Teatrul ajută copiii timizi: curajul de a fi văzuți

Când mulți copii petrec tot mai mult timp în fața ecranelor, psihologul Mădălina Mărcuș, co-fondatoarea Școlii de Actorie Metamorfoza, subliniază că teatrul poate susține încrederea, comunicarea și empatia. Obiectivul nu este formarea unor mici actori, ci ajutarea copiilor să se simtă mai siguri când vorbesc, când sunt văzuți și când relaționează cu ceilalți.

La SAM, grupele au 8-12 copii, ceea ce influențează mult modul de lucru individual. Exercițiile sunt adaptate fiecărui copil, în funcție de nevoile sale: timiditate, ascultare, prezență sau curajul de a intra într-un grup. Pentru părinți, acesta este un indicator util: să urmărească dacă cel mic este privit ca individ, nu doar dacă un curs există și dacă i se cere să se conformeze unui ritm unic.

Mădălina Mărcuș a ajuns aici după ce a co-fondat un teatru de păpuși pentru copii. Fascinația pentru scenă a apărut devreme și a rămas legată de ideea de transformare, nu de performanță în sens strict.

„Cred că teatrul m-a ales pe mine înainte să-l aleg eu. Am crescut fascinată de felul în care o scenă poate transforma un om, chiar și pentru câteva minute.”

Pentru multe mame, întrebarea nu este dacă teatrul este frumos, ci dacă îl ajută pe copil în viața de zi cu zi. Răspunsul psihologului vizează exact acest aspect: copilul care nu ridică mâna, nu își spune ideile, evită să intre într-un grup nou sau se blochează când simte că toți ochii sunt asupra lui.

Teatrul abordează frica profundă de a fi văzut

Mădălina Mărcuș vorbește despre o frică mai profundă decât simpla rușine: teama de a fi văzut, care apare când copilul trebuie să spună ce crede, să își susțină punctul de vedere sau să ocupe spațiu într-un grup.

„Frica de a fi văzuți. Nu vorbesc doar despre timiditate. Vorbesc despre acel moment când trebuie să îți spui o idee în fața tuturor, să ridici mâna, să intri într-un grup nou, să susții că ai dreptate când nu ești sigur. Această frică o văd la copiii de 5 ani, dar și la adulți de 40 de ani. Este aceeași frică, cu alte costume.”

Aici, pentru dumneavoastră, ca părinte, apare o idee liniștitoare: faptul că un copil este retras nu înseamnă că este „greșit” sau că trebuie forțat să se schimbe rapid. La SAM, abordarea este graduală. Nu se lucrează prin presiune, ci prin crearea unui spațiu sigur și prin răbdare, tocmai pentru ca exprimarea să apară în ritmul lui.

Și felul în care Mădălina Mărcuș privește rezistența poate schimba mult și acasă. În loc să vadă refuzul drept obrăznicie sau lipsă de interes, ea îl citește ca pe un semnal că acel copil nu se simte încă în siguranță. Potrivit Psychologies, curiozitatea este instrumentul ei pedagogic principal, influențat de formarea în psihologie: încearcă mai întâi să înțeleagă comportamentul, abia apoi să tragă o concluzie.

„Rezistența nu este un obstacol. Este o informație. Îmi spune că persoana nu se simte încă în siguranță. Că nu are încă încredere. Că a mai fost dezamăgită.”

Dacă doriți un pas concret pe care îl puteți face chiar de azi, el pornește de aici: când copilul refuză să participe, să vorbească sau să se expună, încercați să vă întrebați mai întâi ce îl sperie, nu ce „nu vrea” să facă. Această schimbare de perspectivă poate aduce o diferență.

Un progres mic indică o evoluție semnificativă

Una dintre experiențele care au rămas cu Mădălina Mărcuș este legată de un băiat de 8 ani, retras și foarte tăcut. După o lună de participare la cursuri, într-un exercițiu de improvizație, a adăugat o replică. Atât. Dar pentru cineva care până atunci stătea în spate și evita expunerea, acel gest a însemnat mult.

Este și genul de reper care vă poate ajuta să priviți altfel evoluția copilului dumneavoastră. Nu doar aplauzele sau curajul de a urca pe scenă contează. Uneori, progresul înseamnă că răspunde mai repede, că își susține ideea până la capăt sau că are curaj să intervină într-un joc de grup.

Iar teatrul antrenează calități precum prezența, empatia, comunicarea vie și curajul de a fi văzut. Într-un mediu dominat de mesaje rapide și ecrane, acestea devin tot mai valoroase, pentru că se construiesc doar în contact direct cu ceilalți.

Criterii esențiale la alegerea unui curs de teatru pentru copii

Din informațiile disponibile până acum, nu au fost anunțate costurile cursurilor, localizarea școlilor SAM sau pașii de înscriere. Chiar și fără aceste detalii, există câteva aspecte clare pe care le puteți evalua la orice program de teatru pentru copii.

Mai întâi, dimensiunea grupei. Aici vorbim despre 8-12 copii, ceea ce lasă loc pentru atenție individuală. Apoi, metoda: exercițiile sunt adaptate pentru timiditate sau pentru ascultare, nu livrate la pachet, identic pentru toată lumea. Și, poate cel mai important, felul în care este privit copilul. Mădălina Mărcuș rezumă simplu:

„Pe scenă nu există personaj greșit, există personaj neînțeles încă.”

Dacă regăsiți această filozofie într-un curs, sunt șanse mai mari ca experiența să fie una care îl ajută, nu doar îl ocupă după școală.

Și mai există un câștig pe termen lung pe care psihologul îl numește clar: aceste cursuri nu urmăresc doar jocul scenic, ci felul în care copilul va putea funcționa mai târziu în orice domeniu va alege.

„Nu construim actori, construim oameni care știu să comunice, să simtă și să fie prezenți. Și aceasta este o abilitate care va conta enorm în orice domeniu pe care îl vor alege copiii de azi.”

Dacă aveți un copil care se retrage ușor sau care pare că are multe de spus, dar puțin curaj să o facă, teatrul poate fi un început blând. Iar primul lucru la care merită să fiți atentă nu este cât de repede performează, ci dacă începe, puțin câte puțin, să se simtă în siguranță să fie văzut.