Un pachețel de școală ar trebui să conțină alimente cât mai puțin procesate, variate și ușor de mâncat. Produsele ultraprocesate, bogate în zahăr, sare, grăsimi sau aditivi, ar trebui puse cât mai rar în ghiozdan, potrivit CSID.

Produsele prăjite, fast-food-ul și semipreparatele nu sunt recomandate pentru un aliment care trebuie păstrat câteva ore în ghiozdan.

Și mezelurile intră în categoria alimentelor de pus rar. Salamul, parizerul și crenvurștii pot avea cantități ridicate de sare, nitriți și grăsimi saturate. O alternativă este carnea de pui sau de curcan pregătită în casă, tăiată în felii subțiri și pusă într-un sandviș cu legume.

La gustări, biscuiții cu cremă, gogoșile, prăjiturile ambalate și alte produse de patiserie pot avea mult zahăr și grăsimi. Consumul lor poate duce la creșteri rapide ale glicemiei, urmate de scăderi asociate cu oboseala și dificultățile de concentrare.

Unele batoane de cereale pot conține cantități importante de zahăr, chiar dacă sunt promovate drept gustări pentru copii. Ca variantă mai simplă și mai echilibrată, pot fi alese fructe proaspete, un iaurt păstrat corespunzător sau un sandviș simplu.

Sucurile acidulate sau neacidulate din comerț pot aduce multe calorii și zahăr, fără să ofere suficiente substanțe nutritive. Pentru hidratarea copilului, apa este alegerea cea mai simplă.

Băuturile energizante și cele cu cofeină nu sunt recomandate copiilor. Ele pot favoriza agitația, tulburările de somn și creșterea ritmului cardiac.

Chipsurile, pufuleții și covrigeii foarte procesați pot conține multă sare și grăsimi, în timp ce aportul de vitamine, minerale și fibre este redus.

Un pachețel echilibrat poate fi simplu de pregătit

O combinație ușor de pregătit poate include un sandviș cu carne pregătită în casă sau brânză, câteva legume, un fruct și apă. Cantitățile trebuie adaptate astfel încât copilul să poată mânca fără grabă și să nu rămână cu prea multă mâncare neconsumată.

Ca alternative la gustările foarte procesate pot fi alese fructe, legume tăiate potrivit vârstei, nuci mărunțite pentru copiii suficient de mari sau sandvișuri pregătite în casă.

Un pachețel potrivit ar trebui să fie variat, să conțină alimente cât mai puțin procesate și să țină cont de vârsta, preferințele și nevoile copilului.

Păstrarea alimentelor și forma lor contează pentru siguranța copilului

Lactatele, iaurturile, ouăle, peștele și alte produse perisabile pot deveni riscante dacă stau mai multe ore la temperatura camerei.

O geantă termoizolantă și un element refrigerant pot ajuta la păstrarea alimentelor în condiții mai sigure. Pentru produsele care necesită frigider, trebuie verificate recomandările de păstrare de pe ambalaj.

Pentru copiii mici, nucile și alunele întregi, strugurii și roșiile cherry întregi pot prezenta risc de înec.

Strugurii și roșiile cherry trebuie tăiate pe lung, în jumătăți sau sferturi, în funcție de vârsta copilului. Și celelalte alimente trebuie adaptate astfel încât să poată fi mestecate și înghițite cât mai ușor.

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră