Te-ai gandit vreodata cum ar fi daca tehnologia ar putea inlocui pe cineva drag pe care l-ai pierdut? Noul film semnat de regizorul japonez Hirokazu Kore-eda aduce în discutie exact aceasta dilema sfasietoare. Pelicula ne prezinta povestea unei familii care primeste în casa un umanoid AI de șapte ani, conceput sa le aline doliul.

Cum schimba inteligenta artificiala emotiile umane

Miza acestui subiect depaseste ecranul cinematografului și ajunge direct în sufrageriile noastre. Dincolo de aplicatiile care ne organizeaza programul, intrebarea reala este cat de mult lasam tehnologia sa ne influenteze viata emotionala. Pentru ca, sa fim sincere, linia dintre un simplu asistent virtual și o prezenta constanta în casa devine tot mai subtire.

Și exact asta e cheia.

Intr-un articol recent publicat de Variety, criticul Owen Gleiberman descrie filmul ca fiind „o versiune blanda a regizorului japonez a unui basm tehnologic cu un concept inalt. Cu exceptia faptului ca, în mare parte, doar sta acolo.”

O poveste despre pierdere și replici virtuale

Contextul nu ne este complet strain. Regizorul (care a ajuns la al optulea lungmetraj prezentat la Cannes, precedat de aclamatul Monster) a explorat mereu legaturile de familie. De data aceasta, facem cunostinta cu Otone, o arhitecta interpretata de Haruka Ayase (despre care criticul spune ca seamana în mod ciudat cu Sandra Dee), și sotul ei, tamplarul Kensuke, jucat de Daigo. Cei doi trec printr-o drama cumplita: baietelul lor de șapte ani, Kakeru, interpretat de Rimu Kuwaki, a murit în urma cu doi ani intr-un accident.

Dar lucrurile iau o intorsatura neasteptata când sunt abordati de REbirth. Aceasta este o companie „care este specializata în construirea de replici umanoide cu inteligenta artificiala generativa ale persoanelor dragi pierdute.”

Iar în scurt timp, ei primesc în casa o versiune replicanta a lui Kakeru, care arata și vorbeste exact ca el.

Detalii care te pun pe ganduri

Filmul începe destul de ancorat în viitorul apropiat, cu Otone primind un pachet de zi cu zi livrat de o drona. Exista și momente de umor subtil în dinamica familiei. „Exista un umor simbolic, ca atunci când Kensuke il compara pe noul Kakeru cu un Roomba, care devine o gluma recurenta. Și când baiatul dezvaluie ca poate insirui numele tuturor statiilor de tren locale, se presupune ca suntem la fel de uimiti ca Otone. (Nu suntem.)”

Intre noi fie vorba, titlul filmului este inspirat din cartea Micul Print, pe care baiatul o citeste. Notiunea de oaie în cutie face referire la suflet, iar filmul exploreaza aceasta idee aratand cum Kakeru stabileste o relatie cu copacii, despre care se spune ca ar avea suflet. O sub-acțiune o urmareste pe Otone incercand sa proiecteze o casa geometrica pentru o familie care a angajat-o, dar rămâne neclar ce intarzie proiectul.

Numai ca, în ciuda premisei fascinante, pelicula pare sa isi piarda direcția. Dupa cum noteaza criticul, „Sheep în the Box, în contrast, se simte cetos și aruncat la intamplare.”

Filmul ridica intrebari esentiale despre viitor, dar raspunsurile raman la latitudinea fiecarui spectator. Până când tehnologia va ajunge la acest nivel în realitate, ne rămâne sa observam cum gestionam propriile limite digitale în familie și cat timp petrecem cu cei dragi în mod autentic.

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră