De prea multe ori ne încearcă acea senzație de București mic, limitat, în care parcă am terminat totul de făcut, de vizitat, de trăit. Probabil e o senzație comună pentru orașul natal al fiecăruia.
Tocmai de aceea mi-a venit ideea unui proiect „Muzeim prin București“, ca să redescoperim ceea ce se află dincolo de fațadele unor instituții culturale. Astfel, după luni de explorări citadine weekend de weekend, am pus până acum pe hartă aproape 40 de muzee, colecții, case memoriale și expoziții. Iar acum te invit să descoperi, pe scurt, câteva dintre ele.
Muzeul de Istorie și Cultură a Evreilor din România „Dr. Nicolae Cajal“
La finalul secolului al XIX-lea, România avea o minoritate evreiască semnificativă, oameni care erau organizați în bresle. La 1850 (-1852), croitorii au început ridicarea unui templu în ceea ce era atunci Cartierul Evreiesc al Bucureștiului. Numit inițial Marea Sinagogă a Croitorilor, a fost reconstruit între 1910 și 1934, adăugându-i-se detalii elegante, ce îl scoteau în evidență printre celelalte clădiri din zonă. În ianuarie 1941, sinagoga a fost devastată în timpul pogromului, însă a putut fi salvată și restaurată.
A funcționat până în 1966, când a fost închisă din cauza lipsei unei congregații. În 1978, rabinul Moses Rosen, președinte al Federației Comunităților Evreiești din România, a salvat-o și a decis ca acest edificiu să adăpostească un muzeu al istoriei comunității, care să spună povestea lor în România prin documente, fotografii, cărți, obiecte de cult, obiecte de uz casnic. Astăzi, parterul este împărțit în două: pe dreapta, găsim secțiunea „Călători mileniali“, cu documente legate de istoria și participarea evreilor în istoria României; pe stânga, avem „De la Ștetl la Oraș“ – o sumedenie de obiecte stau mărturie pentru ce înseamnă casa și bucătăria evreiască și sărbătorile. În spate este sala Heder Alef-Beit: o sală de clasă cu bănci individuale vechi, cu cărți deschise, o kipa „uitată“ pe bancă. La etaj, locul unde se rugau femeile atunci când sinagoga funcționa ca templu religios, se află astăzi Pinacoteca.
Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian“
Casa este amenajată în apartamentul familiei de la Cotroceni, în care poetul Ion Minulescu a locuit împreună cu soția sa, Claudia, și fiica, Mioara. Nu este un muzeu ca oricare altul, ci mai degrabă o casă cu caracter memorial. Când Mioara a donat locuința, dorința sa a fost să nu se pună cordoane și etichete obiectelor, ci să rămână așa, ca și când ar aștepta oaspeții la un ceai. Mai mult, a fost deschisă publicului încă din timpul vieții ei (1947), vizitatorii puteau veni și erau ghidați chiar de ea.
Printre obiectele uluitoare făurite de Claudia Millian și de Mioara Minulescu, două artiste desăvârșite, colecția muzeului memorial cuprinde tablouri (în special portrete) și sculpturi semnate de prietenii poetului: Ressu, Petrașcu, Steriadi și Iosif Isser. Dar găsim și lucrări de Grigorescu, Cecilia Cuțescu-Storck, Tonitza, Pallady sau Carol Popp de Szathmary. Plimbându-te prin camere, vei simți cum pictura se împletește cu poezia. Obiecte personale ale membrilor familiei stau pe birouri ca și când ar aștepta să fie folosite: ochelari, penițe, călimara cu cerneală, manuscrise.
Muzeul Căilor Ferate Române
Peste un secol de istorie feroviară se găsește într-o clădire cu câteva săli, unde sunt expuse primul vagonet folosit în minele din Transilvania în secolul al XVI-lea, documente ce aprobă construirea de căi ferate în secolul al XIX-lea și a podului peste Dunăre proiectat de Anghel Saligny, dar și biroul marelui inginer. Apoi, machetele locomotivelor vechi îți vor fura privirea, printre care și faimoasa „Pacific“, ce atingea 130 km/h. Raiul copiilor și bucuria adulților se regăsesc în fața celei mai mari diorame din România, făcută chiar de directorul muzeului împreună cu câțiva angajați pasionați, pe care trenurile funcționează exact ca în realitate. Piesa de rezistență a muzeului, la scara 1:87, „explică“ cum funcționează trenurile.
