Poate un gest mic de la 12 luni să spună ceva despre anii care vin. De ce contează cum îi răspunzi când gângurește

Felul în care îi răspunzi bebelușului când gângurește la 12 luni ar putea spune ceva despre vulnerabilitatea lui psihologică de mai târziu, arată o cercetare publicată în PLOS One. Semnalul observat de autori nu este un verdict și nu pune toată greutatea pe umerii mamei, dar aduce în prim-plan un lucru simplu și foarte uman: interacțiunile timpurii contează.

Adaugă Revista Ioana ca sursă preferată în Google

Dincolo de anunț, cifra care merită privită cu atenție este aceasta: pentru fiecare creștere cu 10% a probabilității ca mama să răspundă în decurs de o secundă la vocalizările copilului de 1 an, șansele estimate ca acel copil să primească orice diagnostic de tulburare psihiatrică până la 7 ani au scăzut cu 17%. În studiu au fost analizate 158 de perechi mamă-sugar, iar 55 dintre copii au primit cel puțin un diagnostic psihiatric până la 7 ani, față de 103 copii incluși ca grupuri de control potrivite pe sex.

Pentru tine, partea utilă nu este să începi să cronometrezi fiecare sunet al copilului. Mai degrabă, să privești comunicarea de zi cu zi ca pe un spațiu în care prezența, atenția și răspunsul tău pot conta. Iar asta poate însemna lucruri mici: să îi răspunzi când scoate un sunet, să îl privești, să continui schimbul vocal ca într-o conversație în miniatură.

ADHD și comportamentele disruptive, mai clar legate de răspunsul lent

Cercetarea, semnată de Bethany Stanley de la Universitatea din Glasgow și colegii săi, a folosit date din Avon Longitudinal Study of Parents and Children. Interacțiunile au fost filmate când bebelușii aveau 12 luni, în timp ce mamele și copiii priveau o carte cu imagini. Autorii au observat că răspunsurile vocale mai lente ale mamelor s-au asociat cu o probabilitate mai mare ca acei copii să fie diagnosticați până la 7 ani.

Asocierile specifice au apărut pentru ADHD, cu OR 0.79, 95% CI: 0.63-0.99, și pentru tulburări de comportament disruptiv, cu OR 0.80, 95% CI: 0.67-0.94. Pentru autism și tulburări emoționale ulterioare nu a fost găsită o astfel de asociere. Asta te ajută să pui rezultatul în locul lui corect: studiul nu spune că orice răspuns întârziat duce la orice problemă și nici că explică toate dificultățile de dezvoltare.

Dar spune ceva important. Că acele schimburi timpurii, aparent mărunte, pot oferi indicii despre copiii care ar putea avea nevoie mai devreme de atenție și sprijin.

Studiul arată o asociere, nu o cauză directă

Profesorul Phil Wilson, citat în PLOS One, explică limpede limitele acestor rezultate.

„Această ultimă lucrare dintr-o serie a grupului nostru, care analizează predictorii foarte timpurii ai problemelor psihiatrice în copilărie, sugerează o asociere robustă între răspunsurile parentale lente la semnalele sugarilor și problemele ulterioare. Nu știm încă dacă răspunsurile lente cauzează problemele, sau dacă există alți factori, cum ar fi riscul genetic, care ar putea explica descoperirile noastre. Totuși, lucrarea subliniază importanța observării interacțiunii timpurii părinte-copil în evaluarea vulnerabilității psihologice a unui copil.”

Aici e diferența esențială: cercetătorii au găsit o asociere, nu o cauză. Și au spus explicit că lipsa unui răspuns vocal prompt în timpul interacțiunilor părinte-copil nu garantează diagnostice psihiatrice ulterioare. Dacă ai zile obositoare, dacă nu răspunzi imediat de fiecare dată sau dacă bebelușul tău are un stil propriu de comunicare, studiul nu poate fi folosit ca o etichetă.

Potrivit Medicalxpress, miza reală a unor astfel de rezultate este screeningul precoce, adică identificarea mai devreme a copiilor care ar putea avea o vulnerabilitate și care ar beneficia de intervenții timpurii. Pentru o familie, asta poate însemna mai puțină întârziere până la sprijinul potrivit și, în timp, o reducere a dificultăților asociate tulburărilor psihiatrice din copilărie și adolescență. Dacă simți că te confrunți cu dificultăți emoționale sau simptome ale depresiei, este important să ceri ajutor.

Comunicarea cu bebelușul necesită prezență, nu perfecțiune

Chiar dacă această cercetare s-a uitat strict la rapiditatea răspunsului vocal al mamei, ideea de fond este mai caldă decât pare: copilul are nevoie să simtă că încercările lui de comunicare primesc ecou. Nu perfecțiune. Nu performanță. Ecou.

Poți folosi concluzia studiului într-un mod blând. Când bebelușul vocalizează, încearcă să îi răspunzi verbal cât de des poți, chiar și foarte simplu. O propoziție scurtă, repetarea sunetului lui, un ton jucăuș sau o reacție imediată în timp ce vă uitați la o carte cu imagini (exact tipul de interacțiune analizat) sunt gesturi mici, dar valoroase. Iar dacă nu reușești mereu, nu înseamnă că ai ratat ceva decisiv. În anumite situații, anumite comportamente, chiar dacă par minore, pot avea implicații mai largi.

Și mai e ceva important. Studiul nu a evaluat calitatea răspunsului și nici alte tipare de comunicare. Nu a analizat răspunsurile nonverbale, contactul vizual sau atingerea, deși multe mame le folosesc instinctiv. Nu a urmărit nici rolul taților sau al altor îngrijitori primari, pentru că analiza s-a concentrat exclusiv pe mame în cadrul familiei. Asta înseamnă că imaginea este încă incompletă și nu ar trebui comprimată într-o regulă rigidă de parenting.

Cercetarea deschide o întrebare utilă, nu oferă încă o rețetă

Autorii notează și limite clare: subgrupurile de diagnostic au fost mici, analiza a privit doar mamele și doar momentul răspunsului vocal, fără să măsoare calitatea lui sau alte forme de interacțiune. Cu alte cuvinte, rezultatul e promițător ca semnal timpuriu, dar nu suficient pentru a transforma fiecare schimb vocal într-un instrument de evaluare.

Ce rămâne util pentru viața de zi cu zi este un obicei simplu: mai multă prezență în micile conversații cu bebelușul tău. Dacă vrei un pas concret chiar de azi, alege un moment scurt, liniștit, în care să te oprești lângă el și să îi răspunzi vocal când inițiază el schimbul. Studiul s-a uitat la bebeluși de 12 luni, la diagnostice urmărite până la 7 ani și la 158 de perechi mamă-sugar filmate în timp ce priveau o carte cu imagini. Este important să înțelegem că comportamentele pot avea multiple interpretări.