Pe malul Mării Negre, în orașul bulgăresc Balcic, se găsește unul dintre cele mai romantice locuri din sud-estul Europei: Castelul Reginei Maria a României. Construit între 1926 și 1937, complexul a fost gândit ca un refugiu personal, departe de agitația vieții oficiale, și nu ca o fortăreață în sensul clasic al cuvântului.
Un loc ales din dragoste
Regina Maria a descoperit Balcicul la începutul anilor 1920. S-a îndrăgostit pe loc de peisajul spectaculos, cu stâncile sale albe, marea de un albastru intens și o lumină cu totul specială. Așa a decis să-și construiască aici un sanctuar personal. Iar pentru ridicarea complexului, finalizat în 1937, a apelat la arhitecți italieni și români. Stilul este unul eclectic, o combinație fascinantă de elemente balcanice, orientale și mediteraneene, cu clădiri simple, albe, acoperite cu țiglă roșie.
„Cuibul liniștit” al Reginei
Clădirea principală poartă numele de „Tenha Yuva” (care înseamnă „Cuibul liniștit”). Aici era locul unde regina își petrecea verile, scria, se odihnea sau primea oaspeți apropiați. Interiorul este modest, dar plin de farmec, reflectând perfect personalitatea ei simplă, dar în același timp rafinată. Numai ca un detaliu arhitectural atrage imediat atenția: minaretul subțire, un simbol al deschiderii suveranei către alte culturi și religii.
Grădinile, adevărata comoară
Dar ce ar fi castelul fără grădinile sale? Probabil nu la fel de faimos. Dacă arhitectura este discretă, vegetația este de-a dreptul spectaculoasă. Complexul este înconjurat de una dintre cele mai frumoase grădini botanice din regiune, creată cu ajutorul unui specialist elvețian. Se întinde pe mai multe terase ce coboară spre mare și adăpostește peste 3.000 de specii de plante.
Colecția de cactuși și plante suculente este considerată una dintre cele mai mari din Europa.
Pe bune, unde mai vezi așa ceva? Aleile sunt umbrite de copaci, iar la tot pasul găsești fântâni, pergole și scări din piatră, totul fiind gândit pentru o plimbare lentă, în care natura și arhitectura se completează perfect.
Sufletul Reginei, păstrat la Balcic
Regina Maria a pus mult suflet în acest loc. Și asta se vede în fiecare detaliu, de la vasele și coloanele decorative aduse din diverse culturi, până la colțurile ascunse, perfecte pentru relaxare. Un aspect mai puțin cunoscut, dar extrem de emoționant, este dorința reginei ca inima ei să fie păstrată la Balcic, o dovadă supremă a legăturii sale profunde cu acest colț de rai. Istoria a schimbat, e drept, multe lucruri de atunci.
Astăzi, castelul și grădinile sunt deschise publicului și atrag turiști din întreaga lume. Nu vii aici doar pentru o clădire, ci pentru a simți o atmosferă cu totul specială, relaxantă și memorabilă.

