Skip to main content

Comportamentul pasiv-agresiv – Iată câteva din motivele și comportamentele personalității pasiv-agresive. Deviza persoanei pa­siv-agresive poate fi „A te supune poate fi o adevărată înfrângere“, adică orice solicitare care nu convine per­so­nalității pasiv-agresive aduce de la sine un sentiment de frustrare și de revoltă.

Copilul pasiv-agresiv nu îi va spune niciodată părintelui său direct: „Nu vreau să duc câinele afară, nu vreau să strâng în camera mea“, dar va spune, cu siguranță: „Mai târziu, acum am altă treabă“ sau refuză să își facă temele, tocmai pentru că este o sarcină impusă, avansând pretexte cum că îl doare capul, sau își găsește intenționat altceva de lucru.

Opoziția indirectă față de autoritate devine un stil de viață pentru persoana pasiv-agresivă. De exemplu, soția nu îi spune soțului direct că nu primește ajutor din partea lui în treburile casnice și legate de copii. Își exprimă frustrarea abia când soțul îi solicită să iasă în oraș cu colegii, spunând că are treabă și nu se poate încadra în timp. La serviciu o persoană pasiv-agresivă nu îi va spune direct șefului că nu vrea să facă o extrasarcină, ci va tărăgăna lucrurile sau va întârzia predarea.

Comportamentul pasiv-agresiv. Tăcerea, îmbufnarea și calmul aparent

Observi că soțul tău tace de ceva vreme de când a venit acasă, e îm­bufnat și la orice încercare de a deschide o discuție spune „Nu am nimic, doar niște treabă“.

E clar că ceva nu-i convine, fie că i-ai cerut să treacă să ia hainele de la curățat, fie că la serviciu a primit niște ordine sau s-a certat cu mama lui și a rămas cu furia neexprimată. Sau copilul stă cu ochii în calculator și nu mai vorbește cu nimeni, pentru că i-ai spus că nu îl lași în tabăra de la școală de data asta.

Dacă nu-mi spune „te rog frumos“, nu fac! Îți sună cunoscut?

Cine nu a avut asemenea împotrivire când nu i-a plăcut modul de adresare sau de solicitare? Diferența este că persoanele pasiv-agresive se opun în orice situație, în orice condiție, pentru că nu le plac ordinele și nu le place să răspundă la exi­gen­țele celorlalți. „Dar ce, sunt eu obligată să îi fac mofturile prietenului meu? Uite, nu mai ies nicăieri!“ sau „De ce mă critică mama tot timpul că nu fac ordine în dulap? Uite, nu mai fac nimic dacă mă ia de sus“.

A învățat stilul ocolit. Persoanei pasiv-agresive nu îi place confruntarea și nu îi place să piardă. Tărăgănează lucrurile, stă îmbufnată, se plânge și comentează că nu-i convine fără să se angajeze în luptă sau dispute. „Uită“ anumite lucruri, este ineficientă, se plânge că este rău tratată sau desconsiderată, dar când are ocazia să-și spună nemulțumirile, zice că nu are nimic de adăugat sau de comentat.

Cum ne descurcăm cu personalitatea sau comportamentul pasiv-agresive?

Ajută-l să se exprime direct. Din cauza mascării furiei și atitudinii ostile, cei pasiv-agresivi se pot închide în ei foarte ușor și nu știi ce simt și ce gândesc. Poți să-i spui „Văd că nu ești în apele tale, ce s-a întâmplat?“. Pune întrebări deschise și ignoră respingerea afișată. Aceste persoane vor să fie întrebate și chiar vor să spună ce au pe suflet, dar nu știu cum.
Fii politicoasă și binevoitoare. Nu lua personal comportamentul pasiv-agresiv, nu are de-a face cu tine. Revolta latentă față de autoritate s-a format ca reacție la evenimentele de viață ale persoanei respective. Un părinte autoritar poate da naștere unui comportament pasiv-agresiv al copilului său. Nu răspunde cu aceeași monedă, nu critica.

Cere-i părerea

Un copil care este întrebat în ce ordine vrea să facă anumite activități sau ce activități preferă va ști că nu este nevoie să își saboteze școala și temele împotrivindu-se părinților. Un angajat care este consultat de șefi în privința unor decizii va avea satisfacții și nu va mai dori să își saboteze munca.

Arată-i că vezi. Dacă ai observat că persoana de lângă tine este morocănoasă și îmbufnată, spune-i direct: „Văd că ești bosumflată, ce s-a întâmplat?“ De multe ori, tendința este de a ignora comportamentul acestor oameni și, cu toate că îl observăm, așteptăm să treacă de la sine. Doar că ignorând, nu facem altceva decât să accentuăm această latură și să persistăm în problemă.

Reamintește-i regulile jocului.

Acordând cât mai multă libertate copiilor tăi, învățându-i să se exprime deschis, îi poți determina ca la școală să nu respecte regulile. Mai târziu, când se angajează, pot să aibă tendința de a nu se supune autorității, într-un mod ocolit. De aceea, regulile de comportament sunt absolut necesare în educația copilului. „Știu că ți-e foame, dar trebuie să te speli pe mâini. Înțeleg că ești obosit, dar trebuie să-ți faci tema la matematică. Altfel nu te poți uita la televizor.“ Un șef îi poate spune subordonatului: „Înțeleg că ai avut multe treburi, dar această sarcină intră în responsa­bilitățile tale. Pentru asta ești plătit.“ (surse: Cristophe André și François Lelord)

Oana Pescaru – psiholog și terapeut de familie

x