Tot mai multe vedete din România aleg să investească în proprietăți peste hotare, transformându-le în adevărate refugii de vacanță. De la vile spectaculoase în Las Vegas la apartamente în zgârie-nori din Dubai, celebritățile noastre nu se uită la bani când vine vorba de relaxare. Până la urmă, cine n-ar vrea un colț de rai în Spania, Italia sau Franța?
Andra și Cătălin Măruță, refugiu în Marbella
Andra și Cătălin Măruță și-au găsit liniștea într-un colț de paradis din Marbella, Spania, unde și-au cumpărat o casă de vacanță. Acolo își petrec verile alături de copii, departe de agitația din țară. Nu este o simplă închiriere. Prezentatorul TV a împărtășit câteva imagini din locuința lor, mărturisind emoționat: „Ne-am întors unde știm fiecare colț, fiecare răsărit… Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru. Și e bine”.
O casă de 100 de ani în Italia pentru Gabriela Cristea
Schimbând complet registrul, Gabriela Cristea și soțul ei, Tavi Clonda, au pariat pe farmecul Italiei. Ei și-au cumpărat o casă cu o vechime de peste 100 de ani la malul Mării Adriatice, în regiunea Abruzzo. E drept că proprietatea nu a mai fost locuită de jumătate de secol, dar are un potențial uriaș, cu camere spațioase și un balcon cu vedere spectaculoasă.
„În spatele meu este o casă superbă, care se va transforma, la un moment dat, în căminul nostru de vacanță. În vară am căutat o grămadă de case, aici pe coasta de est a Italiei, pentru că am vrut să combinăm. Inițial, am vrut să mergem în Toscana, dar nu aveam marea atât de aproape, și atunci am descoperit regiunea aceasta, Abruzzo, care e o combinație între Toscana și are și mare”, a explicat Gabriela Cristea pe rețelele de socializare.
Cătălin Botezatu, apartament la etajul 54 în Dubai
Iar Cătălin Botezatu duce luxul la un alt nivel, cu un apartament puternic în Dubai, situat la etajul 54 al unui zgârie-nori. Locuința reflectă perfect stilul său extravagant. V-ați imaginat vreodată să aveți o grădină tropicală la ultimul etaj al blocului? Ei bine, el are.
„Este la etajul 54, are un view către mare, dar și partea de oraș. La ultimul etaj e o grădină tropicală superbă, unde plouă, unde sunt păsări care zboară, sunt piscine artificiale, magazine, săli de evenimente, aș putea spune că următoarea prezentare o fac la mine acasă”, a spus designerul. Deși nu a dezvăluit prețul exact, a lăsat să se înțeleagă că a costat peste 350.000 de euro, considerând-o o investiție inteligentă: „Are un dressing mare, o baie mare, un living încăpător, niște dormitoare. E foarte important pentru că apartamentele cumpărate acum vor avea o valoare extraordinară peste doar câteva luni, sunt ofere de nerefuzat”.
Andreea Esca și legătura cu sudul Franței
Andreea Esca se bucură de o casă de vacanță superbă în sudul Franței, în apropiere de Nisa. Reședința aparține familiei soțului său, Alexandre Eram, și este un loc cu o încărcătură emoțională deosebită pentru vedetă. Acolo își petrece verile, legând amintiri prețioase. „Și tot în această grădină am făcut petrecerea de după botezul Alexiei. Ce amintiri dragi”, a povestit jurnalista.
Vila de 1 milion de dolari a Anamariei Prodan din Las Vegas
Dar poate cea mai spectaculoasă proprietate aparține Anamariei Prodan, care deține o vilă desprinsă din filme în Las Vegas. Impresara a descris zona ca fiind una dintre cele mai sigure și mai bune din oraș. „Ușa casei din Las Vegas este mereu deschisă, dar în România nu. (…) Casa este într-o zonă bună, bună din Las Vegas sau… cea mai bună. Nu că mă laud, dar este o zonă sigură, o zonă unde copiii mei cresc liniștiți. (…) Casa mea este singura altfel din tot complexul. Eu ador casa asta! E cumva cu iz mexican și mi-a plăcut foarte mult. Știam că asta e casa mea de când am văzut-o”, a spus impresara.
Cifrele sunt impresionante.
Achiziționată în 2015 pentru 810.000 de dolari, proprietatea valorează acum peste 1 milion de dolari. Vila (construită în 1999) este situată în cartierul Summerlin, se întinde pe un teren de aproximativ 1.200 mp și are trei dormitoare, două băi și un garaj încăpător. Doar impozitul anual plătit statului Nevada depășește 11.000 de dolari. În trecut, printre vecinii familiei s-au numărat personalități precum Nicholas Cage și Carlos Santana.
„Casa din America este foarte frumoasă, arată superb, ne ducem cu drag de fiecare dată. Copiii se duc cu prietenii în vacanțe. Când mă duc în America, eu acolo stau. Este casa copiilor mei. Probabil 1 milion, 800.000, cam așa, acum nu știu, nu m-am interesat”, a încheiat Anamaria Prodan.


