Jeremy Culhane il imita pe Tucker Carlson la SNL. Explicatiile

Ai observat vreodata cum feed-ul tau de TikTok se umple brusc de clipuri virale de la Saturday Night Live? Fix asta s-a intamplat luna trecuta cand noul membru al distributiei, Jeremy Culhane, a debutat cu o imitare a lui Tucker Carlson in segmentul Weekend Update (prezentat de Colin Jost). Si exact asta a declansat o intreaga furtuna in lumea stand-up-ului american.

Adaugă Revista Ioana ca sursă preferată în Google

Cine a fost primul cu gluma

La prima vedere, momentul a fost genial. Culhane si-a construit personajul pe o neîncredere crescândă și un râs sacadat, aproape fragil. Dar, între noi fie vorba, internetul nu iarta pe nimeni. În doar câteva ore, a apărut o cu totul altă discuție. O postare distribuită masiv spunea clar: „Toate imitatiile lui Tucker Carlson sunt doar imitatii ale lui Tucker Carlson facute de Nick Mullen”.

Cum vine asta? Nick Mullen este un comediant de podcast care și-a petrecut ani de zile perfecționându-și propria versiune exagerată a lui Carlson în emisiuni precum Cum Town și The Adam Friedland Show. Versiunea lui se bazează pe o confuzie care escaladează spre indignare. Deși Culhane a adăugat acel râs nebunesc, ritmul a fost suficient de similar încât să ridice sprâncene.

Paul Gallant, un podcaster de sport, a punctat pe rețelele sociale fara ocolisuri: „La fel ca imitarea mea groaznica a lui Nick Mullen facandu-l pe Tucker Carlson, si aceasta este o imitare a lui Nick Mullen facandu-l pe Tucker Carlson. Ceea ce il da de gol este dependenta de «ce se intampla?»”

Regulile nescrise din culisele televiziunii

Ti s-a intamplat vreodata sa spui o gluma buna in grup, iar altcineva sa o repete mai tare si sa ia toate aprecierile? Cam asa se simte si situatia asta. Intr-un articol recent semnat de Hollywoodreporter, celebrul Darrell Hammond, unul dintre cei mai prolifici imitatori din istoria SNL, a explicat cum stau lucrurile in industrie.

„Nu poti detine nimic”, povesteste el de pe drum (inca merge in turnee de stand-up o mare parte din an). „Dar daca o faci la televizor destul de mult, oamenii vor crede ca este a ta.”

Spre deosebire de glumele scrise clasic, imitatiile se afla intr-o zona gri destul de complicata. O vorba care circula pe holurile de la SNL rezuma perfect situatia: „Imitatiile nu sunt amuzante. Personajele sunt amuzante.” Hammond da exemplul propriei sale interpretari a lui Bill Clinton. A inventat un tic fizic, pe care il descrie ca fiind „chestia cu degetul mare si buza”, desi Clinton insusi nu a facut-o niciodata in realitate. A testat miscarea intr-o seara la clubul Comedy Cellar, publicul a explodat de ras, asa ca a dus-o direct la scenaristii emisiunii.

„Apoi vedeai alti imitatori facand asta”, continua Hammond. „Dar eu o faceam la SNL de doi ani. Este cam a mea in acel moment. Oamenii vor crede asta.”

De la simpla copie la o adevarata opera de arta

Iar istoria televiziunii ne arata ca cel care ajunge primul pe un ecran mare dicteaza regulile. Interpretarile lui Dana Carvey ca George H.W. Bush si Will Ferrell ca George W. Bush au devenit atat de dominante, incat oricine a incercat ulterior sa ii joace a avut probleme serioase.

„A devenit imposibil pentru oricine sa-l faca pe George Bush dupa ce Will Ferrell a facut versiunea lui atat de puternic”, isi aminteste Hammond. „Voiau ca eu sa-i urmez. Le-am zis: «Nu pot sa o fac».”

Secretul nu este acuratetea, ci perspectiva pe care o aduci. Hammond s-a chinuit un an intreg la Comedy Cellar sa ii gaseasca vocea lui Al Gore si nu a obtinut nici macar un zambet. Apoi, chiar in dupa-amiaza unei transmisiuni in direct, scenaristul Jim Downey a venit in cabina lui si a citit o replica. Decisese ca Gore trebuie jucat ca un profesor tiranic. Si a functionat perfect. „Al Gore nu suna chiar asa. Ceea ce faceam eu erau desene de Hirschfeld”, explica actorul.

Tot el face o comparatie superba despre cat de greu e sa fii cu adevarat original. „Daca vezi o statuie la Muzeul de Arta Moderna, probabil ai putea imita acea statuie destul de usor. Dar nu ai putea crea un David.”

Publicul are intotdeauna ultimul cuvant

Pana in acest moment, nici Culhane, nici Mullen nu au comentat public situatia, iar reprezentantii lor au pastrat tacerea. Sa fim sincere, e cea mai inteligenta mutare. In comedie nu exista un sistem formal pentru astfel de dispute. Hammond insusi evita scandalurile.

„De ce sa le oferi o cearta care ar putea duce la orice dracului, inclusiv la conflicte legale. Iar conflictele legale pur si simplu nu sunt amuzante si sunt foarte scumpe.”

Dar puterea televiziunii ramane coplesitoare, chiar si in era digitala in care clipurile ajung la noi in Romania prin intermediul retelelor sociale. Hammond recunoaste acest dezechilibru ca facand parte din joc. „Era un comediant care fura glume si apoi le spunea la Letterman. Odata ce facea asta, oamenii ziceau: «Ok, gluma s-a dus. E a lui acum».”

La finalul zilei, nu e vorba despre cine a avut primul ideea in intimitatea unui studio de podcast. Fix cum spune Hammond despre munca de imitator: „Nu este vorba ca o detii. Este vorba ca publicul crede ca o detii.”