Să creștem copii fără spaime și anxietăți – Uneori copilăria poate fi dificilă, pentru că dezvoltarea copiilor necesită noi experiențe și ajustarea la ele. Aici intervin părinții, care, „din dragoste și cu cele mai bune intenții“, pot să inducă grija în viața copiilor, prin atitudinea pe care o au față de viață, de probleme, de educație.

Anxietatea poate apărea în familii în multe situații de viață, dar nu există studii care să demonstreze că ea este moștenită. Aceasta ne arată că un copil anxios este mai degrabă rezultatul factorilor conjuncturali, și nu al celor genetici. Unul din acești factori este interacțiunea cu părinții săi.

Alimentarea îngrijorării copilului

Cele mai multe mame anxioase se străduiesc să își gestioneze ne­liniștea în fața copilului. O modalitate prin care o mamă poate să transmită anxietatea copilului este supraimplicarea în ceea ce face acesta. De exemplu, o mamă anxioasă tinde să fie mai intruzivă și se amestecă în sar­ci­nile unui copil. O asemenea supraimplicare pre­dispune la creș­te­rea percep­ției asupra ame­nin­țării, reduce controlul co­pilului asupra temerilor, creș­te evitarea și duce la îngrijorarea anticipată în fața unor potențiale pericole. Adesea, o mamă anxioasă va deveni supraimplicată dacă vede că odrasla e stresată într-o anumită situ­a­ție, dar supraimplicarea generează de fapt o lipsă de încredere și o creștere a îngrijorării.

Există mai puține cercetări în privința rolului tatălui în crearea anxietății copilului. Se știe că mamele sunt mai îngrijorate, în mod tradițional, pentru copiii lor, întrucât petrec mai mult timp cu ei. Există totuși fapte ce dovedesc că taților cărora le place să controleze și să se implice prea mult pot provoca îngrijorarea excesivă a copilului, fapt ce este mai vizibil în perioada adoles­cenței decât în copilăria mică și mijlocie.

Mamele și tații au roluri diferite în creșterea unor copii adaptați. Copiii au nevoie de o relație apropiată cu mama pentru a-i proteja de diferite niveluri de anxietate, în timp ce rolul tatălui este să ghideze copilul, să-l sprijine. Când copiii ajung la adoles­cență este important ca mamele să‑i lase mai liberi, iar tații să le permită mai multă autonomie, încurajându-i să preia riscuri și să fie independenți, în timp ce stau alături de ei, pentru a-i spriji­ni la nevoie.

Alți factori care pot contribui la anxietatea și îngrijorarea copiilor: respingerea, dis­tan­ța și ostilitatea părinților sau viața numai cu unul din părinți, celălalt fiind absent.

Vreți să creșteți un copil sănătos și echilibrat, cu nivele acceptabile de îngrijorare, numai când este cazul? Dacă da, mamele trebuie să aibă o relație apropiată cu copiii lor, dar să nu fie supraimplicate, să le dea un grad de libertate protejată, iar tații să le fie un sprijin și să îi încurajeze.

Semnele îngrijorării la copii

Dacă copilul prezintă următoarele semne înseamnă că trebuie să interveniți: nervozitate, refuz de a merge la școală/grădiniță, teamă de a merge cu copiii în parc, de a participa la petreceri, îngrijorare excesivă și frici iraționale ce se pot materializa în dureri de stomac, dureri de cap sau disconfort psihic. De asemenea, poate avea gânduri de tipul: „Nu sunt bun“, „Nu-mi place de mine, mă urăsc“ sau „Nu pot să fac asta“.

Ca părinte, vrei ce este mai bun pentru copilul tău. Vrei să fie deștept, să arate bine, vrei să fie plăcut de grupul de colegi din care face parte și să aibă succes la școală. De aceea, te îngrijorezi și odată cu îngrijorarea vine anxietatea, care se poate continua cu depresia.

Sfaturi ca să nu te îngrijorezi prea mult:

1. Ai încredere în fapte. Când te uiți la fapte și la ceea ce se întâmplă, vei descoperi că cele mai multe sentimente de îngrijorare sunt iraționale. Examinează ceea ce se întâmplă în viața ta, cu copilul tău și cum te simți în legătură cu evenimentele concrete, nu cu ceea ce ar putea să fie sau nu. Întreabă și alte persoane, mai detașate de situație, cum văd îngrijorarea ta.
2. Nu te identifica cu copiii tăi. Dacă are copilul vreo problemă cu prietenul sau cu alt copil, gândești cumva: „Cred că sunt o mamă rea, am greșit cu ceva de nu se descurcă cu ceilalți“? Greșit! Spune-ți: „Singurul comportament pe care-l pot controla este al meu.“ Este important să îți amintești că tu ești o persoană diferită de copilul tău și el de tine.
3. Gândește pozitiv. Doar pentru că se întâmplă uneori lucruri rele în viață nu înseamnă că se vor repeta de acum încolo. Evenimentele negative le permit oamenilor să învețe din greșeli, ceea ce le dă voie să evolueze. Dacă gân­dești pozitiv despre ziua care va urma, de obicei chiar așa îți va merge.
4. Ține lucrurile în echilibru, nu exagera. Când te fixezi doar pe greșelile copiilor, le exagerezi impor­tanța și copiii devin anxioși, îngrijorați să nu greșească. Încearcă să te focalizezi pe punctele tari ale copilului. Aceasta îți va permite să te simți mai bine în legătură cu rolul de părinte și îi va permite copilului să aibă o stimă de sine crescută.
5. Păstrează-ți mintea deschisă. Dacă vezi lucrurile în alb și negru, este total nerealist, pentru că viața este rareori complet în alb și negru.
Uită-te în jurul tău: biroul e perfect curat, nu e praf deloc pe calculator? Sigur că e doar parțial curat, nu? Absolutul nu există. Deci, o viață fără îngrijorare nu există, dar ea trebuie relativizată.
Până la urmă, de ce să-ți amărăști zilele cu gânduri negative? Mai bine gândește constructiv!

Opinia specialistului

Majoritatea copiilor vor experimenta îngrijorare, frică sau anxietate într-o anume situație.

Copiii voștri au gânduri repetitive, exagerate, că vor pica testul la mate? Sau că nimeni nu îi place? Sau le e teamă că o să li se întâmple ceva lor și familiei lor? Nu este neobiș­nuit ca ei să se îngrijoreze seara, înainte de culcare, în legătură cu școala sau cu un context social dat.

O anumită cantitate de îngrijorare este normală, spune Erica Saxe Ross, psiholog clinician. Mai mult, puțină îngrijorare poate pregăti copiii să gestioneze situațiile din viață și să se protejeze de situații potențial periculoase.

Oana Pescaru – psiholog și terapeut de familie