Valentina Pelinel și Cristi Borcea, deși își permit financiar să le ofere copiilor absolut orice, au ales o altă filozofie de viață. Cei doi soți pun accent pe reguli clare și activități simple pentru a-i crește responsabili și ancorați în realitate pe Milan, Rania și Indira, pregătindu-i astfel pentru viață.
Pescuitul cu „pedepse” casnice
Chiar și activitățile banale sunt transformate în lecții de viață, cu mult umor. O simplă partidă de pescuit în timpul vacanței din America a devenit un joc amuzant, cu mize casnice, după cum povestește chiar Valentina Pelinel.
„Am stabilit și eu ceva, sau cel puțin le-am propus. Am făcut așa o glumă, că am zis că cine prinde primul pește, spală vasele. A prins Milan peștele, dar vasele nu le-a spălat. Milan a fost dus de mic, de tatălui, la pescuit și-i place foarte mult. Păi da, el a stat la undițe, doar nu crezi că am stat eu. Dar să știi că și fetelor a început să le placă, pentru că au văzut la ele”, a povestit amuzată Valentina Pelinel.
Distracție în weekend, disciplină la școală
Timpul petrecut în familie este prioritar, iar părinții se asigură că se dedică în totalitate celor mici. Weekendurile sunt rezervate micilor plăceri, cum ar fi joaca de-a machiajul sau diverse coafuri, însă în timpul săptămânii lucrurile stau complet diferit.
„Facem ce le place lor. Când suntem cu ei ne dedicăm lor. Doar în weekend ne distrăm cu machiaje, cu unghii, cu păr, cu de toate. Doar în weekend. La școală nu este permis. Nu le-aș da voie”, a declarat soția lui Cristi Borcea.
Regulile sunt reguli.
Gemenele Rania și Indira, personalități diferite
Valentina Pelinel preferă să se ocupe personal de creșterea copiilor, mai ales că aceștia au deja personalități bine conturate. V-ați gândit vreodată cum e să ai gemene, dar cu preferințe total opuse? E drept că situația este una des întâlnită, iar Valentina știe cel mai bine cum să gestioneze diferențele dintre fetițele ei.
„Rania este cu probatul hainelor. Ea vrea să aibă haine, accesorii, spune că toate hainele mele sunt ale ei. Îi spun mereu că sunt ale lor, nu doar ale ei, dar Indira nu este cu hainele, e cu jucăriile, cu altceva. Nu se ceartă pe haine. Rania e cu hainele, cu bijuteriile. Zice că ea vrea să fie cool”, a detaliat vedeta.
Programul ei este, așadar, extrem de organizat. Diminețile încep cu drumul spre școală, iar abia apoi își dedică timp pentru ea, mergând la sală.
Fără mașină la școală, dar cu trenul în vacanță
Mersul pe jos este încurajat în familie, așa că plimbările până la școală se fac adesea pe jos. Numai ca atunci când vremea e rea sau copiii sunt obosiți, mașina devine o opțiune, mai ales că școala este aproape de casă.
Iar ideea de a folosi transportul în comun nu este deloc străină familiei. Ba chiar este o practică obișnuită în vacanțe, pentru a-i ajuta pe copii să vadă cum stau lucrurile în lumea reală (dincolo de confortul de acasă).
„Îi duc și cu mijloace de transport în comun. Chiar acum în America, am fost cu trenul din Miami în Orlando. Să vadă cum e. Normal. Chiar le-a plăcut”, a mai povestit Valentina Pelinel, subliniind eforturile pe care le face alături de soțul ei pentru a-și crește copiii departe de excese.


