În România, aproximativ 60.000 de persoane suferă anual un accident vascular cerebral (AVC), o afecțiune care rămâne a treia cauză de deces la nivel global. Dincolo de faza acută, pentru mulți pacienți lupta continuă, iar una dintre cele mai frecvente și invalidante complicații este spasticitatea, o rigiditate musculară care poate fi însă ținută sub control dacă este recunoscută la timp.
Ce este spasticitatea post-AVC
La prima vedere, pare o simplă înțepenire a mușchilor, însă lucrurile stau puțin diferit. Spasticitatea se manifestă prin rigiditate musculară și contracții involuntare, care pot bloca membrele în poziții anormale. Nu de puține ori, brațul rămâne flexat și apropiat de corp, iar piciorul își modifică poziția. Prof. univ. dr. Mădălina Iliescu, președintele Societatea Română de Reabilitare Medicală și medic primar la Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol, explică mecanismul. „Spasticitatea apare ca urmare a lezării căilor nervoase care controlează mișcarea voluntară. Creierul nu mai poate regla corect reflexele musculare, iar mușchii devin hiperactivi. Este o consecință neurologică directă a accidentului vascular cerebral”.
Cifrele din spatele diagnosticului
Iar datele medicale arată o realitate îngrijorătoare. Între 17% și 25% dintre pacienți pot prezenta primele semne de spasticitate chiar în primele săptămâni după AVC. Procentul crește însă vizibil în primul an de la evenimentul vascular, ajungând la aproximativ 38-40%, ba chiar și mai mult, în funcție de cât de severă a fost afectarea neurologică. V-ați întrebat de ce apare această creștere? E drept că simptomele nu sunt mereu evidente imediat. De multe ori, rigiditatea se instalează treptat și poate fi ușor confundată cu simpla slăbiciune musculară, ceea ce, din păcate, întârzie diagnosticul și intervenția corectă.
De ce este crucială intervenția rapidă
Timpul este esențial.
Numai că impactul asupra vieții de zi cu zi este devastator. Activități banale devin o adevărată provocare. „Impactul asupra vieții cotidiene este major. Activități simple precum îmbrăcatul, igiena personală sau mersul pot deveni dificile sau imposibile. În lipsa tratamentului, mușchii și tendoanele încep să se scurteze, iar articulațiile se rigidizează. De aceea, intervenția timpurie este crucială. În primele luni după apariția spasticității, țesuturile sunt încă maleabile. Dacă întârziem tratamentul, pot apărea contracturi permanente, iar recuperarea devine mult mai dificilă”, subliniază prof. univ. dr. Mădălina Iliescu.
Soluții de tratament și recuperare
Bun, și ce e de făcut, până la urmă? Tratamentul este unul complex și trebuie adaptat fiecărui pacient în parte. Acesta include programe intensive de kinetoterapie, exerciții de mobilizare, terapie ocupațională și, în anumite situații, tratament medicamentos sau injecții locale (inclusiv cu toxină botulinică) pentru a reduce hiperactivitatea musculară. Obiectivul nu este doar diminuarea rigidității, ci mai ales recâștigarea independenței și prevenirea complicațiilor pe termen lung, cum ar fi deformările articulare sau durerea cronică.
Medicii insistă ca pacienții și aparținătorii să solicite ajutor specializat imediat ce observă primele semne. Intervenția precoce este cea care face, în final, diferența dintre o viață independentă și una marcată de complicații severe și permanente.
