibil să le percepi amplificat. Voi vă dați seama ce părere și-a făcut robotul ăsta despre paranoile mele?”, a încheiat artista.

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră