Liderul celui mai mare club de motocicliști din România, Alexandru Cazan, a dezvăluit culisele acestei lumi, vorbind despre regulile stricte de conduită, principiul egalității absolute între membri și pedepsele care se aplică atunci când codul este încălcat. Indiferent de statutul social, în club toți sunt frați, dar fraternitatea vine cu responsabilități clare, scrie Gandul.
Invitat în emisiunea „Martorii”, transmisă de Gândul, Alexandru Cazan, liderul Gremium, a explicat cum funcționează aceste organizații și ce l-a atras inițial către acest univers bazat pe camaraderie. El a detaliat diferențele dintre tipurile de cluburi și a prezentat câteva dintre legile de bază care guvernează comunitatea.
„Nu contează că ești inginer sau frizer, toți sunt egali”
Alexandru Cazan a povestit cum a descoperit fenomenul MC (Motoclub) abia în 2016, deși acesta exista în România de aproximativ 10 ani. Inițial, asocierea de termeni îl ducea cu gândul la altceva.
„Fenomenul MC era în România de vreo 10 ani până să îl descopăr eu. Eu, când auzeam „MC-ul”, mă gândeam la un fel de DJ. În 2016 l-am descoperit. Tot prietenul ăsta al nostru, Budu, m-a dus la Chopper Academy, un club, și mi-a povestit: acolo nu contează că ăla e inginer și ăsta e frizer, toți sunt egali, se discută fără nicio opreliște”, a relatat Cazan. Ideea de egalitate l-a atras imediat, deși a considerat că primul club vizitat era „îmbătrânit”.
Liderul Gremium a adăugat că, la acel moment, scena moto era diferită: „Erau asociații ale tuturor MC-urilor din România atunci, erau toate MC-urile unite într-o formă avantajoasă doar pentru unii.”
Diferența dintre MC și RC: De ce femeile nu sunt acceptate
O regulă fundamentală în lumea motocluburilor (MC) este excluderea femeilor din rândul membrilor. Alexandru Cazan a explicat că acestea pot face parte doar din cluburi de tip RC (Riding Club), care au un statut diferit.
„Motocluburi: Numai bărbații, nu au voie femeile. În RC-uri există și riding club-uri, în care intră și femei, dar în MC, numai bărbații”, a precizat el. Structura este un alt element de diferențiere. „RC-urile sunt locale. MC-ul trebuie să aibă mai multe chaptere, cuiburi. Dacă un RC își mai deschide o altă filială, se transformă în MC la un moment dat, dar nu mai are voie să țină fetele. Și ei își fac MC și lasă și RC-ul doar în orașul respectiv, unde a fost înființat prima oară.”
Legile de bun-simț și pedepsele din regulament
Contrar percepției generale, regulile din cluburile moto nu sunt nescrise, ci foarte clare și structurate. Alexandru Cazan a confirmat că există un regulament de bază, preluat de la Gremium International, completat de reguli zonale adaptate problemelor locale.
„Nu sunt nescrise, sunt scrise. Sunt niște legi de bun-simț. Nu mi-a dat prin cap să-ți aduc, de exemplu, un regulament, așa, de bază. Avem după aia regulamentul zonal. Știi că fiecare Gremium, în funcție de zonă și de problemele care sunt în zonă, își face un regulament al zonei. Noi am scris doar regulamentul de zonă”, a explicat liderul moto.
Regulile esențiale sunt bazate pe respect reciproc. „Dar regulamentul de bază l-am preluat de la Gremium, de la Gremium World, de la bătrâni. Nu te da la soția, prietena, femeia fratelui. Nu atenta la afacere. Respectă-ți fratele. Nu-ți vorbi fratele. Astea care sunt de bun-simț. Și după aia vine un regulament al nostru. Bine, apar și pedepse în regulament.”




