Rita Wilson lanseaza albumul Sound of a Woman. Detalii

Rita Wilson a lansat cel de-al șaselea album muzical din carieră, intitulat sugestiv „Sound of a Woman”. Vorbim despre un material discografic curajos, care explorează fără filtre experiențele feminine, de la schimbările fizice și maternitate, până la divorț și regăsirea propriei identități.

Creativitatea nu are o dată de expirare

Ți s-a întâmplat vreodată să simți că e prea târziu pentru a începe un proiect nou? Să fim sincere, presiunea vârstei este reală, mai ales pentru femei. Numai că actrița și producătoarea de la Hollywood demonstrează contrariul cu acest nou capitol din viața ei.

Începuturile ei au fost complet diferite. În liceu, la Hollywood High, o colegă care voia să dea o probă pentru rolul de majoretă în serialul „The Brady Bunch” a rugat-o: „Mă poți învăța?”. Așa a ajuns Rita la audiție în 1972, obținând chiar ea rolul. Iar dacă ne uităm la parcursul ei, viața are un mod amuzant de a închide cercurile. La 50 de ani de la absolvire, în octombrie 2024, a fost invitată să cânte alături de Brandi Carlile la Hollywood Bowl. Gândindu-se la acea adolescentă de atunci, artista mărturisește că dacă cineva i-ar fi spus „Peste 50 de ani, vei fi pe această scenă cântând cu unul dintre idolii tăi, Joni Mitchell”, reacția ei ar fi fost clară: „Despre ce vorbești?” și, mai ales, „De ce durează 50 de ani?”.

Așa cum povestește într-un interviu amplu publicat de Variety, trecerea spre muzică nu a fost lipsită de îndoieli. Momentul decisiv a venit în urma unei discuții cu legendarul Bruce Springsteen. Artista l-a întrebat direct: „Bruce, ce mă face să cred că pot începe să scriu acum, când tu ai făcut asta toată viața ta?”. Răspunsul lui i-a schimbat perspectiva: „Pentru că, Rita, creativitatea este independentă de timp.”

Și exact asta e cheia.

În industria muzicală lipseau reperele clare pentru femeile mature, neexistând exemple care să-i spună „uite, cutare a făcut-o [la această vârstă], deci și tu poți să o faci”. Când a început să susțină primele concerte, frica de necunoscut a lovit din nou. I-a sunat pe Bruce și pe soția lui, Patti Scialfa, recunoscând: „Nu știu ce ar trebui să fac. Oamenii nu știu că fac muzică. Vor veni să mă vadă, dar ce ar trebui să fac sau să spun sau despre ce să vorbesc?”. Sfatul lor a fost simplu și vindecător: „Fii tu însăți, spune-le care este călătoria ta și cum ai ajuns acolo, și fă-i să înțeleagă că ești tot tu.” Nu trebuie să respingi trecutul spunând „Nu mai sunt acea persoană.”, ci să integrezi experiența realizând că „Aia am fost eu, și asta face parte din cine sunt acum”.

Un album despre vulnerabilitate și acceptare

Pentru acest material discografic (produs la celebrul studio RCA din Nashville de Dave Cobb), ea a colaborat îndeaproape cu compozitoarea Amy Wadge. Totul a pornit la un prânz, când cineva a remarcat o discuție despre provocările femeilor spunând: „Da, acesta este sunetul unei femei.” De acolo, sesiunile lor de scris au devenit terapie pură, ghidate mereu de întrebările: „Ok, ce trebuie să explorăm? Ce trebuie să spunem?”.

Deși unii bărbați ar putea respinge ideea din start doar auzind cuvântul „femeie” (cu un simplu „Nu.”), impactul muzicii trece dincolo de gen. O dovedește reacția unui șofer din Londra, care a ascultat piesele în mașină și a întrebat-o: „Ești tu?”. Apoi a adăugat: „Ei bine, m-ai făcut destul de plângăcios.” Când ea l-a întrebat surprinsă „Te-am făcut destul de plângăcios? De ce?”, bărbatul i-a oferit cel mai frumos compliment: „Ei bine, e ca tot ce am auzit despre mama mea, surorile mele, iubitele mele, și pur și simplu nu am mai auzit-o spusă în felul acesta până acum.”

