Léa Drucker joaca rolul unui chirurg de 55 de ani in noul ei film

Léa Drucker joacă rolul unui chirurg maxilo-facial de 55 de ani din Lyon în noul film regizat de Charline Bourgeois-Tacquet. Pelicula a avut premiera în competiția oficială de la Cannes și explorează viața unei femei moderne care refuză compromisurile.

O femeie care stie exact cine este

Spre deosebire de debutul regizoarei din 2021, pelicula Anaïs in Love (care o avea în centru pe Anaïs Demoustier), acest nou film ne aduce în prim-plan o femeie matură. Gabrielle, interpretată magistral de Léa Drucker, este un medic de top la un spital din Lyon, un loc confruntat constant cu lipsa resurselor. Ea se mândrește enorm cu munca ei, punând-o mai presus de orice altceva din viața sa.

Și exact aici intervine dinamica ei de familie.

Acasă o așteaptă Henri, interpretat de Charles Berling, un soț iubitor, dar care uneori mai calcă strâmb și este adesea lăsat pe planul secund. Deși tolerează copiii vitregi adolescenți cu o răbdare limitată, Gabrielle nu a avut niciodată copiii în planul ei de viață, iar vârsta nu i-a adus niciun regret în această privință. Nu de puține ori, soțul ei o numește cu o ușoară ironie și afecțiune „Robocop”. Primul capitol al filmului poartă titlul „Vreau totul”, făcând aluzie la acel ideal feminist clasic, deși protagonista noastră are foarte puțin interes pentru perfecțiunea domestică.

Provocarile de la munca si din familie

Dincolo de cariera strălucită, viața ei începe să se complice. Mama ei, Arlette (jucată emoționant de Marie-Christine Barrault), cu care are o relație tensionată, alunecă iremediabil în boala Alzheimer. Gabrielle trebuie să își asume responsabilitatea îngrijirii ei și se luptă să păstreze detașarea unui medic în fața acestei suferințe.

Iar la spital, lucrurile nu sunt deloc mai simple. Într-un articol recent semnat de Variety, aflăm că protagonista ajunge la un conflict deschis cu Kamyar (Laurent Capelluto), cel mai loial prieten și coleg al ei. Motivul este unul destul de pragmatic. El solicită două luni de concediu de paternitate, o decizie pe care ea o consideră o indulgență neprofesionistă. În fața zelului ei rigid de la locul de muncă, el recurge la o remarcă misogină, spunându-i: „A fi șef de secție nu ține de cald unei femei singure”.

Ți s-a întâmplat vreodată să fii judecată la birou doar pentru că ești o femeie care își pune cariera pe primul loc?

Să fim sincere, prejudecățile profesionale sunt încă o realitate, iar scenariul surprinde perfect acest echilibru fragil. Pasionatele de cinema din România știu deja că filmele franțuzești de acest calibru (cu tematici atât de actuale) ajung frecvent în selecția festivalurilor locale sau pe ecranele de la Cinema Elvire Popesco din București, unde un bilet costă în jur de 25 de lei.

O intalnire care schimba regulile

Dar rutina lui Gabrielle este dată peste cap de apariția unei tinere romanciere. Frida, interpretată de Mélanie Thierry, îi cere să o observe la muncă pentru o documentare. Prezența ei aduce o schimbare de perspectivă, iar cele două femei se simt tot mai atrase una de cealaltă. Această aventură queer între două generații diferite este un teritoriu complet nou pentru doctoriță.

Numai că Gabrielle nu se pierde cu firea. Când soțul ei are rezerve, ea îi demontează rapid argumentele, considerând că în chestiuni de adulter, regulile ar trebui să fie aceleași pentru amândoi.

Criticii au comparat deja pelicula cu portretele feminine holistice realizate de Mia Hansen-Løve. Titlul filmului ar putea crea o mică confuzie cu adaptarea din 2016 a lui Stéphane Brizé după Guy de Maupassant, însă abordarea de acum este complet diferită. Léa Drucker, proaspăt câștigătoare a celui de-al doilea ei premiu César pentru rolul din Case 137 regizat de Dominik Moll, oferă o interpretare plină de nuanțe.

Imaginea filmului, semnată de Noé Bach, se adaptează stărilor personajului. La spital vedem cadre luminoase și rapide, iar în momentele intime tonul devine mai relaxat. Pelicula are o durată exactă de 99 de minute și ne poartă prin viața lui Gabrielle arătând-o în momentele ei cele mai impresionante, dar și în cele mai dezarmant de banale.