Noul sezon al emisiunii „În căutarea adevărului” a debutat în forță la Kanal D, fiind lider de audiență. Prima ediție a adunat, în medie, 595.000 de telespectatori din întreaga țară, un succes incontestabil pentru prezentatorul Ernest Takacs, vedeta postului de mai mulți ani.

Cazurile șocante care l-au marcat

Succesul vine, e drept, cu un preț emoțional. Confruntat zilnic cu povești de viață dramatice, Ernest recunoaște că unele situații sunt de-a dreptul șocante și l-au făcut să fie mult mai atent și mai receptiv la nevoile celor din jur. V-ați gândit vreodată cum e să auzi astfel de lucruri zi de zi?

„Din multitudinea de cazuri expuse până acum, regăsim în multe dintre ele ceva șocant. Practic, oglindirea realității pe care o regăsim în emisiunea «În căutarea adevărului» este șocantă”, mărturisește prezentatorul. Dar el detaliază care sunt situațiile care îl impresionează cel mai mult. „De departe, cele mai șocante cazuri au fost cele cu abuz, violență emoțională, domestică, atât asupra femeilor, cât și asupra adolescenților care provin din medii vulnerabile, din familii destrămate. Aceștia, nemaiavând echilibrul pe care ți-l oferă unitatea unei familii, pot cădea în tot felul de capcane ale unor oameni care nu sunt cel mai bine intenționați, uneori chiar din anturajul familiei, apropiați.”

Survivor a adunat 1.2 milioane de români în fața TV cu trimiterea lui Godină în Exil
RecomandariSurvivor a adunat 1.2 milioane de români în fața TV cu trimiterea lui Godină în Exil

Iar problemele sunt departe de a fi rezolvate, chiar și cu schimbări legislative. „cazurile de violență domestică sunt șocante și, din păcate, reapar, în ciuda adoptării în Parlament a legii femicidului și a pedepselor care s-au înăsprit. Legea trebuie promulgată de președintele României. Sunt cazuri disperate, șocante, pentru că sunt femei care trebuie să trăiască cu frica asta, mai ales dacă au și copii cu individul care le provoacă abuzuri, ele neavând varianta de a pleca în altă parte, departe de abuzator”, explică Ernest. Toate aceste experiențe l-au schimbat. „Aceste situații m-au făcut mai receptiv, mai implicat și mai pregătit, pentru că sunt situații pe care viața ți le scoate în față atunci când te aștepți mai puțin. Cum este și vorba aceea, «niciodată să nu spui niciodată», pentru că poți să dai peste niște oameni care se ocupă cu tot felul de înșelătorii. Nu sunt două cazuri la fel, însă poți trage niște învățăminte din fiecare, pe care le poți aplica și în viața de zi cu zi”.

Oglinda realității, fie că ne place sau nu

Dincolo de cifrele de audiență, emisiunea (difuzată de luni până vineri, de la ora 13.00) are un scop mult mai profund. Pe bune, este o lecție de viață continuă, care ne învață prudența.

Ernest definește esența formatului pe care îl prezintă. „«În căutarea adevărului» este o oglindă a realității în care trăim, fie că ne place sau nu, o realitate în care trebuie să fim mereu atenți, mereu în gardă, pentru că de multe ori, oamenii în care avem cea mai mare încredere ne pot dezamăgi și în spatele unui zâmbet se poate ascunde o trădare sau pot sta intenții mai puțin oneste. Poate că pe termen scurt ai de pierdut dacă spui adevărul, deranjând pe cineva spunându-i, dar pe termen mediu și lung ești câștigat”.

Chefi la cuțite aduce peste 1,3 milioane de români în fața TV-urilor
RecomandariChefi la cuțite aduce peste 1,3 milioane de români în fața TV-urilor

Cuvinte care te pun pe gânduri.

Relaxarea în familie, departe de ecrane

După atâtea ore de filmare, încărcate de tensiune și drame umane, deconectarea devine obligatorie. Răspunsul la întrebarea „cum reușește să lase totul în urmă?” este surprinzător de simplu și stă departe de lumea televiziunii. Refugiul său este acasă, alături de cei dragi.

„Pentru mine, deconectarea, relaxarea înseamnă petrecerea timpului de calitate alături de familia mea. Ne plimbăm, încercăm să vizităm locuri și lucruri noi, cam așa încercăm noi să ne petrecem timpul cât mai frumos, altfel decât în fața ecranelor”, a încheiat Ernest.

Chefi la cuțite a atras peste 1,2 milioane de români în fața ecranelor
RecomandariChefi la cuțite a atras peste 1,2 milioane de români în fața ecranelor