Monica Bârlădeanu și-a surprins fanii după ce a vizitat Mănăstirea Cașîn din județul Bacău. Impresionată de istoria locului, dar șocată de starea avansată de degradare, actrița a postat imediat un apel pe rețelele de socializare, cerând ajutorul pentru restaurarea lăcașului de cult, unul dintre favoritele Reginei Maria.
„Am primit mesajul de mai jos de la Părintele”
Vizita a avut loc recent, în drumul actriței spre Bucovina. La scurt timp, aceasta a primit un mesaj de la preotul paroh Vlad Roșu și a decis să îl facă public, alături de un îndemn personal. E drept că implicarea vedetelor în astfel de cauze poate face diferența.
„Știți că am fost săptămâna trecută în drum spre Bucovina, în vizită la pr Vlad Roșu, la Mănăstirea Cașîn. Un edificiu incredibil, favorit al Reginei Maria, în mare nevoie de ajutor însă. Astăzi am primit mesajul de mai jos de la Părintele. Ajutați va rog, dacă puteți, cum și cu cât puteți”, a scris Monica Bârlădeanu.
„Ploaia își face loc printre crăpături”
Dar mesajul preluat de actriță este, de fapt, un adevărat strigăt de ajutor care descrie o realitate dureroasă. V-ați fi imaginat că un monument istoric cu o asemenea încărcătură poate ajunge în această stare? Iar cuvintele preotului sunt grele și descriu o situație critică pentru mănăstirea ctitorită acum aproape patru secole.
„Vă cer ajutorul! Dar nu pentru mine, ci pentru vechea Mănăstire Cașîn din județul Bacău. Mănăstirea domnească – ctitorită acum aproape 400 de ani de Gheorghe Ștefan Vodă al Moldovei – are astăzi nevoie de consolidare și restaurare. Din ea au mai rămas astăzi biserica și turnul clopotniță – unde, adesea, ploaia își face loc printre crăpături, zidurile ei – care se prăbușesc în fiecare zi tot mai mult și fundațiile chiliilor și școlii domnești – lăsate să cadă în uitare, de parcă nici nu ar fi fost vreodată”, se arată în mesajul preotului Vlad Roșu.
Cum poate fi ajutată mănăstirea
Starea de degradare este atât de avansată, încât preotul paroh recunoaște că lista necesarului este pur și simplu copleșitoare.
„Avem nevoie de multe. Nici nu știu cu ce aș începe lista”, a mai transmis acesta.
Fiecare ajutor este important.
Cei care doresc să contribuie la salvarea acestui monument istoric (unul dintre locurile preferate de Regina Maria) o pot face printr-o donație în contul deschis special pentru restaurare. „Puteți contribui aici: PAROHIA MĂNĂSTIREA CAȘIN RO20 RNCB 0534 1406 1405 0001 Dumnezeu să vă răsplătească înzecit dragostea!”, a încheiat preotul mesajul distribuit de Monica Bârlădeanu.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaCe trebuie să știi înainte să scoți un tatuaj cu laser. Pot fi necesare 6-8 ședințe cu pico laser
FinanciarulRomânia primește acordul pentru exportul de oi și capre, dar livrările depind încă de schema de vaccinare
News24Ce schimbări de alimentație sunt recomandate bărbaților după 50 de ani și de ce dietele restrictive nu ajută
Dolce SportEliminat de arbitru, Zeljko Kopic nu s-a ferit de cuvinte după Widzew Lodz-Wieczysta Krakow 2-2
GetPonyAmenzile pentru trotinete electrice au crescut de la 1 iulie. Ce abateri costă între 865 și 1.730 de lei
BravonetAdela Popescu îl ținea de degetul mic de la picior pe Radu Vâlcan ca să afle adevărul, din gelozie

