Jurat la „Românii au talent” încă de la primul sezon, de acum 16 ani, Andi Moisescu a trecut prin toate stările posibile în platoul emisiunii de la PRO TV. Deși vede sute de concurenți în fiecare sezon, doar două momente primesc de la el biletul direct spre semifinală. Recent, a dezvăluit ce anume îl face să apese butonul auriu, o decizie care, spune el, se bazează pe un singur lucru: emoția pură a momentului.

Un moment care l-a lăsat fără cuvinte

V-ați întrebat vreodată ce simte un jurat când este, pe bune, șocat de un talent neașteptat? Andi Moisescu a povestit despre un concurent care l-a lăsat mască, deși la început era convins că numărul va fi un eșec. Este vorba despre un tânăr care a creat un tablou din piese Lego.

„Emoția puternică e atunci când îi vezi prima oră. Este exact, dacă vrei, are aceeași putere cu emoția pe care o aveți voi când vedeți acum pentru prima oară. Deci eu, când a întors băiatul acela tabloul cu Lego, băi, jur, deci mi s-a tăiat respirația… Mie mi s-a părut și că o să fie, îți zic sincer, în mintea mea s-a setat că o să fie o tâmpenie! Adică ce poți să faci din niște piese de Lego puse așa… Mă uitam din unghiul acela și mi se părea o adunătură de piese… Mă gândeam cum îi zic eu copilului: «Nu». Mă dusesem într-un alt film, știi? Eram: «Sunt niște piese, ce poate să fie?» Cât poate să fie de spectaculos că punea un omuleț acolo?». Și când a întors ăla… Mi s-a tăiat respirația”, a povestit Andi Moisescu.

Pavel Bartoș a dat Golden Buzz pentru doi frați de 3 și 7 ani la Românii au talent
RecomandariPavel Bartoș a dat Golden Buzz pentru doi frați de 3 și 7 ani la Românii au talent

Cum compari mere cu pere

Logica de a alege un singur câștigător dintre talente atât de diferite pare, la prima vedere, imposibilă. Cum pui în balanță un artist vizual cu un grup de cântăreți? Juratul explică faptul că nu există o formulă, ci doar instinct și trăire personală.

„Eu mă uit doar la talent. Și, de fapt, cum mă uit la talent? Că întrebarea e cum compari tu momentele. Uite, băiatul cu Lego care ți-a ridicat tabloul și te-a emoționat, cu băieții care au cântat de la Iași, care, după părerea mea, și ei au fost foarte aproape de Golden Buzz. Cum poți să compari momentele astea? Eu le compar într-un singur fel. Emoția pe care mi-o transmit pe moment”, a explicat el.

E strict de moment, e strict de emoție!

Anastasia, fetița de 8 ani din Ucraina, a primit Golden Buzz la Românii au talent
RecomandariAnastasia, fetița de 8 ani din Ucraina, a primit Golden Buzz la Românii au talent

„Că îți dai seama, compar mere cu pere, n-are nicio legătură…. Ce treabă are… Unul e un talent, celălalt e cu totul alt talent. Și le judec fix prin prisma emoției. Și ce mă cutremură, aia dau!”, a completat juratul.

Strategia din spatele butonului auriu

Dar lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Cu doar două șanse de a trimite pe cineva direct în semifinală (acesta fiind rolul Golden Buzz-ului), decizia trebuie cântărită și strategic. Iar Andi Moisescu recunoaște că, imediat după șocul emoțional, intervine și rațiunea. Se gândește dacă respectivul concurent mai are cu ce să surprindă în etapele următoare.

„Dar la Golden Buzz, îți dai seama, sunt două, le-ai dat, după aia rămâi fără… Și tot timpul mă gândesc, știi… Mie mi se întâmplă, dar am momente cum a fost acum, simt, zic: «Gata, ăsta e»! Și după, imediat în momentul următor, îmi pun întrebarea: «Ok, dacă dau Golden Buzz înseamnă că el ajunge automat în semifinală. Poate să mai arate în semifinală ceva care să aibă același impact emoțional?». Adică te mai surprinde cu ceva în semifinală sau e cam același tip de emoție? Și dacă nu reușesc eu să-mi imaginez că ar putea să mă surprindă, atunci zic: «Ok, poate că ar fi bine să păstrez Golden Buzz pentru alt moment, când mai simt». Pentru că știu sigur că o să simt de mai mult de două ori”, a încheiat Andi Moisescu.

Anastasia, fetița de 8 ani din Ucraina, a primit Golden Buzz la Românii au talent
RecomandariAnastasia, fetița de 8 ani din Ucraina, a primit Golden Buzz la Românii au talent