Regizoarea Blerta Basholli aduce filmul Dua la Cannes. Povestea adolescentelor

Regizoarea Blerta Basholli tocmai a bifat o nouă reușită majoră în cariera ei, odată cu premiera mondială a celui de-al doilea lungmetraj al său, „Dua”, la Săptămâna Criticilor de la Cannes, pe 13 mai. După succesul răsunător cu „Hive”, care a câștigat în 2021 Marele Premiu al Juriului, premiul pentru regie și Premiul Publicului la Festivalul de Film Sundance, în competiția World Cinema Dramatic, așteptările publicului sunt uriașe.

O poveste despre maturizare și curaj

Te-ai întrebat vreodată cum arată adolescența atunci când lumea din jurul tău se prăbușește? Acțiunea se petrece în Kosova la sfârșitul anilor 1990, în timpul războiului, și o urmărește pe Dua, o fată de 13 ani nevoită să jongleze cu realitatea dură a conflictului armat și cu provocările tipice transformării într-o tânără femeie. Ea trebuie să învețe cum să se protejeze fizic și emoțional de barajul constant de provocări aruncate asupra ei, existând mereu posibilitatea de a-și părăsi țara iubită.

Și să fim sincere, nu e deloc un subiect ușor de digerat. Într-un articol recent publicat de Variety, regizoarea explică natura semi-autobiografică a peliculei.

„Majoritatea scenelor din film sunt bazate pe ceea ce am trăit și pe ceea ce mi s-a întâmplat. Asistând la proteste, urmărind știrile, făcând parte din toate discuțiile acasă, părăsind țara, totul este bazat pe viața mea.”

„Când faci un film despre țări mici precum Kosova, există întotdeauna tentația de a explica, pentru că este complicat. Sunt două națiuni, două limbi, nimeni nu poate face diferența între ele și nu mulți oameni știu ce s-a întâmplat cu adevărat. Ei știu doar că a fost un război. În acest sens, am încercat să ne concentrăm pe Dua și să spunem acea călătorie prin ea.”

Estetica vizuală și căutarea actriței perfecte

Iar detaliile din spatele camerei sunt la fel de fascinante. Inspirată de filme precum „Rosetta” al fraților Dardenne, „Fish Tank” de Andrea Arnold și „La Niña Santa” de Lucrecia Martel, producția mizează mult pe cadre lungi, majoritatea scenelor fiind trase dintr-o singură dublă.

„În mod natural, îmi doresc o lumină frumoasă, dar nu vreau să se simtă mâna directorului de imagine, camera sau regizorul. Pentru mine, este foarte important să credem în atmosferă. Vreau ca oamenii să simtă că suntem cu o familie de albanezi în 1998 și să nu-l facem să pară un film frumos.”

Pentru rolul principal, Blerta și asistenta ei de regie, Dafina Gjikolli, au audiat în jur de 5.000 de copii din fiecare școală generală și liceu din Prishtina (orașul natal al regizoarei). Au găsit-o pe Pinea Matoshi, o tânără cu o vulnerabilitate aparte.

„Ea seamănă puțin cu mine când eram adolescentă, nu vorbește mult. Prefer actorii care se exprimă prin expresii sau atitudini. Cred că Pinea are această capacitate de a vorbi cu ochii.”

Din distribuție face parte și Yllka Gashi, care joacă rolul mamei și pe care o știi probabil din rolul principal din „Hive”. Despre ea, regizoarea spune simplu: „are aceeași calitate ca Pinea: exprimă multe fără să spună prea multe. Ador să lucrez cu ea și va fi în următorul meu film.” Alături de ele apar Kushtrim Hoxha în rolul lui Bekim, Vlera Bilalli (Maki), Andi Bajgora (Veggie), Fiona Abdullahu (Mimi), Kaona Matoshi ca Tina (care este chiar sora Pineei), Arben Bajraktaraj (antrenorul de judo) și Mila Savic (doamna Tomic).

Puterea femeilor și o evadare dramatică

Dar dincolo de ecrane, realitatea a fost mult mai dură. Întrebată despre schimbările din societatea ei (mai ales că pelicula anterioară aborda exact misoginismul din mediul rural), Blerta observă o evoluție clară.

