Skip to main content

Un tânăr a ales moartea la doar 26 de ani. Nu, nu avea o boală terminală. Era orb. Suferea de diabet și se lupta cu probleme de sănătate mintală, dar un medic i-a aprobat cererea de sinucidere asistată, spre disperarea familiei care, o dată, reușise să-l salveze.

Cazul lui Kiano Vafaeian, eutanasiat pe 30 decembrie 2025, a declanșat o furtună în Canada, o țară cu legi extrem de permisive în acest domeniu. Potrivit unei investigații Dailymail, mama sa, Margaret Marsilla, este distrusă. Ea acuză sistemul că „a ales moartea în locul îngrijirii, ajutorului sau iubirii”.

Salvat de mamă în 2022, eutanasiat trei ani mai târziu

Lupta familiei pentru viața lui Kiano nu e nouă. În 2022, Margaret Marsilla a reușit să blocheze prima tentativă a fiului ei. Cum? A descoperit din greșeală un e-mail care confirma programarea și, într-un gest extrem, a sunat medicul, dându-se drept o femeie care voia sinucidere asistată. A înregistrat tot. Apoi a trimis totul unui jurnalist.

Scandalul mediatic l-a făcut pe medic să anuleze procedura. Kiano a explodat de furie pe mama sa, acuzând-o că i-a călcat în picioare dreptul de a alege. Însă Trudo Lemmens, profesor de bioetică la Universitatea din Toronto care l-a cunoscut atunci pe tânăr, a avut o cu totul altă perspectivă. „Singurul motiv pentru care Kiano era în viață când l-am întâlnit a fost pentru că mama sa a avut curajul să facă totul public, nu datorită comunității medicale care i-ar fi pus capăt vieții”.

Ochelari Meta, sală și o călătorie bruscă spre moarte

Ironia sorții… în lunile dinaintea deciziei finale, semnele păreau încurajatoare. Mama sa i-a oferit tot sprijinul posibil: i-a închiriat un apartament mobilat complet lângă biroul ei din Toronto, i-a asigurat un îngrijitor permanent și i-a promis un ajutor de 4.000 de dolari pe lună. Kiano părea receptiv. Chiar i-a spus mamei sale într-un mesaj că „așteaptă cu nerăbdare un nou capitol”.

Apoi a zburat singur la New York. Motivul? Să-și cumpere o pereche de ochelari de soare Meta Ray-Ban, o tehnologie văzută ca revoluționară pentru nevăzători. Mai târziu, în octombrie, Margaret i-a luat un abonament la sală și 30 de ședințe cu un antrenor personal. Le-a folosit pe toate. „Era atât de fericit că făcea mișcare și devenea sănătos”, a povestit ea.

Părea că totul mergea spre bine.

Apoi, ceva s-a rupt. Pe 15 decembrie, Kiano s-a cazat într-o stațiune de lux din Mexic. A stat doar două nopți. Apoi a plecat spre Vancouver. De acolo a venit șocul.

„Voi chema securitatea dacă veniți”. Ultimele discuții cu familia

18 decembrie. Cu doar câteva zile înainte de Crăciun. Kiano i-a trimis un mesaj mamei sale anunțând că a doua zi era programat să moară prin sinucidere asistată. I-a transmis surorii că, dacă cineva din familie vrea să fie prezent, să ia ultimul zbor din Toronto. „Evident, eram înnebuniți”, a relatat Margaret.

Când l-a confruntat, întrebându-l de ce face asta chiar înainte de sărbători, răspunsul lui Kiano a fost rece ca gheața. A avertizat-o că a cerut securitate la clinică, pentru cazul în care familia ar încerca să-l oprească. Procedura a fost amânată din cauza unor „formalități”, iar mama a sperat din nou, oferindu-se să-i cumpere bilet de avion spre casă. Răspunsul lui a fost final. Tăios. „Nu, rămân aici. Voi fi eutanasiat”.

Cine este medicul care a aprobat procedura: „Cea mai bună muncă pe care am făcut-o”

Procedura a fost efectuată pe 30 decembrie de Dr. Ellen Wiebe. O figură controversată. Își dedică jumătate din practică eutanasierii, iar cealaltă jumătate avorturilor și nașterilor. „Am adus pe lume peste 1.000 de copii și… am ajutat peste 500 de pacienți să moară”, a declarat ea râzând pentru Free Press, descriind sinuciderea asistată drept „cea mai bună muncă pe care am făcut-o vreodată”.

Canada a legalizat moartea asistată în 2016. Inițial, era doar pentru bolnavii terminali. Legislația a fost însă extinsă în 2021 pentru a include bolile cronice și dizabilitățile, țara ajungând rapid la una dintre cele mai mari rate de decese asistate din lume. Cifrele pentru 2024: 5,1%, adică 16.499 de decese. Pe certificatul de deces al lui Kiano sunt trecute motivele: orbirea, neuropatia periferică severă și diabetul. Condiții de viață dificile, da. Dar nu o sentință la moarte.

x