O sarcină care apare ca o surpriză sau o obligație schimbă radical traiectoria unei vieți. Atunci când testul de sarcină arată două liniuțe neașteptate, fundația pe care se va construi viitoarea relație părinte-copil riscă să devină extrem de instabilă, iar efectele se întind pe generații întregi.
Furtuna emotionala din spatele zambetelor
Să fim serioși, nu toată lumea sare în sus de bucurie la aflarea unei astfel de vești. Părinții se lovesc brusc de o avalanșă de frici, rușine și confuzie. Și intervine acea vinovăție cruntă pentru că pur și simplu nu simt bucuria pe care „ar trebui” să o simtă în acele momente, fiindcă nu au avut timp să se pregătească emoțional pentru acest rol.
Lucrurile stau puțin diferit față de filmele romantice.
Decizia de a duce sarcina la capăt vine adesea din presiunea normelor sociale, a familiei sau a religiei, din dorința de a face „ce trebuie”. Numai că asta creează o disonanță uriașă între ceea ce arăți lumii și ceea ce simți pe dinăuntru. Poți să joci perfect rolul de mamă devotată, dar în adâncul sufletului tău să simți că viața ți-a fost pur și simplu deturnată. Iar de aici apar iritabilitatea, distanțarea și uneori chiar episoadele depresive care erodează inclusiv relația de cuplu. Când sarcina nu e dorită de ambii parteneri, copilul ajunge să devină chiar simbolul rupturii dintre ei.
Ce simte copilul dincolo de cuvinte
Iar cei mici au un radar absolut fantastic pentru emoțiile noastre. Chiar dacă tu nu îi spui niciodată verde în față că a venit într-un moment prost, el va citi asta în tonul vocii tale, în gesturi și în oboseala cu care îl întâmpini. Într-o analiză publicată recent de Psychologies se arată exact cum lipsa entuziasmului parental și afecțiunea mecanică se transformă într-o povară invizibilă pentru cel mic.
V-ați gândit vreodată la greutatea unor etichete nerostite?
Copilul devine, fără voia lui, „copilul care a schimbat totul” sau „copilul sacrificiului”. Ba chiar „copilul care a fost acceptat, nu dorit”. Pentru a compensa această răceală emoțională, el va trage din răsputeri să fie „bun”, să fie mereu „cuminte” și „de folos” doar ca să simtă că merită iubirea ta. Se transformă treptat într-un mic adult hiperresponsabil (mereu atent la nevoile celor din jur), care trăiește o confuzie identitară și se poate simți vinovat pentru simpla sa existență.
Ranile care calatoresc pana la maturitate
Și povestea nu se termină odată cu buletinul la 14 ani. Un copil crescut în această dinamică va duce cu el aceste tipare de gândire zeci de ani mai târziu. Adultul de mâine va trăi cu un sentiment constant de neapartenență, simțind că existența lui a fost mai degrabă tolerată decât dorită.
În relațiile de zi cu zi, frica de a nu fi o povară îi va dicta alegerile. Se va teme teribil să nu fie „prea mult” pentru partener și va evita să ceară lucruri firești. Va munci până la epuizare căutând validare, încercând mereu să fie „suficient” pentru a-și justifica propria existență prin hiperproductivitate sau perfecționism.
Nu-i deloc ușor să trăiești așa.
Mai mult, frica de a deveni el însuși părinte va fi uriașă, asociind copiii cu sacrificiul suprem și lipsa totală de libertate.
Drumul spre vindecare si asumare
Totuși, o sarcină neplanificată nu este o condamnare la o viață nefericită. Primul pas spre vindecare este fix acceptarea realității. Recunoașterea sinceră a faptului că bebelușul nu a fost dorit inițial ajută enorm la detensionarea situației. Iubirea nu vine mereu la pachet cu testul pozitiv, dar ea se construiește zi de zi prin prezență și ascultare autentică.
Nu strică deloc să apelezi la sprijin psihologic pentru a nu proiecta propriile frici asupra celui mic. Un dialog deschis despre începutul vostru complicat poate aduce o claritate pe care nu o credeai posibilă. Pentru o perspectivă și mai profundă, cartea De ce vrem cu adevărat un copil, scrisă de psihoterapeutul Cristina Nica, explorează exact aceste tipare moștenite. Volumul adresează întrebări directe pentru părinți: Dacă nu ar fi existat presiunea contextului, mi-aș fi dorit cu adevărat acest copil? Pot să-l privesc ca pe o ființă separată de povestea mea, nu ca pe o consecință? Ce am nevoie să vindec în mine pentru a putea construi o relație autentică cu el?
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetDisney+ a lansat primele patru episoade din „The Remarried Empress” cu o zi mai devreme.
LylaO studentă din Iași a ajuns la spital după ce a purtat lentile colorate cumpărate online cu 30 de lei. Mai distingea doar umbre
FinanciarulGiurgiu ia locul Vasluiului ca județ cu cea mai mică putere de cumpărare estimată, de 5.816 euro pe locuitor pe an
News24ASF: Cum transformă inteligența artificială piețele financiare și ce provocări aduce pentru supravegherea acestora?
Dolce SportComo a învins Lens cu 9-1 și a egalat cea mai mare diferență de scor din Liga Campionilor. Urmează Interul lui Chivu
GetPonyDN1 va avea două benzi spre București lângă viitoarea stație de metrou Bruxelles din Otopeni


