Și-a drogat soția. Motivul? Terifiant. Voia să abuzeze copiii din tabăra creștină pe care o conducea, în timp ce ea dormea. O mărturisire care face un caz deja șocant și mai greu de privit.

Jon Ruben. 76 de ani. Medic veterinar pensionar. El este omul care a recunoscut totul în fața instanței, scrie Dailymail. Povestea care a îngrozit Marea Britanie are acum un nou capitol sinistru. Ruben a admis că i-a dat soției sale, Susan, de 63 de ani, un sedativ puternic numit Temazepam. Scopul era simplu și macabru: să se asigure că nimeni nu-i va întrerupe planurile.

„Jocul bomboanelor”: Metoda rece prin care adormea victimele

Metoda lui era calculată. Diabolică. Zdrobea sedative. Apoi le injecta în bomboane gumate cu o seringă. Totul era pregătit cu o precizie rece, doza fiind ajustată pentru greutatea fiecărui copil în parte. Când cei mici erau în pijamale, gata de somn, Ruben lansa provocarea. Un așa-zis „joc al bomboanelor”. Cine mănâncă trei dulciuri mai repede?

Copiii adormeau unul câte unul. Atunci își alegea victimele. Seda pe toată lumea din cameră, ca să nu fie deranjat. Peste 25 de ani a organizat aceste tabere. De nenumărate ori, copiii s-au trezit rău dimineața. Explicația lui Ruben era mereu aceeași: erau doar „prea agitați”. Ironia sorții…

Lacrimi în boxa acuzaților: „Îmi pare atât de rău”

La tribunalul Leicester Crown, imaginea respectabilității s-a frânt. Îmbrăcat într-o cămașă albastră și pantaloni bej, Ruben a izbucnit în plâns. Întrebat cum pledează la acuzația că și-a drogat soția, a șoptit printre lacrimi un singur răspuns: „Vinovat, îmi pare atât de rău”.

Procurorul Mary Prior KC a pus punctul pe i. Motivul gestului era șocant de clar: „Drogarea a fost făcută pentru a se asigura că ea nu se va trezi în timp ce el droga și abuza sexual copiii”. Chiar Ruben a cerut să fie audiat pentru a mărturisi că și-a sedat soția. Avertismentul judecătorului Timothy Spencer KC a fost direct. „Va fi o zi foarte dură în viața ta și una foarte lungă”.

Cine era, de fapt, Jon Ruben? Fațada perfectă

Dar cine era acest om? În spatele monstrului se ascundea o fațadă impecabilă. Născut într-o familie respectabilă, cu mamă medic și tată optician, Ruben a absolvit prestigioasa Royal School of Veterinary Studies, luându-și apoi un doctorat în virologie. A ajuns să conducă o clinică veterinară de succes în Nottingham, cu opt medici și patru filiale.

În 1995, a vândut totul. S-a întors la studii și a devenit învățător. A revenit mai târziu la medicină veterinară, dar contactul cu copiii a rămas constant prin activitățile de la biserică și o fundație creștină, The Stathern Children’s Holiday Fund. Acolo, a doua sa soție, Susan, era administrator. Un CV perfect. O viață normală, în aparență. Aproape trei decenii, nimeni nu a bănuit nimic.

Prăbușirea

Și apoi, totul s-a prăbușit. S-a întâmplat în iulie, anul trecut. Opt copii au ajuns la spital. Simptomele? Sedare. Unii abia puteau merge, vorbeau neclar, erau imposibil de trezit. Anchetatorii au descoperit adevărul: li se dăduse Xanax lichid. Semnalul de alarmă a fost tras chiar de fiul vitreg al lui Ruben, care a găsit în tabără ulei de bebeluși, seringi cu o pulbere albă și alte lucruri care nu-și aveau locul acolo.

Dar oroarea nu se oprește aici. Pe lângă abuzuri, Ruben a recunoscut și că a produs materiale indecente cu minori. Vorbim despre 50 de videoclipuri din categoria A, cea mai gravă. Poliția din Leicestershire se teme că numărul real al victimelor este mult mai mare. Un „portal public” rămâne deschis pentru oricine are informații. Ancheta e departe de a se fi terminat.

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră