Obezitatea clinică apare în circa 27% din cazurile studiate

Greutatea și înălțimea nu sunt suficiente pentru a stabili cât de mult afectează obezitatea sănătatea unei persoane. Un studiu publicat la 11 noiembrie 2026, pe 844.108 adulți din patru țări, arată că evaluarea trebuie să țină seama și de talie, și de semnele că organele sunt afectate.

Pentru o persoană căreia i s-a spus că are obezitate pe baza greutății și înălțimii, rezultatul nu schimbă singur diagnosticul sau tratamentul. El arată de ce două persoane cu același rezultat la acest calcul pot avea nevoie de evaluări medicale diferite. Cadrul folosit în studiu este unul propus și testat, nu o schimbare automată a diagnosticului în România.

De ce calculul din greutate și înălțime nu ajunge

Calculul folosit de obicei se numește indice de masă corporală, prescurtat IMC. El pornește doar de la greutate și înălțime. Cercetătorii au adăugat circumferința taliei și raportul dintre talie și înălțime, pentru a estima excesul de grăsime corporală; nu au măsurat direct compoziția corpului fiecărui participant.

În regulile aplicate de studiu, un IMC de cel puțin 40 a fost suficient pentru confirmarea acestui exces. La un IMC de cel puțin 30, sau de cel puțin 28 pentru participanții chinezi, a mai fost necesară o talie ori un raport talie/înălțime peste pragul stabilit. Pentru IMC între 25 și 30, respectiv între 24 și 28 la participanții chinezi, ambele măsurători suplimentare trebuiau să depășească pragul.

Pragul taliei a fost de 88 cm pentru femei și 102 cm pentru bărbați în populațiile occidentale studiate. Pentru participanții din China, pragurile au fost de 85 cm pentru femei și 90 cm pentru bărbați. Pragurile raportului talie/înălțime au diferit și ele după sex și grupul de populație. Acestea sunt regulile cercetării, nu cifre din care o persoană își poate pune singură un diagnostic.

Când este vorba despre risc și când despre organe afectate

Studiul a folosit două stadii propuse de o comisie de experți în ianuarie 2025. Obezitatea „preclinică” înseamnă exces de grăsime corporală fără semnele de afectare a organelor căutate în cercetare. Obezitatea „clinică” înseamnă același exces, împreună cu cel puțin un astfel de semn. Lipsa unui semn în această evaluare nu înseamnă că persoana nu are niciun risc sau nicio altă boală.

Cercetătorii au căutat semne dintr-o listă de 18 probleme de sănătate. Pentru criteriul legat de metabolism, diabetul și nivelurile anormale ale grăsimilor din sânge trebuiau să apară împreună; una dintre ele, singură, nu îndeplinea acel criteriu.

În cele patru grupuri studiate, între 22,7% și 31,3% dintre persoanele încadrate cu obezitate aveau forma clinică. Media prezentată pentru cele patru țări este de aproximativ 27%, adică circa 8,5% din toți adulții analizați. Aplicarea noilor criterii ar scoate din categoria obezității între 1% și 3% dintre persoanele încadrate doar prin IMC, în timp ce alte 5% până la 9% dintre persoanele evaluate ar intra în această categorie.

Ce s-a întâmplat cu persoanele urmărite în timp

Pentru a urmări trecerea la forma clinică, cercetătorii au pornit de la persoane cu exces de grăsime corporală confirmat prin măsurătorile studiului, dar fără semnele de afectare a organelor la început. După ajustarea statistică a rezultatelor, proporția care a ajuns la forma clinică în zece ani a fost de 21,2% în grupul din China, 8,7% în cel din Marea Britanie și 22,6% în cel din Spania. În grupul din SUA, urmărirea a fost mai scurtă: 8,5% în patru ani.

Cifra de aproximativ 82% pentru persoanele care nu au trecut la forma clinică rezumă aceste rezultate, dar nu reprezintă o șansă individuală: perioadele urmărite nu au fost aceleași. În cele trei grupuri cu date la zece ani, proporția celor fără progresie a fost între 77,4% și 91,3%.

Cercetarea a inclus adulți între 18 și 74 de ani din China, Marea Britanie, SUA și Spania. La început, niciunul dintre cei incluși nu avusese accident vascular cerebral, infarct sau cancer. Rezultatele acestor grupuri nu pot fi folosite ca procente pentru populația României.

Studiul a privit înapoi la date deja strânse. În China au fost folosite răspunsurile participanților, examinări și dosare medicale; în Marea Britanie, dosare de spital și registre de decese; în SUA, dosare medicale electronice; în Spania, dosare ale medicilor de familie și ale spitalelor. Semnele de afectare a organelor au fost identificate prin înregistrări medicale, nu prin aceeași examinare făcută tuturor. Dintre cele 18 semne posibile, în grupul din Spania erau disponibile date pentru nouă, iar în cel din Marea Britanie, pentru toate.

Cercetătorii au folosit și o ajustare statistică pentru a nu pune automat orice problemă a unui organ pe seama obezității. Aceasta ajută la estimarea rezultatelor pentru grupuri, dar nu dovedește cauza problemei la o anumită persoană.

Ce se poate discuta la consult

Cadrul propus de experți și testat acum în cele patru țări nu înlocuiește evaluarea făcută de medic. Pentru o persoană preocupată de propriul rezultat la IMC, discuția poate urma pașii folosiți în cercetare:

Cere explicarea rezultatului IMC și măsurarea taliei.
Întreabă dacă sunt necesare verificări pentru problemele de sănătate care ar putea însoți excesul de grăsime corporală.
Discută rezultatele împreună cu medicul, înainte de a schimba un tratament sau de a considera că riscul a dispărut.