După zile întregi de acuzații grave și un conflict intens pe TikTok cu Andreea Bostănică, Iuliana Beregoi a decis să rupă tăcerea. Artista a oferit un prim răspuns public legat de scandalul macabru în care a fost implicat numele său.
Într-o declarație amplă, Beregoi neagă orice implicare în incidentul legat de un sicriu, dar confirmă o informație cheie: numele ei este vizat într-o investigație a autorităților. Potrivit Cancan, artista a transmis un mesaj emoționant prin care a dorit să facă lumină, după o perioadă de liniște.
„Sunt nevinovată”. Artista neagă orice legătură cu incidentul
Iuliana Beregoi a ținut să clarifice de la bun început că nu are nicio legătură cu faptele de care este acuzată. Ea a subliniat că a așteptat momentul potrivit pentru a putea vorbi, deși și-ar fi dorit să o facă mai devreme.
„Știu ca ați așteptat cu toții o reacție din partea mea și îmi pare rău că nu am putut să o fac mai devreme. Sunt nevinovată, vreau să declar că nu am absolut nicio legătură cu acel sicriu despre care se vorbește.Eu personal, nu am nicio implicare în această poveste”, a transmis Iuliana Beregoi.
Mai mult, artista a condamnat ferm astfel de gesturi, descriindu-le ca fiind inumane. „Este inuman și îngrozitor ceea ce s-a întâmplat și țin să menționez că și eu condamn astfel de practici. Nimeni nu ar trebui să treacă prin așa ceva. S-au întâmplat lucruri foarte grave și aștept și eu cu foarte mare interes ca autoritățile să își facă datoria și să aducă lumină în acest caz”, a adăugat ea.
Confirmarea care schimbă totul: O anchetă este în derulare
Piesa centrală a mesajului său este recunoașterea faptului că numele său este parte dintr-o investigație oficială. Din acest motiv, susține artista, nu poate oferi mai multe detalii despre situație, pentru a nu afecta alte persoane implicate.
„Aș vrea să vă pot oferi mai multe detalii, însă, din păcate, nu pot deoarece până în prezent au avut de suferit multe persoane și există riscul să fie afectați si mai mulți. Numele meu este parte dintr-o anchetă în derulare, la care particip cu toată bunăvoința și cu tot interesul pentru a se face dreptate”, a precizat Iuliana Beregoi.
Mesaj pentru fani, după valul de bullying de pe TikTok
În finalul declarației, cântăreața s-a adresat direct comunității sale. Ea și-a exprimat regretul pentru că fanii au fost expuși la conflictul agresiv care a avut loc în mediul online în ultimele zile.
„Îmi pare foarte rău că fanii mei și audiența mea au fost nevoiți să asiste la tot acest bullying extrem de agresiv îndreptat împotriva mea, în aceste zile, la limbaj vulgar și la tot ce s-a întâmplat pe TikTok. Port povara exemplului, o responsabilitate față de fani, față de audiența mea prin tot ceea ce am făcut de-a lungul anilor. Prin faptul ca, am motivat și am inspirat generații întregi”, a încheiat artista.