Muzeul „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck“
Picturile ei și sculpturile lui, într-o îmbinare Art Nouveau și Art Deco perfectă: așa se traduce acest muzeu unic în București, de o valoare inestimabilă. Într-o casă a cărei fațadă amintește de construcțiile satelor bavareze ridicată în 1911, se găsește un muzeu ce cuprinde atelierele de artă ale soților Stork: Frederic Storck – un reputat sculptor, și Cecilia Cuțescu-Storck – o pictoriță desăvârșită, recunoscută la Casa Regală și în toată Europa.
Fațada conține elemente care au fost concepute chiar de Frederic. Iar interiorul este decorat cu picturi murale ale Ceciliei, dintre care cea mai impresionantă este „Dragostea pământească și Dragoste spirituală“. În acest decor sublim (nu uita să observi și tavanul casetat), au fost așezate lucrări de pictură, grafică și sculptură aparținând celor patru membri ai familiei Stork (ale soților plus ale lui Carol Storck, fratele lui Frederic, dar și ale lui Karl, tatăl celor doi).
Colecția de Artă „Ligia și Pompiliu Macovei“
Casa în care se găsește astăzi colecția a fost construită înaintea Primului Război Mondial, în stil eclectic, așa cum era moda începutului de secol XX. Fiind într-o zonă de negustori, imobilul a servit ca magazin de pălării, apoi ca atelier. În ’50, casa a fost naționalizată, imediat devenind locuința de serviciu a arhitectului-șef al Capitalei, Pompiliu Macovei, unde a stat cu soția sa, Ligia. Cel mai probabil datorită funcțiilor ocupate, cei doi soți au reușit să adune o colecție de obiecte cu adevărat valoroase în acele vremuri tulburi de după anii ’60.
Neavând moștenitori, cei doi au investit într-o viață frumoasă și în marea lor pasiune, arta, pe care o simți puternic la fiecare pas prin muzeu, păstrându-se intactă toată colecția. Cu banii de nuntă, ei au cumpărat primul obiect de valoare din casa lor: un tablou semnat de Theodor Pallady. Au urmat altele. Mai mult decât atât, cei doi au adus din peregrinările lor mobilă, sticlă, ceramică, bijuterii, argintărie și textile, dar și o serie de volume (aproximativ 11.000), unele rare, ce pot fi admirate în superba bibliotecă a lui Pompiliu Macovei.
Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi
Se află într-o casă venețiană deosebită din Cartierul Dorobanți și este singura instituție culturală de acest gen din România și printre puținele din lume. Dincolo de adevărate opere de artă pline de detalii ce uluiesc, vei găsi atâtea curiozități doar uitându-te pe hărțile vechi ale regiunilor noastre: Botushanii (Botoșani), Jassy (Iași), Temeswar (Timișoara) sau Gallaz (Galați) sunt orașe din România de astăzi, scrise pe la 1700.
Colecția cuprinde aproximativ o mie de hărți, litografii și gravuri din perioada secolelor XVI-XX și reprezintă cartografii de regiuni, continente, orașe și chiar hărți astronomice. Din colecția muzeului fac parte și o serie de obiecte tematice. Poate cea mai importantă hartă expusă este cea a lui Abraham Ortel, cunoscut sub numele de Ortelius, realizată la 1595, prin procedeul gravurii în alamă, colorată apoi manual, cu acuarelă. În ea, se poate admira harta Daciei.
Muzeul „George Severeanu“
Toate obiectele din colecție au fost achiziționate de medicul radiolog George Severeanu din multe colțuri ale Europei, după ce i-a rămas o parte din colecția de azi de la tatăl său, și el medic ce umbla mult prin străinătate. Odată cu obiectele, a moștenit pasiunea pentru antichități. Astăzi, muzeul reunește aproximativ 3.000 de obiecte arheologice și 9.000 de monede din diferite perioade istorice, fiind cea mai valoroasă colecție numismatică din România.
Obiectele sunt expuse cronologic și tipologic, deci putem admira impresionați o istorie ce începe în urmă cu mai bine de 6.000 de ani. Povestea este spusă de vase grecești antice deosebite, statuete de lut, bronzuri, sticlărie romană, camee antice, ceramică (de Cucuteni, Vădastra, Wietenberg și Boian) și multe altele. Expoziția este digitalizată, ieșind în acest moment din tiparele muzeelor clasice de stat. Are două holograme, tablete cu informații interesante despre exponate. De fapt, este una dintre puținele expoziții de istorie și arheologie în care vizitatorul e invitat să atingă părți ale prezentării în scopul de a descoperi treptat artefactele: deschide cu curaj sertarele.