Vă sună cunoscut? Unul dintre cele cinci stiluri parentale este recomandat de Laura Jijie, medic primar psihiatru pediatric și coordonator al Compartimentului de Psihiatrie Pediatrică din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani. Stilul autoritativ, spre deosebire de celelalte patru, aduce împreună două aspecte esențiale pe care mulți părinți încearcă să le mențină: limite clare și disponibilitate emoțională.
Acest stil schimbă atmosfera din casă. Când regulile rămân consecvente, iar copilul se simte ascultat, scad confuzia și luptele de putere care apar atunci când un adult spune „nu”, apoi cedează la primul plâns sau la prima criză de afect. Laura Jijie explică faptul că răsfățul nu este o problemă psihică, ci apare adesea dintr-un stil parental inadecvat și inconsecvent, în care părintele cedează tantrumurilor și îl învață, fără să vrea, pe copil că poate obține ce își dorește prin comportament agresiv.
Cum arată iubirea dumneavoastră în momentele dificile: cele din magazin, de la teme, de la telefonul lăsat din mână prea târziu? Specialistul spune limpede că impunerea limitelor nu înseamnă mai puțină afecțiune, ci o formă de grijă care dă structură.
„Nu trebuie să fie perfecți. Este suficient să înțeleagă nevoile copilului, să fie disponibili emoțional și, în același timp, să stabilească reguli clare și consecvente.”
Laura Jijie descrie cinci stiluri parentale. Stilul autoritativ, pe care îl recomandă, combină limite clare și empatie. Stilul dominant este rigid, folosește etichete și poate duce la anxietate. Stilul permisiv lasă copilul fără limite și poate aduce dificultăți de integrare. Stilul hiperprotectiv afectează autonomia și încrederea copilului. Iar stilul dezinteresat, prin lipsa implicării, lovește în dezvoltarea atașamentului.
Diferența dintre stiluri se vede mai ales în felul cum reacționați când copilul se opune. Felul cum răspundeți emoției lui contează. Păstrarea regulii contează la fel de mult. Un copil poate fi supărat, frustrat, furios, iar emoția lui are nevoie să fie validată, fără ca orice comportament să fie acceptat.
Într-un exemplu oferit de Laura Jijie Adevarul, medic primar psihiatru pediatric, ea arată cum poate suna o limită păstrată cu calm, fără umilire și fără negociere de moment.
„Înțeleg că ești supărat pentru că nu te mai las să folosești telefonul, dar regula este că la ora 21.00 telefonul rămâne în bucătărie, la încărcat.”
Mesajul din spatele unei astfel de replici este simplu și puternic pentru copil. Emoția lui există și este recunoscută. Regula există și ea, iar părintele nu o dizolvă din vină, oboseală sau rușine față de cei din jur.
Consecvența în parenting: cum reacționează copiii la inconsecvență
Unul dintre punctele sensibile apare când adulții din familie merg în direcții diferite. Mama spune una, tatăl alta, bunicii repară pe ascuns regula încălcată cu o excepție. Pentru copil, diferența nu este doar derutantă. Devine un semnal că limitele se pot forța până cedează cineva.
Laura Jijie insistă că aceeași regulă trebuie susținută de toți membrii familiei. Discrepanțele dintre un părinte permisiv și unul autoritar creează confuzie copilului, iar această confuzie se transformă repede în testare, opoziție și comportamente tot mai intense.
„Consecvența este esențială. Dacă acasă stabilim o regulă, iar într-un magazin copilul începe să țipe și să se trântească pe jos pentru că își dorește o jucărie sau dulciuri, iar noi cedăm de rușinea celor din jur, copilul învață că exact acel comportament îi aduce rezultatul dorit.”
Acest lucru oferă un reper practic. Când observați că aceeași scenă se repetă, nu vă uitați doar la reacția copilului. Uitați-vă și la momentul în care regula s-a înmuiat data trecută. De multe ori, comportamentul pe care doriți să-l schimbați a fost deja învățat ca eficient.
Presiunea cotidiană face totul mai greu. Medicul psihiatru pediatric Laura Jijie enumeră câteva dintre provocările care apasă multe familii: timpul puțin petrecut cu copiii din cauza muncii, impactul ecranelor, noile forme de bullying online și presiunea performanței școlare. Într-un astfel de ritm, inconsecvența apare ușor, mai ales când părintele este obosit și vrea doar să treacă repede peste conflict.
Cum îți recunoști propriul stil parental și semnele sale
Vă puteți recunoaște mai repede decât credeți. Impunerea multor reguli cu rigiditate, etichete și teamă vă apropie de stilul dominant, cel care poate cauza anxietate. Evitarea limitelor pentru a nu supăra copilul creează un teren permisiv, unde apar dificultăți de integrare. Intervenția constantă pentru a preveni orice greșeală definește stilul hiperprotectiv, care poate tăia din autonomie și încredere. Iar când implicarea afectivă lipsește, suferă atașamentul.
Stilul recomandat nu cere perfecțiune, ci stabilitate și prezență. Copilul are nevoie să știe că emoțiile lui sunt văzute, dar și că adultul rămâne adultul care menține cadrul.
Mai există un punct sensibil, pe care multe mame îl simt cu vină. Copilul trebuie lăsat să greșească, nu pentru a fi abandonat în dificultate, ci pentru a putea învăța din experiența lui. Laura Jijie spune că greșelile sunt utile atât timp cât nu vin la pachet cu umilințe, reproșuri sau etichetări.
„Este foarte important să-i lăsăm pe copii să greșească. Tocmai din propriile greșeli învață cel mai bine. Sigur, cu o condiție esențială: greșeala să nu fie însoțită de etichetări sau reproșuri umilitoare din partea părinților.”
Începutul schimbării: pași simpli pentru a corecta stilul parental
Primul pas este să observați unde cedați constant. La ecrane, la cumpărături, la ora de culcare, la teme. Acolo se vede cel mai clar dacă regula există doar în teorie sau și în viața de zi cu zi.
Al doilea pas ține de limbaj. Validarea emoției și limita pot sta în aceeași propoziție, exact cum arată exemplul cu telefonul lăsat la încărcat la ora 21.00. Copilul nu are nevoie să fie făcut de rușine ca să înțeleagă o regulă.
Al treilea pas este acordul dintre adulți. Atunci când stilul dumneavoastră se ciocnește de cel al partenerului sau al bunicilor, miza reală nu este cine are dreptate într-o discuție, ci cât de clară rămâne lumea pentru copil. Când regula se schimbă de la un adult la altul, copilul primește mesaje contradictorii.
Stilurile parentale se pot corecta oricând. Schimbarea începe când părintele își vede propriile greșeli și își modifică felul de a reacționa și de a comunica. Acest lucru poate însemna concret în casa dumneavoastră mai puține reguli spuse din impuls și retrase din vină, mai mult calm consecvent și, pentru copil, un cadru mai sigur în care să crească, să greșească și să învețe.
