Conflictul dintre Saveta Bogdan și Gheorghe Turda escaladează, iar îndrăgita artistă de muzică populară este decisă să nu mai tolereze atacurile. Saveta Bogdan și-a amenințat colegul de breaslă că va apela la instanță dacă acesta nu încetează să o denigreze public.

„Dacă nu se potolește, îl dau în judecată”

Artista este convinsă că la mijloc este vorba despre invidie personală, alimentată de succesul ei mediatic. Ea îi cere public lui Gheorghe Turda să o lase în pace, altfel următorul pas va fi în fața judecătorilor. Iar declarațiile sale sunt cât se poate de clare.

„Nu știu ce are Gheorghe Turda cu mine, cred că este invidie personală. Îi este necaz că apar toată ziua la televizor și că fac rating. Eu nu am nimic cu el și îl rog să se potolească. Dacă nu se potolește, eu îl dau în judecată.”, a declarat Saveta Bogdan.

„Mă face el amatoare?”

Cântăreața pare profund deranjată de faptul că Turda i-ar fi pus la îndoială profesionalismul, numind-o „amatoare”. Saveta Bogdan îi reamintește acestuia de experiența sa vastă, de spectacolele cu intrare plătită pentru străini și de discografia impresionantă. Pe bune, cum poți ignora o asemenea carieră?

„El nu știe ce înseamnă să cânți într-un restaurant, să cânți în 12 limbi străine, cum cânt ei. Acolo, în restaurant, făceam spectacol, se numea: Nuța Zamfirei. Un spectacol unde se plătea intrare, veneau numai străini”, a explicat artista.

Și nu s-a oprit aici.

„Mă face el amatoare, știe câte CD-uri am eu? Păi am mai multe ca el, sunt foarte iubită de oameni. Unde mă duc, lumea mă vorbește de bine. Să mă lase în pace, că îi fac dosar și îl dau în judecată.”, a mai adăugat cântăreața, vizibil afectată.

Factura la curent a ajuns la 700 de lei

Dincolo de acest conflict, Saveta Bogdan se confruntă, la fel ca mulți români, cu dificultăți financiare. Încă de la finalul anului trecut, artista se plângea de scumpirile care au epuizat-o, în special de facturile uriașe la energie. Locuind într-un bloc vechi de pe Calea Moșilor (o zonă centrală a Capitalei), ea a fost nevoită să folosească un radiator electric pentru a se încălzi, ceea ce i-a umflat mare costurile.

„La mine în casă e frig iarna, locuiesc într-un bloc mai vechi, de pe Calea Moșilor, aici în fiecare an ne opresc apa caldă. Cam de trei zile ne-au mai dat drumul, caloriferele sunt însă doar călduțe. asa ca, mai bag în priză un radiator, ca să mă încălzesc, mai ales când fac baie, ca să nu răcesc. Anul trecut, mi-a venit de plată la curent suma de 300 de lei, acum am vreo 700 de lei, deci mai mult decât dublu. În acest moment nu am bani, voi achita după ce iau pensia din ianuarie, acum am cheltuit banii ca să fac și eu ceva de mâncare, pentru Sărbători”, declara artista în urmă cu câteva luni.

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră