Cancerul pulmonar a ucis 1,8 milioane de oameni la nivel global doar în 2020, cu 2,21 milioane de cazuri noi înregistrate în același an. În ciuda acestor cifre dramatice, în jurul acestei afecțiuni grave plutesc numeroase idei preconcepute, pe care specialistul Fred R. Hirsch le demontează, explicând ce este adevărat și ce nu.

Doar fumătorii fac cancer?

Hai să fim serioși, aceasta este probabil cea mai răspândită idee greșită. Realitatea din spatele statisticilor este însă cu totul alta. Datele arată că „între 10% și 20% dintre persoanele diagnosticate nu au fumat niciodată sau au fumat foarte puțin”.

Iar asta pentru că fumatul nu este singurul vinovat. Expunerea la fumat pasiv și la radon, un gaz radioactiv natural, contribuie mare la apariția bolii.

3 ceaiuri naturale care te scapă de balonare după masa de Paște
Recomandari3 ceaiuri naturale care te scapă de balonare după masa de Paște

Prevenția și renunțatul la fumat

O altă convingere populară este că nu prea ai ce să faci pentru a preveni boala. Fals. Cea mai importantă măsură rămâne, clar, renunțarea la fumat. Dar ce te faci dacă ai fumat deja zeci de ani? Mai are rost să te lași?

Răspunsul este un da categoric. Renunțarea la fumat reduce semnificativ riscul, indiferent de vârstă sau de durata viciului. În plus, pe lângă evitarea fumului pasiv și testarea locuinței pentru radon, screeningul joacă un rol important. Un control prin CT cu doză mică poate reduce mortalitatea cu peste 20% la persoanele considerate a avea risc crescut.

Vârsta, poluarea și alți factori de risc

Deși este adevărat că „majoritatea cazurilor apar după 65 de ani, tot mai multe persoane sub 50 de ani sunt diagnosticate, în special femei”. Boala nu mai ține cont de vârstă la fel de strict ca în trecut. Si totuși, cum rămâne cu poluarea? E mai periculoasă decât țigările?

Mucegaiul in casa iti da dureri de cap? Afla riscurile ascunse pentru sanatate
RecomandariMucegaiul in casa iti da dureri de cap? Afla riscurile ascunse pentru sanatate

Ei bine, lucrurile stau puțin diferit. Poluarea atmosferică este un factor de risc confirmat, însă „nu există dovezi clare că este mai periculoasă decât fumatul”. Combinația dintre cele două este, în schimb, deosebit de nocivă. Pe lângă acestea, alți factori de risc includ:

  • istoricul familial
  • expunerea la azbest
  • radioterapia toracică anterioară
  • bolile pulmonare cronice

Diagnostic, tratament și speranță

Un diagnostic nu este o condamnare.

Contrar mitului că boala este „întotdeauna fatală”, realitatea este mult mai nuanțată. „Dacă este depistat devreme, rata de vindecare depășește 60%.” Problema este că, nu de puține ori, cancerul pulmonar poate fi complet asimptomatic în stadiile incipiente, motiv pentru care screeningul (în special pentru fumătorii cu risc) este esențial. Nici ideea că „operația face cancerul să se răspândească” nu are o bază reală. Dimpotrivă, intervenția chirurgicală este recomandată în stadiile incipiente și poate duce la vindecare.

Indigestia de Paște te doboară? Nu mânca mai mult de 2-3 ouă la o masă
RecomandariIndigestia de Paște te doboară? Nu mânca mai mult de 2-3 ouă la o masă

Canabis, talc și alte controverse

În ultimii ani au apărut diverse teorii despre cauze mai puțin convenționale. De exemplu, s-a spus că talcul ar provoca boala. Fals. „Nu există dovezi clare că talcul crește riscul”, studiile care sugerau o legătură implicând, de fapt, contaminarea cu alte substanțe periculoase.

Nici în privința canabisului lucrurile nu sunt clare. Există suspiciuni că ar putea fi un factor de risc, dar „dovezile sunt încă limitate și uneori contradictorii”. Iar în ceea ce privește antioxidanții, deși promițători, studiile nu au demonstrat un efect protector cert. Poate cel mai important aspect pentru pacienții deja diagnosticați este că renunțarea la fumat nu e tardivă. Dimpotrivă, „pacienții care renunță la fumat au un prognostic mai bun și răspund mai bine la tratament”.