O bombă cu ceas ticăie în sistemul de sănătate din România: aproximativ 300.000 de persoane suferă de boala Alzheimer fără a avea un diagnostic oficial. Cifra plasează țara într-o zonă de risc major, în timp ce la nivel mondial demența este proiectată să devină a treia cauză de deces până în 2040. Chiar în aceste zile, la București, cei mai buni specialiști din țară și din străinătate discută soluții de ultimă oră, de la biomarkeri la inteligență artificială. Problema? Dialogul lor se lovește de un zid al tăcerii politice și de spectrul unor noi tăieri bugetare.

O criză globală, o inacțiune locală

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a recunoscut gravitatea situației și a extins recent Planul Global de Acțiune privind Răspunsul de Sănătate Publică la Demență până în 2031. Decizia, salutată de organizații precum Alzheimer’s Disease International (ADI), pune o presiune suplimentară pe statele membre să dezvolte și să implementeze planuri naționale. Paola Barbarino, CEO al ADI, a fost tranșantă: guvernele trebuie să creeze „planuri naționale robuste și finanțate”.

În România, însă, discuția pare blocată. În timp ce experții se reunesc la Conferința Națională Alzheimer, Guvernul, prin vocea președintelui PNL Nicolae Ciucă, confirmă pregătirea unor noi măsuri de reducere a cheltuielilor publice. Liderul liberal a vorbit despre necesitatea de a împărți „povara în mod egal” și de a oferi predictibilitate mediului de afaceri. Întrebarea care rămâne este ce predictibilitate au sutele de mii de pacienți și familiile lor, în fața unei boli care macină minți și bugete familiale.

Știința are soluții. Politicienii au bani?

La World Trade Center din București, atmosfera este complet diferită. Aici, în cadrul celei de-a XVI-a ediții a Conferinței Naționale Alzheimer, se vorbește despre viitor. Temele abordate acoperă progrese remarcabile: metode noninvazive de diagnostic precoce, terapii inovatoare și utilizarea inteligenței artificiale pentru a personaliza tratamentul. Progresele în domeniul biomarkerilor permit deja identificarea bolii în stadii preclinice, deschizând calea unor intervenții care pot încetini sau chiar opri evoluția bolii.

„Biomarkerii, diagnosticul în stadii preclinice, prevenția și terapiile personalizate nu mai sunt simple promisiuni, ci oportunități concrete care pot transforma modul în care abordăm patologiile neurodegenerative”, a declarat prof. dr. Cătălina Tudose, președintele Conferinței și al Societății Române Alzheimer.

Evenimentul, care se încheie chiar astăzi, 27 februarie, își propune exact ceea ce lipsește la nivel guvernamental: un dialog între cercetători, clinicieni, psihologi și factori de decizie pentru a dezvolta politici publice sustenabile. Doar că, în contextul austerității bugetare anunțate, finanțarea unor astfel de politici pare o misiune imposibilă.

Modelul galez: se poate și altfel

Că un plan național este posibil o demonstrează exemplul Țării Galilor. Guvernul galez a lansat recent în consultare publică o nouă strategie pe 10 ani dedicată demenței. Documentul nu este o simplă înșiruire de intenții, ci un plan de acțiune co-produs cu pacienți, îngrijitori și profesioniști din sănătate. Strategia lor se bazează pe un principiu fundamental: aproape jumătate din cazurile de demență ar putea fi prevenite sau întârziate prin schimbări ale stilului de viață, precum activitatea fizică, menținerea legăturilor sociale și controlul afecțiunilor precum hipertensiunea arterială.

„Vrem ca Țara Galilor să fie o națiune în care persoanele care trăiesc cu demență sunt respectate, sprijinite și împuternicite să trăiască independent și cu demnitate”, a declarat Sarah Murphy, ministrul galez pentru Sănătate Mintală. Gemma Roberts de la Alzheimer’s Society a numit inițiativa „un punct de cotitură pentru Țara Galilor”. Contrastul cu situația din România, unde dezbaterea publică pe acest subiect este aproape inexistentă, este izbitor. În timp ce alte națiuni construiesc strategii pe un deceniu, România încă numără pacienții nediagnosticați și se teme de tăieri bugetare.

Conferința de la București se încheie, lăsând în urmă un set de soluții și recomandări clare. Mingea este acum în terenul decidenților politici. Apelul comunității internaționale, prin planul global al OMS, este fără echivoc. Deocamdată nu se știe dacă „oportunitățile concrete” menționate de experți vor fi transformate într-un plan de acțiune național sau se vor pierde printre cifrele reci ale următoarei rectificări bugetare.