Îndrăgitul actor George Ivașcu, cunoscut publicului din serialul „Tătuțu”, a rememorat recent o copilărie atipică, marcată nu de lipsuri, ci de o imaginație debordantă care a compensat absența jucăriilor. Farfuriile din chiuvetă se transformau în pacienți pe masa de operație, iar cărțile deschideau universuri întregi. o lume creată din nimic.
Jocuri inventate în bucătărie
La prima vedere, o copilărie fără jucării poate suna trist. Dar pentru George Ivașcu, lucrurile au stat complet diferit. Lipsa obiectelor a fost, de fapt, motorul creativității sale. V-ați fi gândit vreodată că treburile casnice pot deveni o aventură?
„Eu am fost un copil fără jucării. Și atunci eu îmi inventam jocuri. Farfuriile care rămâneau în chiuvetă erau niște pacienți, iar eu eram chirurgul. Și frecam la ele, scârțâiau, ca să-i fac sănătoși. Sau, nu știu, dădeam cu aspiratorul și erau scame și aici era o mină care trebuia neapărat să o dezamorsez și așa mai departe. Jocuri. Cărțile mă ajutau foarte tare să-mi imaginez, neavând jucării, diverse lumi, universuri”, a declarat actorul.
Între cinematograf și scenă
Universul artistic l-a înconjurat încă de mic. Cu bunica sa controlor de bilete la cinematograful Patria (un reper pentru bucureșteni), filmul a fost parte din viața lui. Și totuși, teatrul a fost cel care l-a captivat cu adevărat, datorită mamei sale.
„Am fost un copil care a crescut în cinema. Bunica mea era controlor bilete la cinematograful Patria. Și atunci, vrând-nevrând, imaginația mea de adolescent era satisfăcută neavând jucării și nici prea ieșind cu băieți în gașcă. Mai mult am fost o fire melancolică”, povestește Ivașcu.
Numai că teatrul a avut un rol special. „Privilegiul imens a fost că mama mea mă ducea la teatru de maturi, cum ar fi. Nu m-a dus la teatru de copii, pentru că ea mergea la teatru deseori și mă lua cu ea, indiferent. Și ea era prietenă cu doamna Teddy, caserița de la Teatru de Comedie, aproape de George Mihăiță. Și primul teatru la care am fost, pentru că ei mama era prietenă cu doamna Teddy își beau cafelele împreună, a fost teatrul de comedie. Și am spus că sunt rodul întâlnirilor mele pentru că primul teatru la care am fost angajat a fost Teatru de Comedie. După ce am terminat facultatea”, a completat actorul.
Profesorul care ar vrea să lenevească
Paradoxal, deși se descrie ca o fire căreia îi place să lenevească, programul său de zi cu zi îl contrazice complet. Pe lângă proiectele din film și teatru, George Ivașcu este și profesor la UNATC, încă din 1993. Cum vine asta?
„Întotdeauna am muncit foarte mult și mi-a făcut plăcere pentru că am proiecte după proiecte tot timpul și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta și atunci nu e timp de odihnă pentru că, odată, sunt la filmări, alerg de acolo, dincolo, apoi am facultatea unde predau din 1993 și zilnic sunt cursuri. Nu ajung zilnic, dar ajung cât se poate de des”, explică el.
Și adaugă, amuzat, o justificare astrologică. „Da, e într-adevăr, e un vis. Asta mi-a plăcea să pot lenevi. Dar, cum spune și Alice, eu după trei, patru ore mă plichisesc. Trebuie să fac ceva. Sunt după zodiacul chinezesc. Sunt maimuță. Și cred că am împrumutat de la maimuță. Adică ceva de tot timpul îmi vine să fac.”
Libertatea de a alege
Drumul spre actorie nu i-a fost impus, ci mai degrabă încurajat de o familie care i-a oferit libertatea de a-și urma instinctul. Primele sale spectacole au avut loc chiar în sufrageria casei, cu familia în rol de public.
„Nu m-au îndemnat să mă fac neapărat ceva. Aici trebuie să recunosc și mulțumesc și mamei și bunicilor mei care m-au crescut, că m-au încurajat să fac ce cred eu că mi se potrivește”, mărturisește Ivașcu.
Iar talentul său s-a văzut de mic. „Iar eu, fiind un copil cu imaginație, lipsit de jucării, cum spuneam, și îmi construiam un univers întreg, țin minte și acum, că duminica erau sărbători acasă, se adunau toți, era și familie în mare, și eu improvizam spectacole. Făceam teatru de păpuși și îi invitam: aici era scaunul de regizor, aici scaunul mamei regizorului și așa mai departe. Îmi plăcea să le fac jocuri. Și le făceam spectacole de mic. Așa în inocența mea.”
Chaplin, modelul suprem
Cariera sa a fost modelată de întâlniri cu nume uriașe ale scenei românești, de la Dem Rădulescu la Ștefan Iordache și Gheorghe Dinică. Fiecare i-a lăsat o amprentă de neșters.
Dar, pe bune, un singur nume rămâne reperul său absolut.
„A contat extrem de mult faptul că primul an de facultate l-am făcut cu Dem Rădulescu. El m-a învățat să fiu liber. El m-a învățat să fiu eu. «Fii tu, Gică», îmi zicea. După aceea am debutat în teatru cu Ștefan Iordache, apoi, primul meu rol la Teatrul Național pe scena mare a fost cu Gheorghe Dinică. Am avut imens de mult de învățat de la oamenii ăștia. Și am dat numai trei exemple, dar sunt nenumărate nume. Nu mai vorbesc de regizorii cu care m-am întânit. Deci nu aș putea spune că am un model neapărat. Dar dacă vreți neapărat, modelul meu din copilărie este Charlie Chaplin. Sunt fascinat și acum de tipul de gaguri, deci da, Chaplin este pentru mine modelul, dacă e să o iau așa”, a încheiat George Ivașcu.
