Regizoarea Valeska Grisebach prezinta The Dreamed Adventure la Cannes

Regizoarea germană Valeska Grisebach revine pe Croazetă vineri, 22 mai 2026, pentru a închide competiția Festivalului de Film de la Cannes cu noua sa peliculă, The Dreamed Adventure (Das Geträumte Abenteuer). Este un moment așteptat de mulți cinefili, mai ales că ultima ei prezență acolo a fost tocmai în 2017 cu filmul Western, aclamat în secțiunea Un Certain Regard, care a câștigat Premiul Criticilor de Film din Germania pentru Cel mai bun lungmetraj și a fost pe locul doi la premiile Lolas, echivalentul german al Oscarurilor.

Dacă urmărești cinematografia europeană, probabil știi că regizoarea în vârstă de 58 de ani are un parcurs solid, confirmat încă de la primele ei două lungmetraje: Mein Stein (2002), care a câștigat Premiul Criticilor la Festivalul de Film de la Toronto, și Sehnsucht (2006), intrat în Competiție la Berlin.

Timpul ca instrument de lucru și documentare

Daniel Auteuil at the closing ceremony red carpet at the 78th annual Cannes Film Festival on May 24, 2025.

Au trecut aproape zece ani de la ultimul ei film, o pauză similară cu cea dintre Sehnsucht și Western. Ți s-a întâmplat vreodată să simți că ai nevoie de o pauză lungă pentru a înțelege cu adevărat un proiect înainte să te apuci de el?

„A fost diferit de fiecare dată. După Sehnsucht, am avut o fiică, așa că asta a jucat un rol în întârzierea lucrurilor. Dar un motiv este documentarea. Aș putea probabil să petrec ani de zile documentându-mă la nesfârșit. Pentru mine, documentarea, castingul și scrierea merg mână în mână. Și asta pur și simplu necesită timp”, explică ea.

După succesul cu Western, a simțit nevoia să se întoarcă în Bulgaria. „Pentru că am realizat cât de puțin știu de fapt despre Europa, câte unghiuri moarte am și cât de diferit se simte Europa în Bulgaria comparativ cu Germania. Am crescut în Berlinul de Vest și am fost condiționată social să merg mai departe spre Vest. Mi-a luat destul de mult timp să călătoresc în cealaltă direcție. Dar eram îngrijorată, ca regizoare germană, încercând să fac un film în Bulgaria fără să cunosc cu adevărat locul. Era clar că documentarea mea va lua timp, timp pentru a cunoaște anumite locuri, anumiți oameni, pentru a colabora. Prin documentare și colaborare, îndoielile mele au continuat să se dizolve. Dar pentru că mă mișcam pe un teren foarte nefamiliar, a fost important să dau timp acestui proces.”

Ideea centrală a noului film a apărut dintr-o conexiune profundă cu trecutul. „Ceea ce m-a mișcat profund când filmam Western a fost să stau de vorbă cu oameni din generația mea. Am 58 de ani acum, și cu oameni care erau tineri în 1989, în timpul căderii Zidului Berlinului. Am avut sentimentul că suntem cu toții profund conectați prin acele rupturi și prin acea transformare din Europa, dar în același timp separați de experiențe foarte diferite în anii de după reunificare și ulterior, până în ziua de azi. Acel ecou continuă și astăzi.”

Femei puternice într-o lume codificată masculin

Regizoarea Valeska Grisebach prezinta The Dreamed Adventure la Cannes. Filmul inchide festivalul - imagine 2

The Dreamed Adventure este un thriller polițist cu o ardere lentă, care o are în centru pe Veska, o arheologă ce lucrează lângă granița bulgaro-greco-turcă. Această zonă, pe care regizoarea o numește „granița externă a Europei”, devine scena unui război între bande criminale rivale. The Match Factory se ocupă de vânzările internaționale pentru film la piața de la Cannes.

