Melancolia, ruda apropiata a depresiei. Ce trebuie sa stii si cum se trateaza – Definită de obicei ca o tristețe vagă și fără obiect, melancolia a fost studiată și documentată de medicii din cele mai vechi timpuri.

Denumirea de melancolie provine din greacă, unde melancolie înseamnă „bilă neagră“ și se referă la una 
dintre cele patru umori care determinau temperamentele (sânge, bilă galbenă, flegmă și bilă neagră, corespunzătoare, respectiv, temperamentelor sangvin, coleric, flegmatic și melancolic). 
Un exces de bilă neagră se spune că ar fi dus la o predispoziție melancolică, caracterizată prin lipsa plăcerii, a poftei de viață și a interesului. La apatie sau, pur și 
simplu, la tristețe.

Rudă cu depresia

Temperamentul melancolic diferă de boala cu același nume, în cazul din urmă trăsăturile fiind accentuate până la depresie gravă și incapacitate de a funcționa normal în familie și 
societate. Dispoziția melancolică era asociată încă din vechime cu toamna, iar mai târziu, în Evul Mediu, istoricii remarcă o preponderență în societate a acestei tendințe.

Era ca și cum orice preocupare serioasă a minții se identifica și cu tristețea. Cu timpul, artiștii și filosofii din secolele următoare au început să prezinte melancolia ca pe o stare de așteptare a inspirației, și nu ca pe o boală psihică.

Curentul romantic din artă și literatură considera melancolia condiția necesară pentru contemplarea spirituală și cunoașterea profundă a naturii. Astăzi conceptul și-a pierdut mult din farmecul romantic, iar melancolia, scoasă din contextul dramatic al afecțiunilor psihice, este văzută ca o tendință spre interiorizare și reverie.

Toamna, anotimpul 
melancolicilor

Toamna a rămas anotimpul predilect 
al melancolicilor, nu numai pentru că aduce cu ea frigul, vremea posomorâtă 
și nopțile lungi (care au, într-adevăr, un efect considerabil asupra dispoziției psihice), ci și pentru că aceștia preferă singurătatea și calmul în locul agitației și veseliei verii. Melancolia autumnală nu este o boală, ci o tendință spre contemplare și interiorizare.

Nu este vorba neapărat de o tristețe vagă sau de o depresie, cât de o înclinație spre meditație și chiar cunoaștere profundă a lucrurilor. Tendința este favorizată toamna, deoarece anotimpul și predispo-ziția psihică au în comun retragerea, replierea și interiorizarea. 
Vremea activității a trecut, vara s-a sfârșit, iar acum natura și omul au ocazia de a se replia și regenera.

Reîmprospătare mentală

Cum nu poate exista regenerare 
fără retragere prealabilă (după cum o arată ordinea naturală a anotimpurilor), tot așa melancolia de toamnă poate fi, în ordinea psihică, o modalitate de reîmprospătare mentală. Tristețea inexplicabilă pe care mulți oameni o resimt toamna poate fi, 
în fond, un semn al capacității psihologice de regenerare continuă, și nu un indiciu 
al unei predispoziții sumbre și întunecate. Scriitorul Victor Hugo a definit poate 
cel mai bine această dispoziție psihică: „Melancolia este fericirea de a fi trist.“