Luna aprilie este dedicată conștientizării autismului, dar dincolo de campanii, înțelegerea reală a acestei tulburări rămâne adesea la suprafață. Mulți părinți se tem de acest diagnostic, întârziind uneori accesul la intervenția care poate face o diferență uriașă. Am stat de vorbă cu psihologul clinician și psihoterapeutul Corina Gheorghe pentru a înțelege ce înseamnă, pe bune, tulburarea de spectru autist (TSA).
Ce este, de fapt, autismul?
La prima vedere, pare un diagnostic complicat. În realitate, explicația este mai simplă. „Autismul sau mai complet spus „tulburarea de spectru autist” reprezintă o tulburare de neurodezvoltare. Asta înseamnă că modul în care creierul copilului se dezvoltă și procesează informația este diferit”, explică psihologul. Această diferență afectează comunicarea, interacțiunea socială, gândirea și, foarte important, felul în care copilul percepe lumea din jur prin simțuri.
Și tocmai de aceea nu există doi copii cu autism la fel. „Este important de înțeles că nu vorbim despre o „boală”, ci despre o diferență de dezvoltare. Și, din nou foarte important, vorbim despre un spectru. Asta înseamnă că fiecare copil este diferit. Practic, din 10 copii diagnosticați, fiecare va avea propriul mod de a se manifesta”, adaugă Corina Gheorghe. Unii pot avea nevoie de sprijin minim, în timp ce alții necesită suport constant.
Primele semne care nu trebuie ignorate
V-ați gândit vreodată de ce unii copii par să nu audă când sunt strigați pe nume? Acesta poate fi unul dintre primele semnale. Specialistul atrage atenția că anumiți indicatori pot fi observați foarte devreme. „Unii indicatori care să ne atenționeze că este ceva ce trebuie urmărit pot apărea încă din primii ani de viață, uneori chiar înainte de vârsta de 2 ani. Printre cele mai frecvente astfel de semnale se numără lipsa răspunsului la nume, contactul vizual redus și lipsa gesturilor de comunicare, cum ar fi arătatul cu degetul către un obiect.”
Iar teama părinților poate, din păcate, să întârzie un ajutor esențial. „Ce observ frecvent este că apare foarte multă teamă în jurul acestui subiect. Părinții se tem să nu fie vorba despre autism în cazul copilului lor și, din acest motiv, uneori evită să privească direct semnele sau să ceară ajutor”, mărturisește psihologul. Recomandarea este clară: „Important este ca părintele să nu ignore aceste semnale. Ele nu înseamnă automat un diagnostic, dar sunt semnale care trebuie să îndemne părinții către evaluarea unui specialist.”
De ce fetele sunt diagnosticate mai greu
Statisticile arată o diferență clară între sexe. „Da, există diferențe, iar statistic, autismul este diagnosticat mai frecvent la băieți decât la fete. Raportul general este de aproximativ 4 băieți la 1 fată”, confirmă Corina Gheorghe.
Numai că lucrurile stau puțin diferit în realitate. Din ce în ce mai mulți specialiști cred că fetele sunt, de fapt, subdiagnosticate. De ce? „Un motiv important este faptul că fetele pot dezvolta mai ușor mecanisme de compensare. Ele pot imita comportamente sociale, pot observa și copia mai ușor interacțiunile, ceea ce face ca dificultățile să fie mai puțin vizibile la început.” Acest efort de a se adapta (un fenomen numit și masking) face ca diagnosticul să apară mult mai târziu, când cerințele sociale devin copleșitoare.
Comunicarea și comportamentele repetitive
Una dintre cele mai mari provocări în autism este comunicarea. Copilul poate avea dificultăți atât în a înțelege ce i se spune, cât și în a-și exprima propriile nevoi. „Atunci când aceste abilități sunt slab dezvoltate, apare o dificultate reală în relaționare. Copilul nu știe cum să intre într-un joc, cum să ceară ceva, cum să răspundă sau cum să mențină o interacțiune”, explică specialistul. Consecința directă este izolarea socială, mai ales la grădiniță sau la școală.
Această izolare nu este o alegere, ci o consecință a dificultăților de comunicare.
Cât despre comportamentele repetitive, cum ar fi legănatul sau alinierea jucăriilor, ele au un rol precis. „De cele mai multe ori, ele au un rol de autoreglare. Ajută copilul să se liniștească, să gestioneze anxietatea sau să facă față unui mediu care poate fi copleșitor pentru el”, spune Corina Gheorghe. În loc să fie oprite brusc, aceste comportamente trebuie înțelese, iar copilului trebuie să i se ofere alternative funcționale.
Vindecare sau adaptare?
Cea mai frecventă întrebare este dacă autismul se poate vindeca. Răspunsul este tranșant. „Autismul nu este o boală, deci nu vorbim despre vindecare. Trebuie să avem în vedere o diferență de dezvoltare, care însoțește persoana pe parcursul vieții”, clarifică psihologul. Miza nu este eliminarea autismului, ci susținerea copilului pentru a-și atinge potențialul maxim prin terapie și adaptare.
Dar adaptarea trebuie să vină și din partea societății. Integrarea în sistemul de învățământ rămâne o provocare majoră. „În multe școli, nu există încă suficientă informare sau experiență în lucrul cu copiii cu autism, iar acest lucru face ca integrarea să fie dificilă. De multe ori, copiii au nevoie de sprijin suplimentar, cum ar fi un însoțitor sau shadow, care să îi ajute să se adapteze și să facă față cerințelor școlare.”