„Cred că a existat un fel de moment de declic când oamenii au spus că anii 1990 în Bulgaria au fost ca o vreme de război, un timp pentru bărbați, nu un timp pentru femei. Acesta a fost un motiv care a tot apărut și care m-a interesat, această analogie cu războiul. S-a conectat cu interesul meu pentru gen, în special genurile codificate masculin, și cu întrebările despre ce roluri le sunt atribuite femeilor și bărbaților. Acesta a fost unul dintre punctele de plecare pe care le-am luat apoi cu mine în procesul de documentare. Am încercat, si să las acele teme care m-au confruntat în realitate să se ciocnească cu ficțiunea, aproape ca niște parteneri de sparring.”

Să fim sincere, câte dintre voi recunosc situația în care personajele feminine sunt trecute în plan secund în filmele de acțiune? „În acest film, există probabil fragmente de western în el, poate fragmente din genul de aventură, dar aparține unui gen codificat masculin pentru că este despre conflict ca narațiune. Și această idee de puternic vs. Slab, de sus vs. Jos. Chiar dacă eu cred că filmul, în abordarea sa, nu este condus în mod particular de conflict, dar temele din el sunt.”

Fascinația ei pentru aceste genuri vine din copilărie. „Acestea sunt pur și simplu filmele cu care am crescut. În anii 1970, stăteam în fața televizorului cu tatăl meu și toate acele filme erau încă la TV, ceea ce nu mai este cazul astăzi. Cred că este o experiență foarte clasică, poate chiar specific feminină, să te identifici cu acei eroi [bărbați] în timp ce, în același timp, te experimentezi ca fiind separată de ei, sau poate te îndrăgostești de ei. Bărbații probabil simt la fel. Am realizat, si cât de mult internalizasem profund acea privire masculină. Genul mă interesează pentru că ne spune atât de multe despre construcția societății și rolurile de gen. De aceea mi se pare incredibil de captivant să mă implic în el.”

Și exact asta a făcut.

„A fost interesant pentru mine ca realizatoare de film să realizez cât de greu este să pui personajele feminine în mișcare în cadrul acestor genuri, cât de mult mai ușor este să lași protagoniștii masculini să fie activi.”

Actorii amatori și magia imprevizibilului

Într-un interviu recent, Hollywoodreporter a stat de vorbă cu regizoarea despre decizia de a lucra exclusiv cu actori neprofesioniști. Totul a pornit dintr-o curiozitate naturală.

„Cred că s-a dezvoltat natural pentru că ieșind în lume, stabilind contacte și făcând documentarea te conectezi cu acești oameni. Apoi, la un moment dat, există un moment în care spui, OK, acum începem, acum începem să jucăm și să intrăm în aceste roluri. Nu aș putea spune că nu voi lucra niciodată cu actori profesioniști într-o zi. Dar pe baza logicii acestor proiecte și a ceea ce aduc performerii cu ei, cunoștințele lor, experiența lor de viață, ceea ce este înscris în corpurile lor, care mai târziu devine parte din textura filmelor, filme care se presupune că par naturaliste, a avut întotdeauna sens.”

Abordarea ei este una bazată pe instinct. „Iar în Bulgaria, pur și simplu a părut complet logic că nu le puteam explica lucruri actorilor din exterior, ci cunoștințele lor trebuiau să devină parte din film. Realizarea de filme în sine are, si mult de-a face cu a nu ști pentru mine. Nu știu totul și prețuiesc acel sentiment, nu exact o pierdere a controlului, ci înțelegerea faptului că nu am totul în propriile mâini, că ceva se întâmplă în întâlnirea însăși.”

Un detaliu surprinzator este modul în care gestionează textul alături de co-scenarista ei, Lisa Bierwirth. „Există absolut un scenariu. Am lucrat la el foarte mult timp, și mai târziu împreună cu co-scenarista mea Lisa Bierwirth. Dar nu arată cu adevărat ca un scenariu, arată mai mult ca o proză. Construcția poveștii este acolo și există dialog scris, deși scriu mereu dialoguri noi în timp ce filmăm. Dar nu dau scenariul echipei sau actorilor ca ei să îl citească și să îl memoreze. Totul este gestionat verbal. Trebuie să pun scenariul deoparte și să îl interpretez. Trebuie să spun povestea și să spun dialogul. Și făcând asta, ceva se întâmplă, si între noi.”