Relația complicată cu propriul corp

Piesa „Whose Body Is This” atinge un subiect pe care multe dintre noi îl cunosc prea bine. Între noi fie vorba, în România încă ne luptăm cu presiunea standardelor de frumusețe, dar acel body positivity real vine adesea abia după ce trecem prin experiențe transformatoare. Rita vorbește deschis despre miracolul nașterii, când a simțit o putere imensă: „Nu-mi vine să cred că corpul meu tocmai a făcut asta.”

Apoi a urmat diagnosticul de cancer la sân și mastectomia bilaterală. Privindu-se în oglindă după operație, reacția ei a fost una de reajustare: „Ok, ei bine, asta e ceva nou.” Dar dincolo de traume, corpul are un mod uimitor de a ne susține, parcă șoptindu-ne: „Nu, te țin eu. Sunt încă aici, făcând lucrurile să funcționeze pentru tine.” Versurile piesei captează exact această recunoștință: „Acest corp al meu m-a ținut respirând prin noapte. Când am rămas fără putere, m-a ajutat să supraviețuiesc.” E ca și cum organismul tău preia controlul când tu nu mai poți: „Sunt aici. Am pornit motorul. Tu odihnește-te. Te țin eu.”

Și pentru că tot vorbim de presiuni estetice, artista amintește un citat genial al regretatei Nora Ephron, pe care ar trebui să ni-l notăm toate: „Oh, cât regret că nu am purtat un bikini tot anul în care am avut 26 de ani. Dacă cineva tânăr citește asta, du-te, chiar în acest minut, pune-ți un bikini și nu-l da jos până la 34 de ani.”

Întoarcerea acasă la tine însăți

Piesa „Spare Keys (Coming Home to Me)” rezumă probabil cel mai bine procesul maturizării feminine. „Cred că, în calitate de femei, facem multe în viețile noastre care gravitează în jurul altor persoane. Încerci să fii acolo pentru atât de mulți oameni diferiți din viața ta. Și uneori te arzi; alteori iese grozav. Dar mi-a plăcut această idee de a te întoarce acasă la tine însăți, la această persoană care ai fost mereu tu, și anume că nimeni altcineva nu te definește în acel moment. E aproape ca și cum te-ai muta într-un loc nou, dar locul nou în care te muți ești cine ești tu.”

Unul dintre cele mai emoționante versuri descrie exact această trezire: „Băteam la ferestre de afară privind înăuntru / La o parte din mine la care nu puteam ajunge spunând, «Unde ai fost?»”

Pe bune acum, câte dintre voi recunosc această senzație de a se pune mereu pe planul doi? În piesa „Your Mother”, artista subliniază cum societatea reduce adesea femeile la rolul matern, o etichetă pe care bărbații nu o primesc la fel de exclusiv. Niciun bărbat nu se plânge spunând: „Ei bine, acum că sunt tată, ăsta e singurul mod în care oamenii se gândesc la mine.”

Pentru a depăși aceste limitări, Rita Wilson ne sfătuiește să ne păstrăm spiritul viu: „Curiozitatea este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-ar putea avea cineva… Nu doar despre tine însăți, ci despre alți oameni, despre lume, despre cum funcționează lucrurile. Să continuăm să aflăm mai multe. Să continuăm să săpăm.” Până la urmă, imperfecțiunile ne fac umane, la fel cum singurul ei eșec din liceu a fost la ora de dactilografie, motiv pentru care semnătura ei digitală actuală este o glumă autoironică: „Trimis de pe iPhone-ul meu. Dumnezeu să mă ajute.”