Alexandra Căpitănescu și trupa ei, tineri cu o medie de vârstă de 20 de ani, vor reprezenta România la Eurovision 2026, competiție ce se va desfășura la Viena, în Austria. Puțini știu însă că totul a pornit, de fapt, de la o simplă glumă între repetiții, fără ca cineva să ia în serios ideea unei participări la faimosul concurs internațional.

De la glumă la realitate

Participarea la Eurovision părea un vis îndepărtat, mai degrabă un subiect de amuzament pentru tinerii artiști. Toboșarul trupei, Luca Sofron, a povestit cum abordau subiectul cu mult înainte de a se gândi serios la o înscriere. „Noi făceam glume despre Eurovision. Ziceam că ce o să facem pe scenă la Eurovision cu mult înaintea selecțiilor naționale”, a declarat el.

Ideea era confirmată și de solistă. „Era efectiv o glumă. La modul că o să mergem și o să facem. Dar nimeni nu a luat în serios, la propriu, chestia asta”, a completat Alexandra Căpitănescu.

Eurovision 2026 – piesa României repetă de 30 de ori „sufocă-mă” și stârnește un scandal uriaș
RecomandariEurovision 2026 – piesa României repetă de 30 de ori „sufocă-mă” și stârnește un scandal uriaș

Totul s-a schimbat, însă, într-o zi oarecare, la repetiții.

„Nu a luat nimeni în serios, până a venit Alexandra la o repetiție cu piesa. Ne-a zis că piesa este pentru Eurovision, cu ea o să mergem. Eram toți șocați. Unde? Ce facem?”, a mai mărturisit Luca Sofron.

O piesă cu versuri riscante

Piesa care a stârnit atâtea controverse a fost compusă de Alexandra împreună cu Matei și Călin Grăjdean. Artista recunoaște că varianta finală a suferit modificări, dar a insistat să păstreze prima emoție, cea autentică. „Eu am compus piesa împreună cu Matei și Călin Grăjdean. Inițial avea alt refren, dar după ne-am mai întâlnit și am mai șlefuit puțin și a ieșit „Choke me” pe care o știe toată lumea”, explică ea.

Alexandra Căpitănescu dezvăluie cum și-a format trupa pentru Eurovision 2026
RecomandariAlexandra Căpitănescu dezvăluie cum și-a format trupa pentru Eurovision 2026

Odată lansată, au apărut discuții aprinse despre versuri și mesaj. „Bineînțeles că au fost discuțiile după ce s-a lansat dacă se schimbă versurile, dacă se schimbă nu știu ce, dacă se mai adaugă. Mie îmi place, atunci când fac o piesă, să rămână prima variantă. Mi se pare că este cea mai bună. Adică și primul text de voce, prima chitară, pentru că acolo e sentimentul ăla pur, ce ai vrut să spui prin piesa aia. După aceea începi să o gândești și apare una alta”, a declarat Alexandra.

Și, e drept că, artista a anticipat o parte din reacții, dar nu și amploarea lor. Respinge vehement teoriile conform cărora totul ar fi fost o strategie de marketing bine pusă la punct. „Atunci când am decis să rămânem pe titul ăsta și pe versuri, am zis că poate să fie ciudățel, dar nu m-am gândit că se va duce atât de departe. Am văzut și eu toate teoriile conspiraționale cum că eu m-am gândit la tot și că știam că dacă fac în vreun fel ăsta e succesul. Nu m-am gândit atât de departe. Eu pur și simplu m-am gândit că este un pic riscant, dar muzică până la urmă. E așa de grav? Aparent poate să fie. Dar nu contează. Fiecare poate să aibă păreri și mă bucur că există atâtea păreri”, a mai spus solista.

Cum gestionează valul de critici

Vizibilitatea adusă de Eurovision a venit la pachet cu un val de comentarii online, unele de-a dreptul răutăcioase. Cum fac față unor astfel de reacții? Alexandra recunoaște că începutul a fost dificil. „Ne amuzăm destul de tare. Bine, eu recunosc că în primele două-trei zile, când am aflat că voi reprezenta România la Eurovision am fost puțin afectată de ce se întâmpla în online. Nu înțelegeam”, a mărturisit ea.

Asia Express 2026 a început 9 echipe au pornit în aventura vieții pe Drumul Mătăsii
RecomandariAsia Express 2026 a început 9 echipe au pornit în aventura vieții pe Drumul Mătăsii

Apoi și-a pus o întrebare firească. „Atât de grav e faptul că iese o fată de 22 de ani și spune niște chestii prin muzică? Atât de cenzurată a devenit muzica din România încât nu mai avem voie să cântăm despre anumite chestii? După care mi-am dat seama că nu e vina mea. Fiecare om are dreptul să-i placă sau să nu îi placă ceva. Cum și eu am preferații mei și așa mai departe. E absolut normal.”

Mai mult decât comentariile care o vizau direct, grija ei s-a îndreptat către familie. „Ceea ce poate nu e ok, e faptul că persoanele care lasă genul acesta de comentarii, majoritatea au copii și majoritatea se pot pune în locul părinților mei care citesc genul ăsta de comentarii”, a punctat artista.

Familia, între sprijin și abținere

Părinții, însă, par să gestioneze situația cu mult calm, fiind conștienți de expunerea la care sunt supuși copiii lor. „Niciunul dintre părinții noștri nu este în momentul de față afectat de ce se întâmplă în social media. Oricum hate-ul care a apărut este o minoritate și noi oricum ne axăm pe partea pozitivă. Poate că s-au abținut. Așa am mai avut rude care mi-au spus că au mai răspuns la comentarii, dar părinții nu”, a explicat Alexandra.

Iar toboșarul Luca Sofron completează, amuzat de situație. „Așa și la mine. Se mai „scapă” uneori și îmi zice că mi-a luat apărarea. Dar noi nu avem de ce să ne ofensăm de o chestie care nu este adevărată. De aceea mai mult ne amuzăm. Nu într-un mod urât, normal, dar dacă nu e adevărat de ce să ne ofensăm?”.

Pianistul trupei, Thomas Cârcotă, are o perspectivă și mai tranșantă (și, de ce nu, realistă) asupra criticilor. El consideră că, până la urmă, și comentariile negative fac parte din rețeta succesului. „Nu ai cum să ai succes fără să nu ai și hateri. Mereu o să fie cineva care o să comenteze. Pentru fiecare hater o să fie o mie de oameni care te plac. Deci să vină și haterii, ca să fie și oamenii reali”, a concluzionat Thomas.