Ultima zi de toamnă calendaristică este una specială în tradiția românească. Ziua Sfantului Andrei nu este doar începutul celor trei luni de iarnă, ci prima sărbătoare din seria mult-așteptată a Sărbătorilor din acest sezon.

Ziua Sfântului Andrei este plină de tradiții și obiceiuri, unele locale, altele însușite de toată comunitatea românească. În noaptea de Sfântul Andrei ordinea cosmică este răsturnată și lumea celor vii se întrepătrunde cu lumea spiritelor rele. Denumită și Noaptea Strigoilor, ziua Lupului sau Godinetul șchiop, noaptea de 29 spre 30 noiembrie este plină de superstiții care au devenit obiceiuri. În calendarul popular sărbătoarea mai este denumită și Sântandrei Cap-de-Iarnă.

Tradiția împletește obiceiurile precreștine, dacice, cu cele creștine, Sfântul Andrei, unul dintre apostolii lui Iisus, fiind și cel care a creștinat poporul aflat la sud de Dunăre, patria Dacilor, cei care venerau lupul pentru iscusința, curajul și loialitatea lui. Proabil că nu întâmplător lupul este personajul principal al momentului, iar una dintre cele mai frumoase legende spune câ în noaptea de Sfântul Andrei, lupul negru se bate cu lupul alb. Cei doi simbolizează lumina și întunericul. Victoria este mereu a lupului alb, cel care va face ca ziua să crească, lumina să învingă și iarna care urmează să nu fie altceva decât răstimpul de care are nevoie natura pentru a renaște. De aici vine vorba care spune că de la Sfântul Andrei, încolo, ziua crește cu câte un bob de mei.

Zi importantă, de moarte a timpului vechi și pregătire pentru nașterea timpului nou, ziua Sântandreiului are parte de restricții și reguli care trebuie ținute pentru ca anul ce vine să fie bun, iar gospodăria și familia să fie apărate de rele.

Legendele mai spun ca lupul a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei și că cel care era căpetenia lupilor, l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre Peștera care ia fost adapost. Există superstiția că în această noapte lupul îşi poate îndoi gâtul, “își vede coada”, devine mai sprinten şi prada nu-i mai poate scăpa. Se spune că Sfântul Andrei împarte lupilor prada pentru iarna ce vine, sfântul fiind ocrotitorul lor, dar și al tuturor sălbăticiunilor care nu hibernează și care trebuie să treacă singure peste gerurile și greutățile iernii.

Tot acum spiritele morților favorizează actele magice. Este un timp nefast în care strigoii ies din cimitire şi pocesc oamenii, le sug sângele, leagă sau iau potența bărbaților, “strica” taurii, fură sporul vitelor, se joacă cu urșii și lupii. Leacul împotriva lor este usturoiul, credința și speranța.

Obiceiurile din noaptea de 29 spre 30 noiembrie și cele din ziua Sfântului au plecat din dornța de a face trecerea peste perioada moară a ierni cât mai ușoară, fiind totodată promisiun de belșug pentru anul următor, de la recolte la sporul animalelor.

De aici vine obiceiul de a pune grâu la încolțit, ca semn de prosperitate. Tradiția spune că vasul cu grâu încolțit trebuie să se păstreze proaspăt și verde pentru a fi așezat pe masa de Anul Nou. În unele locuri se pune un vas cu grâu pentru fiecare membru al familie, iar felul în care acesta va crește și va rezista până la noaptea dintre ani (în unele locuri până în ziua de Crăciun), este semn de bine sau de rău pentru cel căruia i-a fost menit.

În ajun de Sfântul Andrei și ziua de 30 noiembrie este interzis să se lucreze în casă. Nu este bine să se măture, să se scoată gunoiul din casă (vei scoate norocul), nu se dau bani sau lucruri cu împrumut (pentru că vei pierde sănătatea, belșugul și bucuria din casă) și nu se dă nimic nici măcar de pomană pentru că pomana va ajunge la strigoi…

Se ung clantele ușilor cu usturoi, se pune usturoi în geam, în locul unde stau animalele, la coarnele boilor, țapilor și berbecilor. În unele locuri toporul se lasă peste noapte înfipt adânc într-o buturugă, ca să nu-l fure strigoii și i se înfășoara coada cu o funie cu usturoi. La țară se astupă hornul sobei, fereastra și pragul ușilor, pentru a îndepărta strigoii.

Este zi de post, din postul Crăciunului, iar mâncarea acestei zile, care are dezlegare de pește, trebuie să conțină usturoi. Oamenii îți ung fruntea cu usturoi, ca să fie feriți de rele.

Pentru ca spiritele rele să nu se cuibărească în casă, toate oalele și cănile trebuie întoarse cu gura în jos. Fetele făc un colac din aluat dospit în mijlocul căruia puneau un cățel de usturoi. Colacul astfel preparat era lăsat timp de o săptămână la loc călduros. Dacă usturoiul încolțea, fata avea noroc.

Una dintre tradițiile foarte frumoase ale Sfântului Andrei este aceea de a rupe, la miezul zilei de 30 noiembrie, crenguțe din pomii fructiferi. Crenguțele se aduceau în casă, iar femeia sau fata din casă trebie să le îngrijească să aibă apă, lumină și căldură. Crenguțele trebuie să înflorească până la Sfântul Vasile, pe 1 ianuarie, ca este semn că anul următor va fi un an rodnic.

Mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei

Loc de pelerinaj în aceste zile, Peștera Sfântul Apostol Andrei este săpată într-un deal împădurit de lângă comuna Ion Corvin (pe șoseaua Ostrov-Constanța, cu 70 km înainte de Constanța, în apropierea Dunării). Peștera are în interior un bloc de piatră pe fețele căruia este săpată crucea, încă de atunci, de la începuturi. Se spune că aici era un centru spiritual al lui Zalmoxe, iar când sfântul apostol Andrei și-a ales loc pentru rugăciune în peșteră, preoții zeului suprem al dacilor l-au primit cu drag, ba chiar, ascultându-i învățătura, l-au urmat. Apostolul a creștinat mii de alți locuitori ai acestor ținuturi, botezându-i în apa celor nouă izvoare din vecinătate.

Ziua de Sfântul Andrei este un parg, pe care oameni îl trec având nevoie de garanții că iarna va fi depășită, că lumina va învinge, că vor fi ocoliți de rele.