Cultivarea ciupercilor acasă poate părea o misiune complicată la prima vedere, numai că lucrurile stau puțin diferit. Cu răbdare și condițiile potrivite, oricine poate avea în propria grădină ciuperci gustoase și sănătoase, de la pleurotus și shiitake, până la clasicul champignon sau chiar ghebe.
De unde începi și ce condiții sunt esențiale
Primul pas este să înțelegi cum funcționează. V-ați gândit vreodată de ce ciupercile nu cresc precum plantele obișnuite? Ele nu au nevoie de lumină solară directă sau de un sol deosebit de fertil. Dimpotrivă, prosperă într-un mediu umed, bogat în materie organică, dezvoltându-se pe resturi vegetale, lemn sau compost special preparat.
Pleurotus, alegerea perfectă pentru începători
Dacă ești la început de drum, ciupercile Pleurotus sunt, de departe, cea mai simplă opțiune. Cresc rapid și nu sunt deloc pretențioase. Poți începe folosind ca substrat bușteni de lemn sau, mai simplu, paie. procesul este simplu: paiele se umezesc foarte bine, apoi se amestecă cu miceliu (care este, practic, „sămânța” ciupercilor). Iar acest amestec se introduce într-un sac perforat, care se așează într-un loc umbrit și cu umiditate constantă. În doar câteva săptămâni, te vei bucura de prima recoltă.
Shiitake și Champignon, pentru cei cu mai multă răbdare
Shiitake este o altă alegere populară, dar necesită ceva mai mult timp. Aceste ciuperci se cultivă de obicei pe bușteni de esență tare, stejarul fiind o variantă excelentă. Procedeul implică găurirea bușteanului, introducerea miceliului și apoi păstrarea lui într-un loc umbrit, unde umiditatea poate fi menținută. Primele ciuperci pot apărea abia după câteva luni, însă vestea bună este că producția poate continua chiar și ani la rând.
În schimb, ciuperca Champignon (cunoscută și ca ciuperca albă clasică) preferă compostul. Se poate cultiva în lăzi sau în straturi special amenajate, într-un spațiu ferit de soare, cum ar fi un beci sau o magazie răcoroasă. Aici, cheia este menținerea unei temperaturi constante și a unui sol ușor umed, dar niciodată îmbibat cu apă.
Secretele unei culturi de succes și ce să eviți
Indiferent de soiul ales, un factor rămâne constant.
Umiditatea este cheia.
Dar la fel de importantă este și aerisirea. Un mediu prea uscat va opri dezvoltarea ciupercilor, în timp ce unul prea umed și lipsit de ventilație va favoriza apariția mucegaiurilor nedorite. Majoritatea ciupercilor preferă temperaturi moderate, cuprinse între 10 și 20 de grade Celsius, ceea ce face din primăvară și toamnă anotimpurile ideale pentru acest hobby.
Un avertisment este însă necesar. Cumpără întotdeauna miceliu din surse sigure și autorizate. Să fim serioși, nu este o idee bună să încerci să cultivi ciuperci găsite în natură dacă nu ai cunoștințe temeinice de micologie. Pe lângă faptul că sunt gustoase, ciupercile crescute acasă sunt o sursă excelentă de proteine, vitamine și minerale, reprezentând o alternativă sănătoasă la carne. În plus, este o metodă naturală și eficientă de a valorifica resturile vegetale din grădina ta.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyFerrari Daytona SP3 s-a vândut cu 18,54 milioane de dolari, comision inclus, un record pentru model în afara licitațiilor caritabile
BravonetRussell Brand a fost găsit vinovat de un viol și trei agresiuni sexuale. Pedeapsa va fi stabilită pe 9 noiembrie
LylaCât de des faci analiza de colesterol după 30 de ani și când sunt utile alte teste
FinanciarulInginerii în construcții pot câștiga între 2.500 și 3.000 de euro net, potrivit agenției de recrutare Skilld
News24Asociația pentru Micuțul Noel, vizată de noi percheziții. Anchetatorii estimează paguba la peste 26 de milioane de lei
Dolce SportOțelul Galați a primit două penalități de câte 3.000 de lei și riscă depunctarea dacă nu își îndeplinește obligațiile


