Sophie Okonedo o joaca pe doamna Dalloway in noul film Clarissa

Ai simțit vreodată că ziua are prea puține ore pentru tot ce ți-ai propus, între job, familie și organizarea casei? Exact această presiune invizibilă o explorează noul film Clarissa, regizat de frații gemeni Arie și Chuko Esiri, care a avut recent premiera la Festivalul de Film de la Cannes, în secțiunea Directors’ Fortnight. Pelicula mută acțiunea celebrului roman Doamna Dalloway de Virginia Woolf din Londra anilor 1920 direct în aglomeratul Lagos din zilele noastre.

Greutatea perfectiunii de zi cu zi

From left to right: Stepan Burnashev, Emmanuelle Faucilhon, Hiroyuki Yoshihara.

Și uite de ce povestea asta rezonează atât de mult cu noi. Clarissa, interpretată cu o reținere extraordinară de Sophie Okonedo, este o femeie din înalta societate nigeriană aparent prinsă în detalii banale. Ea jonglează cu traficul infernal din Lagos, dă indicații menajerelor și se asigură că florile și corturile din grădină sunt perfecte pentru o petrecere. Să fim sincere, de câte ori nu ne-am ascuns și noi propriile anxietăți în spatele unei liste interminabile de sarcini casnice?

Romanul original al Virginiei Woolf este recunoscut pentru stilul său bazat pe fluxul conștiinței, având, de înțeles, puține adaptări cinematografice. Regizoarea Marleen Gorris a încercat o variantă în 1997 cu Vanessa Redgrave în rolul principal și Rupert Graves ca tragicul Septimus. A urmat apoi pelicula The Hours a lui Michael Cunningham. Acum, frații Esiri (cunoscuți pentru drama Eyimofe) ne oferă o perspectivă proaspătă, descrisă de critici drept „o revelație tăcută”.

Clarissa este căsătorită cu Richard, un bărbat respectabil implicat în politică, jucat de Jude Akuwudike. Dar, în ciuda vieții aparent așezate, gândurile ei zboară adesea la fostul iubit, Peter (interpretat în prezent de talentatul David Oyelowo). Singura persoană cu care eroina pare să mai țină legătura constant este Ugo (Danny Sapani), care funcționează ca un fel de crainic al orașului, aducând deopotrivă noutăți și bârfe.

Okonedo surprinde excelent această răceală emoțională, comunicând natura opresivă a vieții personajului în contextul societății nigeriene.

Amintirile care ne definesc tineretea

Connor Swindells, Isabelle Huppert and Odessa A'zion attend the Chopard Trophy photocall at the 79th Cannes Film Festival at Carlton Beach on May 15, 2026.

Trecutul joacă un rol cheie în definirea femeii de astăzi. Într-un articol recent semnat de Hollywoodreporter, aflăm cum filmul începe diferit față de carte. O vedem pe tânăra Clarissa (jucată de India Amarteifio) furișându-se din camera tânărului Peter (Toheeb Jimoh) în anul 1994, în orașul verde Abraka din statul Delta.

Acolo, tinerii dezbat poezia și literatura postcolonială, înoată în lac și fac picnicuri pe plajă. Iar atracția dintre tânăra Clarissa și rebela Sally (interpretată de Ayo Edebiri în tinerețe și de Nikki Amuka-Bird la maturitate) este palpabilă. Pentru Clarissa, Sally reprezintă „un cool fără efort”, un ideal pe care și-ar dori în secret să-l întruchipeze. Între noi fie vorba, toate am avut acea prietenă în tinerețe care părea să sfideze toate regulile cu o ușurință de invidiat, mereu cu o carte sau o țigară aproape.

Mic detaliu, mare diferență.

Traumele ascunse ale societatii

Numai că filmul nu este doar despre privilegiu și petreceri perfecte. Contrastul vine prin personajul Septimus, jucat de Fortune Nwafor, un ofițer militar abia întors din luptele cu grupul insurgent Boko Haram (un conflict activ din 2009). El se luptă să se ancoreze în realitatea prezentă, unde este căsătorit cu Aisha (Modesinuola Ogundiwin), o croitoreasă musulmană respectată.

Când privește spre Lagosul lui Septimus, camera se apropie adesea, reflectând acel tip de claustrofobie pe care sărăcia tinde să o genereze. El locuiește într-un apartament mic cu soția sa și călătorește cu „danfo” (microbuze comunale). Așa cum romanul original căuta să arate cum Marea Britanie și-a abandonat veteranii, filmul de față indică spre puterea și daunele colaterale ale armatei Nigeriei.

Totul este filmat pe peliculă de 35mm de Jonathan Bloom, iar montajul realizat de Blair McClendon găsește rime vizuale subtile, cum ar fi „o buză atingând un genunchi sau o pasăre pescăruș plângând de pe o ramură”. Coloana sonoră spectrală semnată de Kelsey Lu leagă toate aceste imagini, adăugând o calitate de vis întregii pelicule, similară cu estetica folosită de regizori precum Raven Jackson, Savannah Leaf sau RaMell Ross.

Pelicula distribuită de Neon, cu scenariul scris de Chuko Esiri, își continuă traseul festivalier după succesul de pe Croazetă. Data exactă a lansării în cinematografele europene depinde acum de negocierile finale ale distribuitorilor internaționali.