Ai observat vreodata cum povestile clasice par sa se repete in viata reala, doar ca sub alte forme si in alte limbi? Radu Jude tocmai a adus pe ecranele de la Cannes Film Festival, in prestigioasa sectiune Directors’ Fortnight, o noua pelicula care atinge o coarda extrem de sensibila pentru multe familii de la noi.
O adaptare surprinzatoare a unui roman clasic
Filmul se numeste Diary of a Chambermaid (Le Journal d’une femme de chambre) si reprezinta primul lungmetraj in limba franceza semnat de regizorul roman. Chiar din primele cadre, un text afisat pe ecran ne avertizeaza ca vom vedea exact asta: „O variație pe marginea romanului”.
Si exact asa si este.
Daca regizori cu greutate precum Jean Renoir, Luis Buñuel si, mai recent, Benoît Jacquot au ecranizat in trecut celebra si controversata carte scrisa de Octave Mirbeau, Jude arunca o mare parte din intriga pe fereastra si o aduce direct in prezent. Actiunea este mutata in pitorescul oras Bordeaux din sud-vestul Frantei, un loc cu un trecut istoric legat de comertul cu sclavi de care regizorul nu se fereste deloc sa aminteasca.
Viata intre doua tari si dorul de copil
Aici o cunoastem pe Gianina, interpretata excelent de actrita Ana Dumitrascu. Ea este o imigranta din Romania care lucreaza ca bona (au pair) pentru doi intelectuali francezi burghezo-boemi, Pierre (Vincent Macaigne) si Marguerite (Mélanie Thierry, prezenta la festival si cu filmul din competitie A Woman’s Life). In timp ce Gianina gateste, face curatenie si il ia de la scoala pe baietelul lor cam rasfatat, Louen (Louen Bouteiller), ea trimite cu greu bani acasa.
Iar in Romania, in mediul rural, fiica ei cea mica, Maria (Sofia Dragoman), este crescuta de bunica (Liliana Ghita). Cate dintre voi recunosc situatia asta din propriile familii sau din povestile prietenelor?
Intr-un articol recent semnat de Hollywoodreporter se subliniaza fix aceasta dinamica tăioasă a ierarhiilor de clasa si a sclaviei moderne. Regizorul foloseste aceasta premisa pentru a arata cum ciclul exploatarii ramane neintrerupt chiar si dupa o suta de ani. Intre noi fie vorba, scenele in care parintii francezi, complet pasiv-agresivi, ii dau ordine Gianinei sunt de-a dreptul hilare, dar si dureroase. Marguerite este o profesoara universitara rece, complet concentrata pe sine, in timp ce Pierre incearca stangaci, prin replici improvizate magistral de Macaigne, sa o faca pe bona sa ii indeplineasca cerintele.
Melancolie, sarbatori si un final neasteptat
Numai ca Jude nu se opreste aici cu structura povestii. El o pune pe Gianina sa joace si intr-o versiune teatrala a cartii, pusa in scena de o alta romanca (jucata de Ilinca Manolache, o colaboratoare frecventa a regizorului) alaturi de un alt strain (Arnaud Baudoin). Repetitiile includ si un orgasm hiper-simulat, tipic umorului acid al regizorului, dar ofera o oglinda perfecta pentru restul actiunii.
O mare parte din emotia filmului (care are o durata de 1 ora si 34 de minute) vine din inregistrarile facute cu telefonul de Gianina pe strazile din Bordeaux si din apelurile pe Facetime cu Maria. Fetitei ii este cumplit de dor de mama ei si nu se sfieste deloc sa o spuna. Sentimentul de izolare atinge apogeul fix inainte de Craciun, cand bona trebuia sa calatoreasca acasa pentru a-si vedea fiica dupa luni intregi de absenta. Dar aparitia brusca a bunicii lui Louen (jucata de actrita Marie Rivière, favorita lui Eric Rohmer) schimba complet agenda de sarbatori.
Sa fim sincere, e momentul in care realizezi cat de putin conteaza viata personala a angajatului planurile angajatorilor.
Pe langa devierile narative specifice in care se discuta despre comunism, maoism sau soarta dictatorului Ceausescu (decapitarea fiind un motiv recurent), filmul se sprijina pe o echipa tehnica impecabila. Imaginea semnata de Marius Panduru, cu cadre medii clare si fixe, montajul realizat de Catalin Cristutiu si scenografia creata de Stéphanie Delpech construiesc vizual aceasta lume incarcata de melancolie. Pelicula este produsa de Saïd Ben Saïd pentru compania SBS International si se vorbeste in franceza si romana.
