Controversă științifică privind riscurile microplasticelor

Prezența și impactul microplasticelor în corpul uman generează o dezbatere în comunitatea științifică. Studii recente indică legături cu afecțiuni grave, dar unii cercetători contestă validitatea metodelor utilizate. Această incertitudine ar putea fi exploatată de industria plasticului, conform unei analize The Guardian.

Controversa studiilor recente

Întrebarea principală vizează efectele fragmentelor de plastic asupra sănătății umane. The Guardian a publicat recent studii care sugerează că particulele de microplastic din organism ar putea cauza afecțiuni precum atacuri de cord sau probleme de reproducere. Marți, publicația a arătat că un număr semnificativ de oameni de știință consideră aceste studii neconcludente. Ei susțin că metodele folosite sunt noi și problematice, împiedicând formularea unor concluzii certe.

Dispute similare au existat și în cazul altor poluanți, precum DDT, fumul de țigară sau gazele cu efect de seră. Procesul științific de autocorectare necesită timp pentru a dezvolta metode precise, iar dezbaterea actuală este văzută ca o primă etapă în acest demers de rafinare.

Acuzațiile chimiștilor și răspunsul clinicienilor

Disputele s-au intensificat odată cu creșterea interesului pentru microplastice. Chimiștii analitici, care au dezvoltat tehnici precise de măsurare a poluanților, solicită o rigoare maximă în măsurători și controale experimentale. Cercetători din alte domenii, inclusiv medici, au început să aplice aceste metode pe sisteme biologice complexe, precum sângele sau arterele.

O lucrare a unei echipe italiene, acum contestată, a raportat un risc de aproape cinci ori mai mare de atac de cord și accident vascular cerebral la persoanele cu microplastice în artere. Chimiștii analiști au reacționat, trimițând scrisori editorilor de jurnale. Aceștia susțin că metodele utilizate ar putea confunda grăsimile corporale cu plasticul, ducând la rezultate false. Criticile au vizat și lipsa corecțiilor pentru contaminarea din laborator și necesitatea unor controale suplimentare.

În replică, echipele clinice au invocat o curbă de învățare, menționând că este pentru prima dată când astfel de analize sunt efectuate pe material biologic. Acestea consideră că, deși utile, controalele suplimentare nu ar putea explica diferențe atât de mari, precum riscul de cinci ori mai mare de atac de cord. Existența incertitudinilor metodologice nu infirmă prezența sau efectele negative ale microplasticelor, ci subliniază doar un grad de neclaritate.

O paralelă istorică: Bătălia pentru stratul de ozon

Contextul actual este similar altor controverse științifice. Naomi Oreskes și alți autori au documentat cum companiile care profită de pe urma unui poluant pot „fabrica” îndoială pentru a bloca reglementările. Un exemplu este cel al producătorilor de substanțe chimice CFC, care distrug stratul de ozon. Ani la rând, aceștia au folosit disputele metodologice pentru a susține că „știința nu este suficient de certă pentru a lua măsuri drastice”, precum interzicerea CFC-urilor.

Interzicerea CFC-urilor a avut loc, iar stratul de ozon este în curs de refacere. Succesul s-a datorat unui efort din anii 1980, când un grup de oameni de știință condus de Bob Watson de la NASA a creat un consens științific prezentat guvernelor. Au fost realizate experimente pentru a soluționa dezacordurile. „Este important să implicăm pe toată lumea, oamenii de știință din industrie și fiecare țară care face cercetare”, declara Watson. Inițiativa a deblocat acțiunea politică.

Apel la unitate: „Momentul ozon” pentru cercetători

Cercetarea microplasticelor și nanoplasticelor ar putea urma acest model. Ca răspuns la critici, un om de știință a sugerat ca fondurile limitate să fie direcționate spre dezvoltarea de metode superioare, în detrimentul unui „angajament continuu într-un dialog”. Autoarea analizei The Guardian consideră însă că „dialogul este modul în care veți obține metodele”.

Un grup de cercetători biomedicali cere „studii inter-laborator” pentru a compara metodele și „a învăța unii de la alții”, implicând echipe multidisciplinare care „ideal ar trebui să includă și oameni de știință din industrie”. Alți experți solicită „o colaborare internațională și interdisciplinară a experților” pentru a perfecționa tehnicile de cercetare. Industria plasticului este considerată mai puternică decât cea a producătorilor de CFC. Unii cercetători au semnalat că lucrările lor au fost reclamate editorilor de jurnale de către reprezentanți ai industriei chimice. Analiza concluzionează că acesta este un „moment ozon” pentru specialiștii în microplastice, care trebuie să rezolve disputele pentru a păstra încrederea publicului și a continua cercetarea.

Debora MacKenzie este jurnalistă de știință și autoarea cărții „Stopping the Next Pandemic: How Covid-19 Can Help Us Save Humanity”.