„Da, Kosova s-a schimbat enorm. Femeile au jucat un rol important, atât înainte, cât și după război, în modelarea societății și în promovarea poziției femeilor. Astăzi vedem femei conducând țara, femei în politică, afaceri și cinematografie. Dar în viața de zi cu zi, și nu numai în Kosova, cred că mai este un drum lung de parcurs. Aceste structuri și mentalități provin din istorie, iar schimbarea necesită timp.”

Propria ei poveste de supraviețuire pare desprinsă dintr-un scenariu de thriller.

„Eu, mama mea și fratele meu am părăsit Kosova cu trenul. Am mers mai întâi în tabere de refugiați din Macedonia, unde am stat cinci zile, și apoi ne-am înscris pentru a zbura în Germania. Am fost plasați în Braunschweig, lângă Halle, ca refugiați. Am stat acolo patru luni și ne-am întors acasă după ce Kosova a fost eliberată. Tatăl meu și cele două surori ale mele au rămas în urmă în Prishtina. Se mutaseră din apartamentul nostru în apartamentul vărului nostru pentru că devenea prea periculos. Mai târziu, au încercat și ei să plece cu trenul, dar forțele lui Milošević au întors trenul, încercând să creeze lumii imaginea falsă că oamenii se întorceau voluntar în Kosova. Niciun tren nu a mai avut voie să părăsească țara după aceea și mașina noastră a fost furată de forțele sârbe, așa că nu au putut pleca. Au trecut printr-o perioadă foarte dificilă. La un moment dat, poliția l-a dus pe tatăl meu la secție fără niciun motiv și l-a eliberat mai târziu. Din fericire, în ciuda tuturor lucrurilor, am supraviețuit toți și ne-am reunit.”

Un mesaj către adolescentele de azi

Dacă ai urmărit știrile recente, știi deja cât de tensionată este situația globală. Într-o perioadă în care conflictele macină din nou vieți, filmul capătă o greutate și mai mare.

„Din păcate, da, filmul este mai relevant ca niciodată și exact de aceea am simțit că este important să spun această poveste acum. Mesajul meu pentru adolescentele care cresc în Ucraina, Palestina și alte zone de conflict ar fi: Continuați să visați, nu renunțați niciodată și nu vă simțiți niciodată mai prejos decât oricine altcineva. Sunteți egale cu fiecare persoană din această lume, inteligente, capabile și demne de fiecare oportunitate. Faptul că creșteți în conflict nu ar trebui să vă oprească să deveniți cine sunteți. Oricât de dureros și nedrept ar fi, sper să devină o sursă de putere, reziliență și curaj. Și da, îmi pare rău că doar privim și nu vă ajutăm mai mult.”

Numai că, pe bune acum, impactul real stă în felul în care ne raportăm la acești tineri.

„Sper doar ca micul nostru film să ajute să reamintească lumii că adolescenții care cresc în zone de conflict nu sunt diferiți de niciunul dintre noi. Au vise, talente și cunoștințe. Ascultă aceeași muzică, vor să se îndrăgostească, să meargă la concerte, să râdă cu prietenii lor și să-și imagineze un viitor pentru ei înșiși. Sper ca filmul să încurajeze oamenii să nu-i vadă ca pe niște victime îndepărtate ale războiului, ci ca pe niște ființe umane exact ca noi. Și poate, într-un fel, ne poate face pe toți să ne gândim la ce mai putem face pentru a opri aceste conflicte. Nimeni nu merită să trăiască prin război, nimeni.”

Filmul, o co-producție între Kosova, Elveția și Franța (susținută de Ikonë Studio, Alva Film, Kazak Productions, ARTE France, Unité Cinéma și RTS Radio Télévision Suisse), este produs de Valon Bajgora, Britta Rindelaub, Thomas Reichlin, Amaury Ovise, Yll Uka, Agon Uka și Jean-Christophe Reymond. Drepturile de vânzare la nivel mondial sunt gestionate în prezent de The Party Film Sales, iar în Elveția distribuția este asigurată de Frenetic Films Distribution.