Sophie Thatcher la Cannes dupa nopti cu trei ore de somn

Imaginează-ți că ai în față cel mai mare moment al carierei tale, dar ești atât de epuizată încât abia te ții pe picioare. Asta a trăit actrița Sophie Thatcher, în vârstă de 25 de ani, la premiera de la Cannes a noului ei film.

Dincolo de rochiile de designer și blitzurile fotografilor, realitatea succesului înseamnă adesea limite împinse la extrem și o vulnerabilitate pură. Să fim sincere, câte dintre noi nu au tras de ele până la epuizare pentru un proiect important la birou sau o schimbare majoră în viață?

Filmul „Her Private Hell” marchează prima peliculă din ultimii 10 ani a regizorului danez Nicolas Winding Refn. Premiera a avut loc luni seara, în afara competiției, și s-a lăsat cu ovații în picioare timp de șapte minute, un moment care a adus-o pe actriță până la lacrimi.

Realitatea din spatele covorului roșu

Îmbrăcată într-o ținută Louis Vuitton din piele neagră, Sophie a recunoscut că ritmul a fost unul amețitor. Și exact asta e cheia când vorbim despre work-life balance: uneori, balanța se înclină complet spre muncă. „Totul a fost în ceață”, mărturisește ea. Mai mult, a fost nevoită să își ia zile libere de la filmările pentru ultimul sezon din „Yellowjackets” pentru a ajunge la festival.

„Am dormit cam trei ore pe noapte”, explică actrița. „Aseară, pur și simplu asimilam totul, dar eram atât de suprastimulată. Nu am putut adormi până la 4 dimineața.”

Iar reacția publicului a meritat fiecare noapte nedormită. „Am fost foarte copleșită”, povestește ea despre ovațiile de șapte minute. „Dar cred că am simțit mândrie. Eram pur și simplu mândră de toată lumea că am reușit.”

Vulnerabilitatea la locul de muncă

Într-un material publicat recent de Variety, aflăm detalii fascinante despre dinamica de pe platourile de filmare din Copenhaga. Alături de ea, din distribuție fac parte Charles Melton, Kristine Froseth, Havana Rose Liu și Diego Calva. Povestea o urmărește pe Elle, o vedetă de cinema torturată, a cărei cea mai bună prietenă se căsătorește cu tatăl ei (numit Johnny Thunders, după chitaristul trupei New York Dolls). În paralel, un personaj numit The Leather Man ucide femei tinere.

Când a auzit de audiții, Sophie a simțit o chemare clară. „Cumva știam. Uneori pur și simplu merg încrezătoare și știu că trebuie să se întâmple și voi face tot ce este necesar. Pur și simplu s-a simțit corect.”

Numai că relația cu regizorul s-a sudat printr-o confesiune tulburătoare. Nicolas Winding Refn i-a povestit cum a murit clinic timp de 25 de minute din cauza unei probleme la o valvă a inimii. „În cea mai mare parte a poveștii, nu-mi dădeam seama dacă face mișto de mine sau nu”, recunoaște Sophie. „Și apoi, până la urma mi-am zis: «Oh, asta este mult prea specific, spune adevărul». Și atunci am fost cu adevărat mișcată. Ca el să fie atât de vulnerabil cu mine imediat, asta este o calitate cu adevărat specială. Nu spui pur și simplu asta. Așa că mi-am zis: «Uau, mă simt imediat mai apropiată de tine».”

Legătura a devenit una de familie. „A fost pur și simplu ca tatăl cool pe care nu l-am avut niciodată. A preluat acel rol, gen chiar m-a primit în familia lui. Eu și fiica lui, Lola, am devenit cele mai bune prietene.”

Cum să transformi anxietatea în artă

Filmările au fost totuși „foarte greu” de dus emoțional. Decorul a inclus un Tokyo futurist, creat în studio cu ecrane verzi. „A fost diferit de orice experiență pe care am avut-o vreodată. Cred că partea de studio a adăugat la sentimentul straniu pe care povestea îl are în mod natural, acel sentiment de basm. Părea că suntem niște păpuși plasate într-o casă de păpuși.”

Pentru a face față tensiunii, Sophie a compus cinci sau șase piese muzicale pe parcursul celor trei luni. „M-am gândit că aceste sentimente trebuie să se transforme în ceva, altfel e o naibii de risipă. Am făcut filmul, dar am vrut să mă folosesc de acele sentimente și să fac artă după. Și nu simt mereu asta la proiecte.”

Dar cel mai mult a ajutat-o sprijinul colegelor Kristine Froseth și Havana Rose Liu (un reminder excelent despre cât de mult contează solidaritatea feminină). „Ne lăsam pur și simplu pe spate cu încredere una în cealaltă în fiecare zi. Ne-am ajutat cu toatele să deconectăm filmul de realitate, spunând: «Treci peste». Ne atrăgeam atenția una alteia.”

Acum, Sophie are ochii ațintiți spre viitor și visează la o colaborare cu regizorul Wim Wenders. „Sunt deschisă la experimente și, gen, nu vreau să fiu în siguranță. Nu e ca și cum vreau să fiu excentrică, dar vreau să forțez lucrurile puțin. A fost aici acum câteva zile și mi-am zis, caută-mă, frate!”

Ambiția tinerei actrițe este abia la început de drum. Rămâne de urmărit dacă regizorul Wim Wenders îi va răspunde la acest apel public și o va include în următoarea sa producție europeană.