Pegah Ahangarani castiga premiul pentru documentar la Cannes

Regizoarea iraniana Pegah Ahangarani a castigat premiul L’Oeil d’Or pentru cel mai bun documentar la Festivalul de Film de la Cannes. Pelicula ei, „Rehearsals for a Revolution”, a fost premiata și aplaudata la scena deschisa exact în zilele în care țară ei natala se afla sub amenintarea unui razboi deschis și a protestelor masive.

Te vei intreba, poate, de ce ne priveste pe noi o poveste de la mii de kilometri distanta. Dincolo de stralucirea covorului rosu, aceasta victorie ne arata pretul real al libertatii de exprimare pentru o femeie. Când deciziile unui regim opresiv iti confisca viata, cariera și dreptul de a merge acasa, arta devine singura forma de supravietuire și de rezistenta în față abuzurilor.

Pretul libertatii și decizia de a pleca

Sa fim sincere, e greu sa ne imaginam cum e sa iti impachetezi toata viata și sa fugi pur și simplu. Pegah a fost retinuta prima data în 2009, apoi a stat 17 zile în celebra închisoare Evin în 2011, pierzand astfel premierele internationale ale filmelor sale. În aprilie 2022, dupa ani de interdictii de calatorie, a reusit sa plece din Iran, stabilindu-se ulterior la Londra, unde s-a casatorit cu muzicianul Ali Azimi și a devenit mama.

Și totusi, contrastul dintre eleganta festivalului și realitatea crunta de acasa este uriaș. „fireste ca te simti ciudat sa fii intr-un loc luxos și sa te imbraci elegant și sa mergi pe covorul rosu când țară ta este în razboi”, a declarat ea, „dar în acelasi timp nu este diferit de toate celelalte momente ale vietilor noastre. Suntem în exil.”

Intr-un articol recent semnat de Hollywoodreporter, aflam ca documentarul este impartit în cinci capitole. Fiecare este dedicat unei persoane dragi pe care regizoarea a pierdut-o, care a fost inchisa sau obligata sa fuga din țară în lupta pentru democratie (tatal ei, un unchi, un profesor și un prieten din facultate).

Solidaritatea pe covorul rosu

În discursul ei de la premiera, regizoarea a dedicat proiectul mamelor care și-au pierdut copiii. „Acestea sunt zile dificile pentru [poporul iranian], fara internet, cu știri zilnice despre executii din partea Republicii Islamice și umbra grea a razboiului. Dar cred cu adevarat ca aceste zile au trecut și poporul din Iran va sarbatori libertatea impreuna, deoarece cred în curajul lor și în lupta lor continua pentru libertate.”

Iar presiunea nu a venit doar din interiorul țării. În timp ce ea prezenta filmul, Donald Trump declara ca „ceasul ticaie” pentru Iran și ordonase Pentagonului sa inceapa un asalt militar „în orice clipa” (decizie anulata ulterior).

În holul hotelului din Cannes, Pegah s-a intalnit cu Asghar Farhadi, legendarul regizor iranian premiat cu Oscar. „Eram pur și simplu stresata… Și el a fost dragut. A fost foarte amabil”, a povestit ea. „M-a luat de mână și a spus: «Nu te ingrijora, va fi bine.» Este pur și simplu linistitor sa vezi nivelul la care a ajuns, și a trecut prin toate astea și a supravietuit.”

Munca de editare în mijlocul haosului

Pe bune, câte dintre noi și-ar pastra claritatea mentala când acasa se taie internetul și încep masacrele? Regizoarea lucra la ultimul capitol al documentarului impreuna cu editorul Arash Ashtiani când au izbucnit protestele masive. „Esti complet paralizat”, a explicat ea. „Adica, esti în mijlocul muncii tale și nu stii ce se întâmplă.”

Dar a gasit puterea sa continue. „Eram complet confuzi, complet incapabili sa continuam sa lucram în acelasi timp. Cum as putea neglija faptul ca ma ocup de istoria contemporana a Iranului și apoi cea mai masiva tragedie și criza apare în Iran? Cum pot sa inchid ochii la asta, sau sa nu ma ocup de ea?” A decis sa lase finalul așa cum era, acceptand imperfectiunea momentului: „Când tragedia se întâmplă în vietile oamenilor, ei nu fac așa cum fac de obicei. Nu isi iau timp sa se ocupe de ea, pur și simplu o confrunta.”

Producatorul Kaveh Farman a subliniat mesajul producției: „Spunem nu genocidului, nu razboiului, nu executiilor. Condamnam toate masacrele din intreaga lume… Lasati cinematografia sa fie un memento al umanitatii noastre comune.”

Intre noi fie vorba, viata departe de casa (chiar și în siguranță relativa a Londrei) lasa urme adanci pe care niciun premiu nu le poate sterge. „Dar acum ca am experimentat-o eu insami”, a marturisit ea la final, „spun ca, chiar și în cele mai pline de bucurie momente ale vietii tale [în exil], încă simti aceasta amaraciune și acest dor și aceasta tristete. Dar așa stau lucrurile. Asta e alegerea pe care am facut-o.”

Lupta regizorilor iranieni cu regimul de la Teheran rămâne deschisa și plina de riscuri. Jafar Panahi, un alt nume uriaș al cinematografiei din Iran, asteapta procesul programat pentru 20 mai sub acuzatia de „propaganda impotriva regimului”, în timp ce Pegah și familia ei raman blocati în afara granitelor, incercand sa afle când și daca se vor mai putea intoarce vreodata acasa.