Găsirea actriței principale, Yana Radeva, a fost o adevărată aventură. Fostă geoloagă, ea a lucrat ulterior ca manager de cazinouri mari, a fost fermier și a vândut cosmetice naturale. „Asta implică întotdeauna mult noroc și coincidență. Am audiat mult peste 1.000 de femei, și apoi, dintr-odată, un director de casting a observat-o, stând pur și simplu undeva pe o stradă din Sofia. A trecut prin tot procesul de casting și ne-a fermecat pe toți, și datorită determinării ei de a o face cu adevărat. În timpul filmărilor, dedicarea ei pentru proiect a fost incredibil de impresionantă. Cred, si că femeile din Bulgaria din generația mea au experiențe de viață care pur și simplu nu pot fi comparate cu ale mele. Poți simți cum condițiile lor de viață se tot schimbau. În 1996, Bulgaria a experimentat o inflație cum a avut Germania acum 100 de ani [în Republica de la Weimar]. Acestea sunt femei cu o forță incredibilă, niște adevărate supraviețuitoare.”

Lupta pentru finanțare și emoțiile reîntoarcerii

Între noi fie vorba, să faci filme de autor nu e deloc ușor când vine vorba de bugete. Regizoarea recunoaște deschis piedicile de care se lovește.

„La fiecare proiect, se pare că sunt pregătită și apoi trebuie să mai aștept un an pentru a finaliza finanțarea înainte de a putea filma. Acel lucru mi se întâmplă constant. Este întotdeauna o combinație de lucruri diferite. Chiar dacă am făcut deja mai multe filme fără un scenariu scris în mod convențional, asta încă provoacă iritare. Sper că într-o zi acest lucru se va schimba pentru mine.”

Au fost momente în care proiectul a fost la un pas de colaps. „La un moment dat, când [organismul de subvenții al UE] Eurimages nu ne-a susținut în etapa finală de finanțare, și nici Fondul German de Film, se părea că nu vom putea face filmul deloc. După cinci ani de documentare. Acela a fost un moment amar. Ceea ce ne-a salvat pana la urma a fost că a intervenit Panama Film din Austria. Asta ne-a salvat. Dar cred că producătorul Komplizen Film și cu mine ne-am împins, si la limitele noastre pentru că a venit un punct în care am realizat: Am lucrat la acest film timp de cinci ani, sunt atât de multe întâlniri umane în el, nu putem pur și simplu să ne luăm rămas bun și să nu ne mai întoarcem niciodată.”

Dar pe bune, toată această luptă a meritat din plin odată cu selecția în Competiția de la Cannes.

„Este minunat. Cu adevărat. Nimeni nu se așteaptă la asta. Speri la asta, fireste . Am sperat la multe lucruri. Dar faptul că a ajuns de fapt în Competiție, asta a fost un uriaș dram de noroc și un mare dar pentru noi toți. După Western, am experimentat ce fel de atenție primește un film la Cannes, si în conversațiile de după cu presa. A fost un moment foarte special pentru mine. Natural, speri la un fel de continuitate, să te întorci acolo din nou. Este cu adevărat fantastic.”

Iar pentru viitor, Valeska Grisebach are deja planuri conturate, dar într-o altă formă. „Visul meu ar fi de fapt să fac o serie cu actori neprofesioniști la granița externă a Europei. În timpul acelor cinci ani de documentare la graniță, am adunat o adevărată comoară de povești. Ar trebui să se concretizeze mai repede, fireste . Și ar fi un format complet diferit și o structură narativă diferită. Dar asta este ceea ce mi-ar plăcea cu adevărat să fac în continuare.”