Anul 2025 a fost unul extrem de dificil pentru Mihaela Rădulescu, marcat de pierderea partenerului său, Felix Baumgartner, în iulie, și a mamei sale, la final de an. După o perioadă de tăcere și discreție, vedeta a revenit în atenția publicului cu un mesaj neașteptat, legat de un eveniment istoric din Monaco, orașul unde locuiește de ani buni.
Un mesaj despre toleranță și pace
Iar revenirea nu a fost oricum. Mihaela a ales să marcheze vizita Papei Leon al XIV-lea în principat, postând un text încărcat de emoție pe contul său de Instagram. Ea a subliniat capacitatea micului stat de a fi un model de coexistență pașnică.
„O zi istorică pentru Monaco și o lecție puternică oferită întregii lumi de către un stat foarte mic: oamenii pot coexista în pace, indiferent de religie sau origini, atâta timp cât conducerea acelei țări este ghidată de o iubire profundă pentru propriul popor, un respect constant pentru trecut și o viziune responsabilă asupra viitorului”, a scris vedeta.
Mesajul său a continuat pe aceeași notă, lăudând valorile principatului (unde catolicismul este religia de stat, dar Constituția garantează libertatea de cult). „Nicio altă țară nu vorbește mai bine limbajul toleranței și al coexistenței, păstrându-și în același timp valorile fundamentale. Bravo, Monaco! Bun venit, Sfinția Voastră!“, a încheiat Mihaela Rădulescu.
Prima apariție publică după doliu
Numai ca mesajul de pe Instagram nu a fost singurul semn al revenirii sale. La finalul lunii februarie anul acesta, vedeta și-a făcut prima apariție publică după pierderea mamei sale, participând la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice Milano-Cortina. V-ați fi așteptat la o apariție sobră, poate?
Ei bine, sprijinită de prieteni apropiați, Mihaela a încercat să găsească puterea de a merge mai departe, împărtășind și o imagine din Milano. În poză, ea apare îmbrăcată într-un palton negru lung și blugi, iar mesajul a fost simplu, dar plin de emoție: „Mulțumesc mult, prieteni adevărați”.
Un an 2025 marcat de tragedii
Hai sa vedem, totuși, de unde a pornit această perioadă de tăcere. Anul trecut a fost, pe bune, unul devastator pentru ea. În luna iulie 2025 și-a pierdut partenerul, pe Felix Baumgartner, iar pe 19 decembrie 2025, mama ei s-a stins din viață.
O pauză absolut de înțeles.
Aceste două evenimente tragice au determinat-o să se retragă complet din spațiul public și de pe rețelele sociale, unde era de obicei foarte activă, pentru a-și trăi doliul în liniște.


